2 Timotei
1
De la: Pavel, apostol al lui Isus Cristos, prin voia lui, după promisiunea vieţii care este în Isus Cristos, Domnul nostru.
Către: Timotei, fiul meu drag. Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi Cristos Isus, Domnul nostru.
De-ai şti cât de mult îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tine, Timotei. În fiecare zi mă rog pentru tine şi, de multe ori, în timpul lungilor nopţi, îl rog pe Dumnezeul meu din inimă să te binecuvânteze din belşug. El este Dumnezeul părinţilor mei şi Dumnezeul meu, şi singurul meu ţel în viaţă este acela de a-i face lui pe plac.
O, ce dor îmi e să te văd iarăşi la faţă. Ce fericit aş fi, căci îmi amintesc bine lacrimile pe care le-ai vărsat când ne-am despărţit.
Cunosc încrederea ta neprefăcută în Domnul, tot aşa au fost mama ta Eunice şi bunica ta Lois; şi sunt ferm convins că şi credinţa ta este ca a lor.
Aşa stând lucrurile, doresc să-ţi aduc aminte să aprinzi din nou flacăra tăriei şi a îndrăznelii pe care ai primit-o când mi-am pus mâinile peste tine şi te-am binecuvântat.
Căci Duhul Sfânt, care este darul lui Dumnezeu, nu doreşte ca tu să te temi de oameni, ci să fii înţelept şi puternic, să-i iubeşti şi să-ţi placă să stai cu ei.
Să nu-ţi fie frică sau ruşine să vorbeşti altora despre Domnul nostru şi să nu-ţi fie ruşine de mine pentru că mă aflu aici în închisoare, din pricina lui Cristos Fii gata să suferi împreună cu mine pentru Domnul, fiindcă el îţi va da tărie în suferinţă.
El este acela care ne-a salvat şi ne-a ales pentru misiunea lui sfântă, nu pentru c-am fi meritat noi aceasta, ci fiindcă aşa a fost planul său, cu mult înainte de întemeierea lumii – ca el să-şi arate dragostea şi bunătatea faţă de noi, prin Cristos.
10 Şi acum el ne-a elucidat toate aceste lucruri, prin venirea Salvatorului nostru Isus Cristos, care a frânt puterea morţii şi ne-a arătat calea spre viaţa eternă, care înseamnă încredere în el.
11 Iar Dumnezeu m-a ales pe mine să-i fiu apostol, să predic ne-evreilor şi să-i învăţ.
12 De aceea sufăr eu acum în închisoare şi nu mă ruşinez de asta, fiindcă eu ştiu în cine mă încred şi sunt sigur că e în stare să păzească tot ce i-am încredinţat până în ziua întoarcerii sale.
13 Äine-te cu tot dinadinsul de modelul de adevăr învăţat de la mine, în special cu privire la credinţa şi dragostea pe care ţi le oferă Cristos Isus.
14 Păzeşte cu străşnicie aptitudinea pe care ai primit-o în dar de la Duhul Sfânt, care trăieşte în tine.
15 După cum ştii, toţi creştinii care au sosit aici din Asia m-au părăsit; până şi Figel, şi Ermogen.
16 Domnul să-l binecuvânteze pe Onisifor şi toată casa lui, fiindcă adesea m-a vizitat şi m-a încurajat. Vizitele sale m-au înviorat ca un suflu de aer proaspăt, şi lui niciodată nu i-a fost ruşine de faptul că sunt întemniţat.
17 De altfel, când a venit la Roma a umblat peste tot să mă caute şi, în cele din urmă, m-a găsit.
18 Domnul să-i dea o binecuvântare deosebită în ziua revenirii lui Cristos. Şi-apoi, tu însuţi ştii, mai bine decât ţi-aş putea eu spune, cât de mult m-a ajutat el când eram în Efes.