1 Iată câteva din pildele pe care le-a istorisit Isus poporului în vremea aceea: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un zid, a săpat un teasc pentru must şi a zidit un turn de pază. Apoi a dat via în arendă unor viticultori localnici şi a plecat în călătorie spre o ţară îndepărtată.
2 La vremea culesului şi-a trimis unul din oameni să-i ridice partea de recoltă ce i se cuvenea.
3 Dar lucrătorii l-au bătut măr pe om şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.
4 Atunci proprietarul l-a trimis pe un alt om al său, care însă a avut parte de acelaşi tratament, numai că, mult mai aspru, deoarece a fost rănit rău la cap.
5 Pe următorul trimis l-au omorât; şi mai târziu alţii au fost fie bătuţi, fie ucişi, până când nu a mai rămas decât singurul fiu pe care îl avea.
6 În cele din urmă, l-a trimis pe acesta, crezând că lui îi vor acorda, negreşit, tot respectul.
7 Dar când l-au văzut viticultorii că vine, şi-au zis: «Iată moştenitorul viei! Haideţi să-l ucidem şi astfel vom fi stăpâni pe ea!»
8 Aşa că l-au prins, l-au omorât iar trupul i l-au azvârlit afară din vie.
9 Ce credeţi că va face proprietarul când va afla ce s-a întâmplat? Va veni şi-i va ucide pe toţi iar via o va da în arendă altora.
10 Nu vă amintiţi să fi citit acest verset din Scripturi: «Piatra de temelie – piatra cea mai importantă dintr-o clădire – este cea pe care au aruncat-o zidarii!»
11 Aceasta e lucrarea Domnului şi este uimitor să constaţi acest lucru.”
12 Conducătorii evrei voiră să-l aresteze chiar atunci, pe loc, pentru că folosise această pildă, întrucât ştiau prea bine la cine face el aluzie – ei erau viticultorii nemernici din istorioară. Dar se temeau să se atingă de el de teama gloatelor. Aşa că îl lăsară şi plecară de acolo.
13 Dar trimiseră îndată alţi conducători politici şi religioşi care să-l tragă de limbă, doar-doar o spune ceva care să le dea prilejul să-l aresteze.
14 „Învăţătorule,” ziseră aceste iscoade, „noi ştim că spui adevărul fără teamă! Şi că nu te laşi influenţat de părerile şi dorinţele oamenilor, ci în mod sincer îi înveţi pe oameni căile lui Dumnezeu. Spune-ne acum, este drept să se plătească impozit Romei, sau nu?”
15 Isus a priceput vicleşugul lor şi a zis: „Arătaţi-mi o monedă şi am să vă răspund.”
16 Când i-au întins-o, el i-a întrebat: „Al cui chip şi al cui titlu e înfăţişat aici?” Ei i-au răspuns: „Al împăratului.”
17 Atunci Isus le-a spus: „Daţi Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu.” Şi ei s-au mirat mult de el.
18 Atunci au ieşit din rând saducheii – un grup de oameni care susţin că nu există înviere. Iată ce întrebare i-au pus ei:
19 „Domnule, Moise ne-a dat o lege, drept care atunci când un bărbat moare fără copii, fratele lui are datoria să-i ia în căsătorie văduva, făcând copii în numele fratelui său.
20 Ei bine, erau şapte fraţi şi cel mai mare dintre ei s-a căsătorit şi a murit, nelăsând copii în urmă.
21 Astfel, al doilea frate a luat-o pe văduvă în căsătorie, dar curând a murit şi el, tot fără urmaşi. Apoi următorul dintre fraţi s-a căsătorit cu ea şi a murit şi el, fără să fi avut copii,
22 şi aşa mai departe până când au murit cu toţii, fără copii; la urmă de tot, a murit şi femeia.
23 Iată ce vrem noi să ştim: la înviere, a cui nevastă va fi ea, căci le-a fost soţie la toţi, pe rând?”
24 Isus le răspunse: „Problema voastră este că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
25 Fiindcă atunci când aceşti şapte fraţi împreună cu femeia vor învia din morţi, nu vor mai fi căsătoriţi, ci vor fi ca îngerii.
26 Acum în ce priveşte întrebarea: «Va fi o înviere?» – n-aţi citit niciodată în cartea Exodului despre Moise şi tufa care ardea? Dumnezeu i-a spus lui Moise: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi eu sunt Dumnezeul lui Isaac şi eu sunt Dumnezeul lui Iacob.»
27 În felul acesta, Dumnezeu îi spunea lui Moise că aceşti oameni, deşi muriseră de sute de ani, sunt încă la fel de vii ca oricând. Aici aţi comis o gravă eroare.”
28 Unul din profesorii de religie care stătea acolo şi asculta discuţia şi-a dat seama că Isus răspunsese bine. Atunci puse şi el o întrebare: „Dintre toate poruncile, care e cea mai importantă?”
29 Isus răspunse: „Cea care spune: «Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Dumnezeu, altul nu-i.
30 Şi trebuie să-l iubeşti cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea ta.»
31 A doua este: «Trebuie să-ţi iubeşti aproapele tot aşa de mult ca pe tine însuţi.» Nici o altă poruncă nu este mai mare decât acestea.”
32 Profesorul de religie răspunse: „Bine, învăţătorule, adevărat ai zis că este unul singur şi că nu este altul în afară de el.
33 Eu ştiu că este cu mult mai important să-l iubesc cu toată inima mea şi priceperea mea şi tăria mea, şi să-i iubesc pe alţii ca pe mine însumi, decât să aduc tot felul de jertfe pe altarul templului.”
34 Dându-şi seama ce bine înţelegea omul acesta, Isus îi spuse: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi după aceasta nimeni n-a mai îndrăznit să-i pună vreo întrebare.
35 Mai târziu, pe când Isus îi învăţa pe oameni în zona templului, le puse această întrebare: „De ce susţin învăţătorii voştri religioşi că Mesia trebuie să fie un descendent al regelui David?
36 Căci David însuşi spunea – şi Duhul Sfânt vorbea prin el când a spus-o: – «Dumnezeu a zis Domnului meu: stai la dreapta mea până voi face din duşmanii tăi scaun pentru picioarele tale.»
37 Când David îl numeşte «Domnul» său, cum poate fi el fiul său?” Acest fel de judecată încânta mulţimile care-l ascultau cu mare interes.
38 Iată ce i-a mai învăţat, între altele, în această perioadă: „Feriţi-vă de învăţătorii religioşi! Căci lor le place să umble îmbrăcaţi în robele bogaţilor şi învăţaţilor şi să li se închine toţi când trec prin pieţe.
39 Au o mare plăcere să ocupe locurile cele mai bune în sinagogă şi scaunele de onoare la banchete –
40 în schimb ei, fără pic de ruşine, dau afară văduve din casele lor prin înşelăciuni şi apoi, ca să nu se vadă ce fel de oameni sunt, se ţin foarte pioşi, făcând rugăciuni lungi în public. Din această cauză, pedeapsa lor va fi cu atât mai mare.”
41 După aceasta, s-a apropiat de cutia pentru colectă din templu şi, aşezându-se acolo, privea mulţimile care aruncau bani înăuntru. Unii, mai bogaţi, dădeau sume mari.
42 Apoi veni o văduvă săracă şi aruncă şi ea doi bănuţi.
43 Isus îi chemă pe ucenici la el şi făcu următoarea remarcă: „Văduva aceea săracă a dat mai mult decât toţi bogaţii la un loc!
44 Căci ei au dat puţin din ce le prisosea, pe când ea şi-a dat ultimul bănuţ.”