1 O într-o zi Isus le spuse ucenicilor o parabolă menită să ilustreze nevoia lor de a se ruga încontinuu precum şi să le arate că nu trebuie să contenească să se roage până ce nu vor primi răspunsul.
2 „Într-un oraş locuia un judecător, spuse el, – un om fără Dumnezeu, care dispreţuia pe toată lumea.
3 Mereu venea la el o văduvă din oraş, cerând să i se facă dreptate, împotriva unui om care îi pricinuise mult rău.
4 O vreme, judecătorul n-o băgă în seamă, dar în cele din urmă femeia îl calcă pe nervi şi el izbucni: «Eu nici de Dumnezeu nu mă tem, nici de oameni,
5 dar femeia aceasta realmente mă sâcâie. O să am grijă să i se facă odată dreptate, pentru că altfel mă va istovi cu stăruinţele ei!»”
6 Atunci Domnul a zis: „Dacă până şi un judecător rău poate fi înduplecat,
7 oare nu vă gândiţi că Dumnezeu negreşit va face dreptate copiilor săi, care-l roagă zi şi noapte?
8 Da, le va răspunde neîntârziat! Dar întrebarea se pune: Când eu, Fiul omului, mă voi întoarce, câţi voi găsi oare dintre aceia care au credinţă şi se roagă?”
9 Apoi a istorisit cele ce urmează, pentru unii care se lăudau cu virtutea lor şi-i dispreţuiau pe toţi ceilalţi:
10 „Doi oameni s-au dus la templu să se roage. Unul dintre ei era un fariseu mândru şi plini de sine, celălalt era un vameş necinstit.
11 Orgoliosul fariseu se «rugă» astfel: «Mulţumescu-ţi Doamne, că eu, unul, nu sunt un păcătos ca toţi ceilalţi şi, mai cu seamă, ca vameşul acela! Eu nu înşel niciodată pe alţii; eu nu comit adulter;
12 eu postesc de două ori pe săptămână şi-i dau lui Dumnezeu a zecea parte din tot cecâştig!»
13 Dar vameşul cel corupt stătea la o oarecare depărtare, şi nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice privirea spre cer când se ruga, ci se bătea cu pumnii în piept, îndurerat, şi exclama: «Doamne, îndură-te de mine, păcătosul!»
14 Vă spun că păcătosul, nu fariseul, s-a întors acasă iertat! Fiindcă cei mândri vor fi umiliţi, iar cei umili vor fi înălţaţi.”
15 Într-o zi, nişte mame şi-au adus copilaşii la Isus, să fie atinşi şi binecuvântaţi de el. Dar ucenicii le-au spus să plece.
16 Atunci Isus îi chemă pe copii la el şi se adresă ucenicilor: „Lăsaţi copilaşii să vină la mine! Şi nu-i alungaţi niciodată, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor care au inimi tot aşa de încrezătoare ca ale copilaşilor acestora.
17 Oricine nu are credinţa lor nu va intra niciodată pe porţile Împărăţiei!”
18 Odată, un teolog evreu i-a pus următoarea întrebare: „Bunule învăţător, ce să fac pentru ca să ajung în rai?”.
19 „Îţi dai seama ce spui când mă numeşti «bun»? – îl întrebă Isus. Numai Dumnezeu este bun cu adevărat, şi nimeni altul.
20 Cât priveşte întrebarea ta, ce să spun, ştii cum sună cele zece porunci: Nu săvârşi adulter, nu ucide, nu fura, nu minţi; cinsteşte-ţi părinţii – şi aşa mai departe?”
21 Omul răspunse: „Din fragedă copilărie am respectat fiecare din aceste legi.”
22 Un lucru îţi mai lipseşte”, îi spuse Isus. „Vinde tot ce ai şi dă banii la săraci – banii dăruiţi lor vor deveni o comoară pentru tine, în cer – apoi vino şi urmează-mă!”
23 Dar când a auzit omul aceasta, a plecat întristat, fiindcă era foarte bogat.
24 Isus l-a privit cum se duce şi le-a spus ucenicilor:
25 „Ce greu este pentru cei bogaţi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!”
26 Cei care l-au auzit spunând aceasta au exclamat: „Dacă e chiar aşa de greu, cum mai poate fi mtntuit cineva?”
27 Isus le-a răspuns: „Dumnezeu poate face ceea ce oamenilor le este cu neputinţă să facă!”
28 Petru a zis şi el: „Noi am plecat de-acasă şi te-am urmat.”
29 „Da”, spuse Isus, „şi tuturor celor care au făcut ca voi, părăsind casă, nevastă, fraţi, părinţi sau copii, de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu,
30 li se va da înapoi de multe ori pe atâta, şi pe deasupra vor primi viaţă veşnică în lumea viitoare.”
31 Adunându-i pe cei doisprezece în jurul său, le spuse: „După cum ştiţi, suntem în drum spre Ierusalim. Când vom ajunge acolo, toate prezicerile profeţilor din vechime despre mine se vor împlini.
32 Eu voi fi dat în mâna Neamurilor, ca să-şi bată joc de mine; voi fi scuipat, voi fi bicuit şi,
33 în cele din urmă, mă vor omorî; a treia zi însă voi învia.”
34 Dar ei nu pricepeau o iotă din cele spuse de el. Sensul spuselor sale era ascuns de ei şi ei n-au înţeles despre ce le vorbea.
35 Pe când se apropiau de Ierihon, au dat peste un orb care stătea pe marginea drumului, cerşind de la trecători.
36 Când auzi acesta zgomotul mulţimii care se apropia, întrebă ce se întâmplă.
37 I se spuse că Isus din Nazaret trece pe acolo
38 şi atunci el începu să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
39 Mulţimea de oameni care mergea înaintea lui Isus încercară să-l facă să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, ai milă de mine!”
40 Când ajunse Isus în dreptul lui, se opri. „Aduceţi-l pe orb aici,” spuse el.
41 Apoi Isus îl întrebă: „Ce doreşti să-ţi fac?” „Doamne,” se rugă el, „vreau să-mi capăt vederea!”
42 Şi Isus zise: „De acum încolo, să vezi! Credinţa ta te-a vindecat.”
43 Şi îndată omul îşi căpătă vederea şi-l urmă pe Isus, slăvind pe Dumnezeu. Toţi cei care văzuseră întâmplarea slăveau pe Dumnezeu.