1 Vorbesc adevărul în Cristos – nu mint şi conştiinţa mea confirmă acest lucru prin Duhul Sfânt –
2 că am o mare durere şi un chin nesftrşit în inimă.
3 Căci aproape că aş dori ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul fraţilor mei, cei de acelaşi neam cu mine, poporul Israel.
4 A lor este adoptarea ca fii; a lor e slava divină, legămintele, primirea legii, închinarea de la templu şi promisiunile.
5 Ai lor sunt patriarhii legii, închinarea prin ei şi de la ei este urmărit firul genealogic al lui Cristos, care este Dumnezeu peste toţi, în veci slăvit! Amin.
6 Nu se poate spune despre cuvântul lui Dumnezeu că ar fi dat greş. Căci nu toţi cei ce sunt descrişi din Israel sunt Israel.
7 Doar simplul fapt că descind din Avraam nu e de ajuns pentru a face din ei copii adevăraţi ai lui Avraam. Căci Scripturile spun că promisiunile se aplică doar fiului lui Avraam, Isaac, şi descendenţilor acestuia, deşi Avraam a mai avut şi alţi copii.
8 Aceasta înseamnă că nu toţi copiii lui Avraam sunt copiii lui Dumnezeu, ci doar aceia care cred în promisiunea salvării pe care i-a făcut-o el lui Avraam.
9 Căci aşa făgăduise Dumnezeu: „La anul îţi voi da ţie şi Sarei un fiu.”
10 Şi după ani şi ani, când fiul acesta, Isaac, a crescut şi s-a căsătorit, iar Rebeca, soţia sa, urma să-i aducă pe lume doi gemeni,
11 Dumnezeu i-a spus ei că Esau, întâiul născut, va fi slujitorul lui Iacob, fratele său geamăn. Sau, cum se exprimă Scriptura: „Am ales să-l binecuvântez pe Iacob, şi nu pe Esau.”
12 Şi Dumnezeu a zis aceasta înainte chiar de a se fi născut copiii, deci înainte ca aceştia să fi comis vreun bine sau vreun rău.
13 Aceasta demonstrează că Dumnezeu îşi aducea la îndeplinire o hotărâre pe care o luase de la început; ea nu a depins de ce aveau să facă copiii, ci de dorinţa şi alegerea lui Dumnezeu.
14 A procedat Dumnezeu nedrept? Fireşte că nu.
15 Căci Dumnezeu îi spusese lui Moise: „Dacă vreau să fiu bun cu cineva, voi fi; şi voi avea milă de cine doresc eu.”
16 Aşadar binecuvântările lui Dumnezeu nu se dăruiesc doar fiindcă cineva şi-a pus în gând să le aibă ori se străduieşte să le capete. Ele sunt dăruite pentru că Dumnezeu se îndură de cine vrea el.
17 Faraon, regele Egiptului, a fost un exemplu în această privinţă. Căci Dumnezeu i-a spus că i-a dat împărăţia Egiptului tocmai cu scopul de a dezvălui înfricoşătoarea putere a lui Dumnezeu asupra sa: pentru ca întreaga lume să audă de slăvitul nume al lui Dumnezeu.
18 Deci, după cum vedeţi, Dumnezeu e bun şi milostiv cu unii fiindcă aşa vrea el, iar pe alţii îi face să refuze să asculte.
19 Bine atunci, de ce-i mai învinuieşte Dumnezeu pe aceştia pentru că nu ascultă? Oare nu au făcut ei întocmai ce îi determinase el să facă?
20 Nu, să nu spuneţi aşa. Căci cine sunteţi voi să-l criticaţi pe Dumnezeu? Se cade oare ca făptura să zică Creatorului: „De ce m-ai făcut aşa?”
21 Când face cineva un vas de lut, nu are el dreptul să folosească acelaşi lut pentru a face un vas frumos, pentru flori, şi altul pentru colectarea gunoiului?
22 Nu are Dumnezeu dreptul suveran de a-şi manifesta supărarea şi puterea împotriva celor care nu sunt buni de altceva decât să fie nimiciţi, pe care însă el îi rabdă totuşi de atâta timp?
23 Dar el are dreptul să-i ia pe alţii, cum suntem noi, cei care am fost făcuţi purtători ai bogăţiilor slavei sale,
24 fie că suntem evrei, fie ne-evrei, şi să se îndure de noi, pentru ca astfel toţi să vadă cât de mare este slava sa.
25 Vă mai amintiţi ce spune profeţia lui Osea? Acolo Dumnezeu spune că îşi va găsi alţi copii (ce nu fac parte din familia sa evreiască) şi îi va iubi, deşi nimeni nu-i mai iubise vreodată.
26 Şi păgânii, de care se zicea odinioară: „Voi nu sunteţi poporul meu”, vor fi numiţi „fii ai Dumnezeului celui Viu.”
27 Isaia profetul striga în gura mare, spunând că evreii, deşi sunt atâtea milioane la număr, nu aveau să fie mântuiţi, decât o parte din ei.
28 „Căci Domnul îşi va îndeplini îndeajuns de repede sentinţa pronunţată împotriva pământului, încheindu-şi socotelile, şi pe bună dreptate, împuţinându-i.”
29 Tot Isaia spune într-alt loc că dacă nu ar fi mila lui Dumnezeu, toţi evreii ar fi nimiciţi, aşa cum au pierit locuitorii cetăţilor Sodoma şi Gomora.
30 Ei bine, ce vom zice noi la toate acestea? Vom spune doar atât: că Dumnezeu a dat ne-evreilor ocazia să fie achitaţi prin credinţă deşi, la drept vorbind, ei nu l-au căutat pe Dumnezeu.
31 Dar evreii, care s-au străduit atât de mult să fie în ordine cu Dumnezeu prin respectarea legilor sale, n-au reuşit niciodată să facă acest lucru.
32 De ce n-au reuşit? Pentru ca încercau să fie mântuiţi prin respectarea legii şi prin a fi îndeajuns de buni, în loc să se bizuie pe credinţă. Ei sunt aceia care s-au poticnit de marea piatră de poticnire.
33 Dumnezeu i-a avertizat prin Scripturi cu privire la aceasta când a zis: „Eu am pus o Stâncă în calea evreilor şi mulţi se vor poticni de ea (de Isus). Cei care cred în el nu vor fi dezamăgiţi niciodată.”