1 Faceţi-i o primire călduroasă oricărui frate care doreşte să intre în rândurile voastre, fără să-i cerneţi gândurile. Nu-l criticaţi pentru faptul că are scrupule diferite de ale voastre.
2 De pildă, evitaţi cu el discuţiile legate de consumul hranei ce a fost oferită idolilor. Se poate să credeţi că nu e nimic rău în asta, dar credinţa altora e mai slabă; ei cred că e greşit şi se vor lipsi de orice carne, mâncând doar legume, numai să nu consume altfel de carne.
3 Cei care cred că e în regulă să mănânce asemenea carne nu trebuie să se uite de sus la cei care refuză să se atingă de ea. Iar dacă eşti unul din cei care refuză s-o mănânce, nu reproşa celor care mănâncă. Căci Dumnezeu i-a acceptat ca pe copiii săi.
4 Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu. Lui îi dau ei socoteală, nu vouă. Lăsaţi-l pe el să-i înştiinţeze dacă procedează corect sau nu. Căci Dumnezeu poate să-i determine să se poarte cum trebuie.
5 Unii cred că şi creştinii sunt obligaţi să ţină sărbătorile evreieşti ca pe nişte zile speciale de închinare lui Dumnezeu, dar alţii spun că e greşit şi lipsit de sens să-ţi faci atâtea probleme, întrucât fiecare zi, fără deosebire, este a lui Dumnezeu, în chestiuni de genul acesta fiecare trebuie să decidă personal.
6 Dacă tu ai zile speciale în care te închini Domnului, înseamnă că încerci să-l onorezi; faci un lucru bun. Aşa este şi cu cel care consumă carne închinată idolilor; el aduce mulţumiri Domnului; procedează corect. Iar persoana care nici nu vrea să audă de această carne doreşte şi ea să-i facă pe plac Domnului căruia îi aducem mulţumiri.
7 Noi nu suntem propriii noştri stăpâni, ca să trăim sau să murim cum am vrea noi.
8 Fie că trăim, fie că murim, noi îl urmăm pe Domnul. Şi într-un fel, şi într-altul suntem ai lui.
9 Cristos a murit şi a înviat tocmai pentru acest scop, ca să poată fi Domnul nostru, atât în viaţă, cât şi în moarte.
10 Tu nu ai nici un drept să-l critici pe fratele tău sau să-l priveşti de sus. Nu uitaţi că fiecare din noi va sta personal în faţa Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu.
11 Căci este scris: „Pe viaţa mea”, – spune Domnul – „orice genunchi mi se va pleca şi orice limbă se va spovedi lui Dumnezeu.”
12 Da, negreşit fiecare din noi va trebui să dea socoteală de sine în faţa lui Dumnezeu.
13 Deci să nu vă mai criticaţi unii pe alţii de acum înainte, ci, mai degrabă, siliţi-vă să trăiţi în aşa fel, încât să nu-l faceţi pe fratele vostru să se poticnească, lăsându-l să vă vadă practicând un lucru considerat de el greşit.
14 În ce mă priveşte pe mine, sunt absolut convins – pe baza autorităţii Domnului Isus – că nu e nimic rău în a consuma carne oferită în prealabil idolilor. Dar dacă crede cineva că e greşit, atunci nu trebuie să mănânce, deoarece pentru el este greşit.
15 Şi dacă pe fratele tău îl deranjează ce mănânci, tu nu faci bine, pentru că mâhneşti pe fratele tău. Nu lăsa ca mâncarea ta să-l dărâme pe unul din cei pentru care a murit Cristos.
16 Nu fă nimic care să trezească critici la adresa ta, chiar dacă crezi că ceea ce faci e bine.
17 Fiindcă, la urma urmelor, nu ceea ce mâncăm sau bem are importanţă pentru noi creştinii, ci să stârnim bunătate şi pace şi bucurie de la Duhul Sfânt.
18 Dacă-l lăsaţi pe Cristos să fie Domn în toate problemele acestea, Dumnezeu se va bucura; se vor bucura şi alţii.
19 În felul acesta, urmăriţi să realizaţi armonie în biserică şi încercaţi să vă întăriţi reciproc.
20 Nu ruinaţi lucrarea lui Dumnezeu pentru o mâncare. Vă spun încă o dată, carnea nu are nimic rău în sine, dar este greşit s-o consumaţi dacă îl face pe altul să se poticnească.
21 Cel mai bine ar fi să renunţaţi a mai mânca carne ori a bea vin sau a face orice altceva care-l jigneşte pe fratele vostru sau îl face să păcătuiască.
22 S-ar putea să fii conştient că nici chiar din punctul de vedere al lui Dumnezeu nu e nimic greşit în ceea ce faci, dar păstrează această convingere pentru tine; nu face paradă de credinţa ta în faţa altora care s-ar putea să fie ofensaţi de ea. În asemenea cazuri, fericit e omul care nu păcătuieşte, făcând ceea ce ştie că e corect.
23 Oricine însă are încredinţarea că ceea ce şi-a pus în gând să facă nu e bine trebuie să renunţe la acest lucru, în caz contrar, păcătuieşte, întrucât el consideră acest fapt greşit, şi atunci pentru el într-adevăr este greşit. Tot ceea ce se face fără încredinţarea personală că e bine constituie un păcat.