1 Pe când trecea Isus prin Ierihon,
2 un om, pe nume Zacheu, unul din cei mai influenţi evrei din tagma vameşilor romani (şi, bineînţeles, un om foarte bogat)
3 încercă să-l vadă şi el pe Isus dar, fiind prea mic de statură, nu putea, din cauza mulţimii.
4 De aceea, alergă înainte şi se urcă într-un sicomor de lângă drum, ca să privească de acolo.
5 Când ajunse Isus în dreptul lui, îşi ridică privirile spre Zacheu şi-i strigă pe nume: „Zacheu”, îi spuse el, „coboară repede de acolo! Căci astăzi voi fi oaspetele tău!”
6 Zacheu se dădu repede jos şi, plin de bucurie, îl invită pe Isus în casa lui.
7 Dar mulţimea de oameni protestară, nemulţumiţi. „A călcat pragul unui păcătos notoriu”, murmurau ei.
8 În acest timp, Zacheu stătea înaintea lui Isus, zicând: „Doamne, de acum încolo voi da jumătate din averea mea la săraci iar dacă am luat cuiva impozit mai mare decât se cuvenea, îi voi plăti înapoi împătrit!”
9 Isus i-a spus: „Iată dovada că azi a intrat mântuirea în casa aceasta! Omul acesta era unul din fiii pierduţi ai lui Avraam
10 dar eu, Fiul omului, am venit să caut şi să mântuiesc tocmai pe astfel de oameni!”
11 Şi fiindcă Isus se apropia de Ierusalim, le spuse o pildă ca să dezmintă impresia că Împărăţia lui Dumnezeu va începe numaidecât.
12 „Un anume nobil care trăia într-o provincie a fost chemat în capitala îndepărtată a imperiului pentru a fi încoronat ca rege al provinciei sale.
13 Înainte de a pleca, i-a chemat pe cei zece colaboratori apropiaţi ai săi şi le-a dat la fiecare câte cincizeci de mii de lei, pe care să-i folosească în absenţa sa.
14 Dar unii din oamenii lui îl urau. Prin urmare, aceştia i-au trimis o declaraţie de independenţă, în care mărturiseau pe faţă că nu-l mai recunosc de rege.
15 Întorcându-se regele acasă, îi chemă la el pe oamenii cărora le încredinţase bani şi-i întrebă ce-au făcut cu ei şi ce profituri au realizat.
16 Primul îi raportă că a realizat un câştig imens – de zece ori suma iniţială.
17 «Excelent!», spuse regele cu admiraţie. «Eşti un om de treabă. Ai fost credincios cu puţinul pe care ţi l-am încredinţat şi acum, drept răsplată, vei fi numit guvernator peste zece oraşe.»
18 Următorul, de asemenea, raportă un câştig frumos – de cinci ori suma iniţială!
19 «Perfect!», exclamă stăpânul. «Tu poţi fi guvernator peste cinci oraşe.»
20 Dar al treilea îi aduse stăpânului doar banii pe care îi primise de la el. «I-am păstrat bine», spuse el,
21 «pentru că m-am temut că îmi vei cere profiturile, deoarece eşti un om aspru în relaţiile cu alţii, luând ce nu-ţi aparţine şi chiar confiscând recoltele semănate de alţii!»
22 «Tâlhar leneş ce eşti!», răcni regele. «Zici că sunt aspru? Ei, chiar aşa am să fiu cu tine! Dacă ştiai toate astea despre mine,
23 de ce nu ai depus banii la bancă, pentru ca să fi scos măcar dobânda de pe această sumă?»
24 Apoi, întorcându-se spre ceilalţi care stăteau acolo, porunci: «Luaţi-i banii şi daţi-i celui care a realizat cel mai mare câştig!»
25 «Domnule», ziseră ei, «dar el are deja destul!»
26 «Da,» răspunse regele, „însă aşa se întâmplă întotdeauna: cei care au mai primesc iar cei care nu au prea mult curând vor pierde şi ceea ce au.
27 Şi acum să vină duşmanii aceia care s-au răsculat împotriva mea – aduceţi-i şi executaţi-i aici în faţa mea!”
28 Spunând acestea, Isus plecă apoi mai departe spre Ierusalim, în fruntea ucenicilor.
29 De îndată ce au ajuns în oraşele Betfaghe şi Betania, de pe Muntele Măslinilor, el a trimis înainte doi ucenici,
30 cerându-le să intre în satul următor şi, cum vor intra, să caute îndată un măgar legat lângă drum. Avea să fie un mânz, nedeprins încă pentru călărie. „Dezlegaţi-l”, le-a spus Isus, „şi aduceţi-l aici.
31 Dacă vă va întreba cineva ce faceţi, spuneţi-i doar atât: «Domnul nostru are nevoie de el.»”
32 Ei găsiră mânzul aşa cum le spusese Isus
33 şi, fireşte, cum dădură să-l dezlege, stăpânii animalului cerură explicaţii. „Ce faceţi?”, întrebară ei. „De ce dezlegaţi mânzul nostru?”
34 Ucenicii răspunseră simplu: „Domnul nostru are nevoie de el!”
35 Astfel, aduseră mânzul la Isus şi-şi aruncară o parte din haine pe spatele său, ca să se aşeze Isus.
36 Atunci mulţimea de oameni îşi întinseră veşmintele de-a lungul drumului înaintea sa
37 şi, când ajunseră la capătul drumului ce cobora de pe Muntele Măslinilor, întreg alaiul începu să strige şi să cânte, lăudându-l pe Dumnezeu pentru toate minunile nemaipomenite pe care le făcuse Isus.
38 „Dumnezeu ne-a dăruit un Rege!”, strigau ei bucuroşi. „Trăiască Regele! Cerul întreg să se bucure! Slavă lui Dumnezeu în cerurile prea înalte!”
39 Dar unii din fariseii aflaţi în mulţime cârteau, zicând: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii să nu mai spună asemenea lucruri!”
40 El răspunse însă astfel: „Dacă tac ei, vor izbucni în ovaţii pietrele de pe marginea drumului!”
41 Dar când se apropiară mai mult de Ierusalim şi Isus zări oraşul ce se întindea înaintea lui, ochii i se umplură de lacrimi.
42 „Pacea veşnică ţi-a fost la îndemână, dar ai refuzat-o”, spuse el, plângând, „iar acum este prea târziu.
43 Vrăjmaşii tăi vor aduna mormane de pământ în jurul zidurilor tale, te vor încercui şi te vor strânge ca într-un cleşte,
44 zdrobindu-te – pe tine şi pe copiii tăi. Nu vor lăsa duşmanii tăi nici o piatră peste altă piatră – fiindcă ai nesocotit prilejul ce ţi l-a dat Dumnezeu.”
45 După aceea, a intrat în templu şi a început să-i alunge pe cei ce vindeau acolo,
46 spunându-le: „Este scris: «Casa mea va fi o casă de rugăciune», dar voi aţi transformat-o într-o peşteră de tâlhari.”
47 În fiecare zi îi învăţa pe oameni în templu. Dar fruntaşii preoţilor, învăţătorii legii şi conducătorii poporului încercau să-l omoare.
48 Însă planul nu le ieşea, din pricina poporului, care asculta cu luare aminte toate cuvintele lui.