1 Într-una din acele zile, pe când îi învăţa pe oameni şi predica Evanghelia în templu, Isus a fost întâmplinat de către mai-marii preoţilor şi ceilalţi conducători şi consilieri religioşi.
2 Ei i-au zis: „Care este secretul puterii tale şi cine ţi-a dat-o?”
3 El le-a răspuns: „Am să vă pun şi eu o întrebare:
4 Botezul lui Ioan – era din cer, sau de la oameni?”
5 Ei discutară acest lucru între ei. „Dacă zicem: «din cer», ne va întreba: «De ce nu l-aţi crezut?»
6 Pe de altă parte, dacă spunem: «de la oameni», toţi oamenii ne vor lovi cu pietre, fiindcă sunt convinşi că Ioan a fost un profet.”
7 Într-un târziu, îi răspunseră, zicând: „Nu ştim de unde era.”
8 Isus a zis: „Atunci nici eu n-am să vă spun cu ce autoritate fac toate aceste lucruri.”
9 Şi se întoarse din nou către oameni, spunându-le această pildă: „Un om a sădit o vie şi a dat-o în arendă unor ţărani, după care a plecat într-o ţară îndepărtată să locuiască acolo câţiva ani.
10 Când a venit vremea culesului, l-a trimis pe unul din oamenii lui să-i ridice partea din recoltă ce i se cuvenea. Dar arendaşii l-au bătut măr şi l-au trimis înapoi cu mâna goală.
11 Apoi a trimis pe altul, dar lucrurile s-au petrecut la fel.
12 L-a trimis şi pe al treilea, dar tot aşa a păţit. Şi acesta a fost bătut, rănit şi alungat.
13 «Ce să mă fac, oare?», se întrebă proprietarul. Şi se gândi: «Am găsit soluţia! Îmi voi trimite propriul fiu, la care ţin atât de mult. De bună seamă că faţă de el vor avea respect.»
14 Dar când îl zăriră arendaşii pe fiu, ziseră: «Iată şansa noastră! Omul acesta va moşteni tot pământul la moartea tatălui său. Haideţi să-l omorâm pentru ca să rămână pământul nostru!»
15 Şi astfel l-au târât afară din vie şi l-au ucis. «Ce credeţi că va face proprietarul?
16 Vă spun eu: – va veni şi-i va ucide, iar via o va arenda altora.” „Dar nu vor face ei niciodată una ca asta”, protestară cei de faţă.
17 Isus îi privi şi zise: „Atunci ce vrea să zică Scriptura când spune: «Piatra respinsă de zidari a fost făcută piatră unghiulară»?
18 Şi adaugă: «Oricine se poticneşte de această Piatră va fi sfărâmat; şi praful şi pulberea se vor alege de cei asupra cărora va cădea!».”
19 Când au auzit mai marii preoţilor şi conducătorii religioşi această povestire, din gura lui, au vrut să-l aresteze imediat, fiindcă şi-au dat seama că la ei se referea. Ei erau arendaşii aceia răi din poveste. Dar se temeau că dacă-l arestează chiar ei, va izbucni o răscoală. Aşa că încercară să-l determine să spună ceva care să poată fi adus la cunoştinţa guvernatorului roman, ca motiv de arestare.
20 Pândind prilejul, ei trimiseră agenţi de-ai lor care să se dea drept oameni cumsecade.
21 Aceştia îi ziseră lui Isus: „Domnule, noi ştim ce învăţător cinstit eşti. Tu întotdeauna spui adevărul şi nu cauţi la faţa oamenilor, ci îi înveţi pe oameni numai căile lui Dumnezeu.
22 Spune-ne acum – este drept sau nu să plătim impozit stăpânirii romane?”
23 Dar el le pricepu jocul şi zise:
24 „Daţi-mi o monedă. Al cui portret este aici? Şi al cui nume?” Ei răspunseră: „Al lui Cezar – împăratul roman.”
25 „Ei, atunci daţi împăratului tot ce-i aparţine,” zise el, iar lui Dumnezeu daţi-i tot ce este al său!”
26 Aşa se face că încercarea lor de a-l păcăli în faţa mulţimii dădu greş iar ei, minunându-se de răspunsul său, nu mai ziseră nimic.
27 Atunci nişte saduchei – oameni care credeau că moartea e sfârşitul vieţii şi că nu există înviere –
28 au venit la Isus, vorbindu-i astfel: „Legile lui Moise spun că dacă un om moare fără copii, fratele acestuia e obligat să-i ia de soţie văduva, copiii aparţinând astfel în mod tegal persoanei decedate, pentru a-i perpetua numele.
29 Noi cunoaştem o familie de şapte fraţi. Primul dintre ei s-a căsătorit dar a murit şi n-a lăsat în urmă copii.
30 Fratele său a luat-o pe văduvă în căsătorie însă şi el a murit, tot fără copii.
31 Lucrurile au continuat aşa, până când, unul după altul, toţi s-au căsătorit cu femeia văduvă şi au murit fără să fi avut copii.
32 În cele din urmă, a murit şi femeia.
33 Iată acum întrebarea noastră: A cui nevastă va fi ea la înviere? Căci toţi au fost căsătoriţi cu ea!”
34 Isus răspunse: „Căsătoria este pentru oamenii de aici de pe pământ,
35 dar când vor ajunge în cer, cei socotiţi vrednici de înviere, ei nu se vor mai căsători.
36 Şi nu vor mai muri niciodată, în această privinţă, ei se aseamănă cu îngerii şi sunt fiii lui Dumnezeu, întrucât învie din morţi la o nouă viaţă.
37 Cât priveşte adevărata voastră întrebare – dacă există înviere sau nu – ce să spun eu aici, când până şi scrierile lui Moise demonstrează existenţa acestui lucru. Când descrie el cum i-a apărut Dumnezeu într-o tufă aprinsă, se referă la Dumnezeu ca fiind «Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob».
38 A zice că Domnul este Dumnezeul cuiva, înseamnă că acea persoană e vie, nu moartă! Deci, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, toţi oamenii sunt vii.”
39 „Frumos spus, domnule!”, observară câţiva din teologii aflaţi de faţă.
40 Aceasta a pus capăt întrebărilor lor, deoarece nu mai îndrăzneau să-l întrebe nimic.
41 Dar apoi, le puse el o întrebare. „De ce se zice că Cristos Mesia este descendent al regelui David?
42 Căci David însuşi a scris în cartea Psalmilor: Dumnezeu a zis Domnului meu Mesia: «Stai la dreapta mea
43 până când îţi voi supune vrăjmaşii sub picioare.»
44 Cum poate fi Mesia în acelaşi timp şi fiul lui David, şi Dumnezeul lui David?”
45 Apoi, în timp ce mulţimile ascultau, se întoarse către ucenici şi le spuse:
46 „Feriţi-vă de teologii de felul acestora, căci le place nespus să se dea în vânt cu odăjdiile lor impunătoare şi să le facă lumea plecăciuni pe stradă. Ce le mai place lor să stea în locurile de cinste din sinagogi şi la praznicile religioase!
47 Dar chiar în timp ce rostesc rugăciuni nesfârşite cu mare evlavie aparentă, ei îşi fac socoteli cum să înşele văduvele de averile lor. De aceea, pe aceşti oameni îi aşteaptă osânda cea mai grea a lui Dumnezeu.”