17
Unul din cei şapte îngeri care au turnat urgiile pe pământ s-a apropiat şi a intrat în vorbă cu mine. „Vino cu mine”, mi-a zis el, „şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple cu prostituata aceea notorie care şade pe mulţimea de ape ale lumii.
Regii lumii au avut raporturi imorale cu ea şi oamenii lumii au fost îmbătaţi cu vinul desfrânării sale.”
Aşadar, îngerul m-a dus cu duhul în pustiu. Acolo am văzut o femeie, aşezată pe un animal stacojiu cu şapte capete şi zece coarne, toate acoperite de inscripţii insultătoare la adresa lui Dumnezeu.
Femeia purta îmbrăcăminte de culoare purpurie şi stacojie, bijuterii alese, din aur, pietre preţioase şi perle iar în mână ţinea un pocal de aur, plin de obscenităţi.
Purta pe frunte o denumire misterioasă: „Babilonul cel mare, mama prostituatelor şi a închinării la idoli din lumea întreagă.”
Mi-am dat seama că era beată – se îmbătase de sângele martirilor lui Isus pe care-i omorâse. Şi, privind-o, m-am înfiorat de groază.
„De ce te miri aşa?” m-a întrebat îngerul. „Am să-ţi spun cine este şi ce reprezintă animalul pe care călăreşte.
El era în viaţă dar acum nu mai trăieşte. Şi totuşi, nu peste mult timp, va ieşi din groapa fără fund şi se va duce la pierzare veşnică; iar locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise în Cartea Vieţii, înainte de întemeierea lumii, vor rămâne înlemniţi când îl vor vedea din nou, după ce murise o dată.
Şi acum, gândeşte-te bine: cele şapte capete ale sale reprezintă un anume oraş, clădit pe şapte dealuri, în care îşi are reşedinţa această femeie.
10 De asemenea, ele mai reprezintă şapte regi. Cinci au căzut deja, al şaselea domneşte în prezent, iar al şaptelea urmează să vină, dar domnia lui va fi scurtă.
11 Animalul stacojiu care a murit este regele al optulea, care a domnit anterior ca unul dintre cei şapte; după a doua domnie a sa, va merge şi el la osânda lui.
12 Cele zece coarne ale sale sunt zece regi care nu au ajuns încă la putere; ei vor fi rânduiţi să domnească cu el, în regatele lor, pentru o scurtă perioadă.
13 Şi toţi vor semna un tratat prin care-i cedează lui puterea şi forţa.
14 Împreună ei vor porni un război împotriva Mielului, dar Mielul îi va învinge; căci el e Domn, mai presus de toţi domnii, şi Rege al regilor iar poporul constă din aleşii şi credincioşii lui.
15 Oceanele, lacurile şi râurile pe care stă femeia reprezintă mulţimile de oameni de toate rasele şi de toate neamurile.
16 Animalul stacojiu cu cele zece coarne ale sale, reprezentând pe cei zece regi care vor domni împreună cu el, urăsc cu toţii femeia şi o vor ataca, lăsând-o în pielea goală şi răvăşită de foc.
17 Căci Dumnezeu va pune un plan în minţile lor, plan care îi va aduce la îndeplinire scopurile sale: ei vor cădea la învoială să-i dea animalului stacojiu autoritatea lor, pentru ca, astfel, să se împlinească cuvintele lui Dumnezeu.
18 Şi femeia asta pe care ai văzut-o tu în vedenie reprezintă cetatea cea mare care domneşte peste regii pământului.”