1 Apoi am privit şi am văzut o uşă deschisă în cer şi aceeaşi voce pe care o auzisem mai înainte, ca un sunet puternic de trâmbiţă, mi-a vorbit, zicând: „Vino aici sus şi am să-ţi arăt ce trebuie să se întâmple în viitor!”
2 Şi, în aceeaşi clipă m-am şi aflat cu duhul, acolo sus în cer şi am văzut – o, cât de slăvit era! – un tron pe care stătea cineva!
3 Şi el emitea cascade de lumină, ca un diamant străfulgerător sau un rubin scânteietor, şi tronul său era înconjurat de un curcubeu cu strălucire de smarald.
4 De jur-împrejurul acestui tron erau alte douăzeci şi patru de tronuri mai mici, pe care şedeau douăzeci şi patru de bătrâni; toţi erau îmbrăcaţi în alb şi aveau pe cap cununi de aur.
5 Din tron ţâşneau fulgere şi tunete, în care se puteau auzi glasuri. Drept în faţa acestui tron erau şapte lămpi aprinse care înfăţişează cele şapte Duhuri (sau: Duhul înşeptit) ale lui Dumnezeu trimise în toată lumea.
6 În faţa lui se desfăşoară o mare strălucitoare, de cristal. Patru fiinţe, înzestrate şi-n faţă, şi-n spate cu ochi, stăteau în dreptul celor patru laturi ale tronului.
7 Prima dintre aceste fiinţe vii avea forma unui leu; a doua semăna cu un bou; a treia purta chip de om; iar a patra avea formă de vultur, cu aripile desfăcute, ca pentru zbor.
8 Fiecare din aceste fiinţe vii avea şase aripi şi partea centrală a aripilor lor era toată plină de ochi. Zi de zi, şi noapte de noapte, ele rosteau întruna: „Sfânt, sfânt, sfânt, Doamne, Dumnezeu Atotputernic – cel care a fost, este şi va veni.”
9 Şi când fiinţele îl slăvesc, îl cinstesc şi îi mulţumesc celui care stă pe tron, care trăieşte în vecii vecilor,
10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cad cu faţa la pământ înaintea lui şi i se închină, celui veşnic viu, aruncându-şi cununile înaintea lui şi cântând:
11 „O, Doamne, tu eşti vrednic să primeşti glorie, o-noare şi putere, căci tu ai creat toate lucrurile. Prin voinţa ta au fost ele create şi îşi au fiinţa.”