1 În timp ce priveam eu, Mielul a rupt prima pecete şi a început să desfăşoare sulul. Atunci una din cele patru fiinţe a rostit cu voce ca de tunet: „Vino!”
2 M-am uitat şi iată că în faţa mea se afla un cal alb. Călăreţul său purta un arc şi i s-a aşezat pe cap o cunună; el a pornit vijelios pe cal, să învingă în multe bătălii şi să câştige războiul.
3 Apoi a desfăcut sulul până la cea de a doua pecete, pe care a rupt-o, de asemenea. Şi am auzit-o pe a doua fiinţă vie zicând: „Vino!”
4 De data aceasta a ieşit un cal roşu. Călăreţului său i s-a dat o sabie lungă şi puterea să alunge pacea şi să aducă anarhie pe pământ; pretutindeni au izbucnit război şi ucideri.
5 După ce a rupt a treia pecete, am auzit-o pe fiinţa a treia zicând: „Vino!” Şi am văzut un cal negru, al cărui călăreţ ţinea în mâna o cumpănă.
6 Şi o voce din rândul celor patru fiinţe zicea: „O pâine pentru plata unei zile de muncă ori un kilogram de faină de orz, dar nu există nici ulei de măsline, nici vin.”
7 Şi când s-a rupt pecetea a patra, am auzit-o pe a patra fiinţă, zicând: „Vino!”
8 Şi, de data aceasta, am văzut un cal galben, al cărui călăreţ se numea Moartea. Şi după el venea un alt cal care se numea Hades. Li s-a dat în stăpânire o pătrime din pământ, ca să ucidă cu război, foamete, boli şi animale sălbatice.
9 Şi când a rupt pecetea a cincea, am văzut un altar alb şi sub el toate sufletele celor care muriseră ca martiri fiindcă predicaseră Cuvântul lui Dumnezeu şi fiindcă aduseseră mărturii cinstite.
10 Ei strigau către Domnul şi ziceau: „O, Stăpâne Doamne, Sfânt şi Adevărat, cât mai este până când ai să judeci oamenii pământului pentru ceea ce ne-au făcut? Când ai să te răzbuni pentru sângele nostru pe locuitorii pământului?”
11 Li s-a dat fiecăruia câte o mantie albă şi li s-a spus să mai aştepte puţin, până când şi fraţii lor, robi ca şi ei ai lui Isus, vor fi fost martirizaţi pe pământ şi li se vor fi alăturat.
12 Am privit cum a rupt el pecetea a şasea şi îndată s-a produs un mare cutremur de pământ; soarele s-a întunecat ca un veşmânt de doliu şi luna s-a făcut roşie ca sângele.
13 Apoi, nu ştiu cum s-a făcut, că parcă stelele cerului au început să cadă pe pământ, ca smochinele verzi doborâte din pom de vântul puternic.
14 Şi cerurile înstelate au dispărut cum se strânge un sul; şi fiecare munte şi insulă s-au cutremurat şi s-au mutat de la loc.
15 Regii pământului, conducătorii lumii şi oamenii bogaţi, comandanţii militari şi toţi ceilalţi oameni, mari şi mici, robi sau liberi, s-au ascuns în peşterile şi stâncile munţilor
16 şi le-au strigat munţilor să îi strivească sub ei. „Cădeţi peste noi,” se rugau ei, „şi ascundeţi-ne de faţa aceluia care stă pe tron, şi de mânia Mielului,
17 fiindcă a sosit ziua cea mare a mâniei lui şi cine îi mai poate supravieţui?”