18
După aceea a plecat din Atena şi s-a dus în Corint.
Acolo a întâlnit un iudeu pe nume Aquila, de neam din Pont, care venise de curând din Italia împreună cu soţia lui, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. Pavel s-a dus la ei
şi, fiindcă erau de aceeaşi meserie, a rămas la ei şi lucrau împreună. Căci meseria lor era aceea de constructori de corturi.
În fiecare Sabat, Pavel purta discuţii în sinagogă şi-i convingea atât pe iudei, cât şi pe greci.
Dar când Silas şi Timotei au sosit din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării, depunând mărturie înaintea iudeilor că Isus este Cristosul.
Când i s-au împotrivit şi l-au batjocorit, el şi-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neamuri!“
Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unuia pe nume Titius Iustus, un om temător de Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă.
Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui şi, de asemenea, mulţi dintre corintienii care îl auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi.
Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o viziune: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea,
10 căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult popor în această cetate!“
11 Prin urmare, Pavel a stat acolo un an şi jumătate şi i-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu.
12 În timp ce Galio era proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat într-un singur gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată
13 şi au zis: „Acesta incită oamenii să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii!“
14 Pavel tocmai voia să deschidă gura să vorbească, dar Galio le-a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreun delict sau de vreo ticăloşie gravă, v-aş accepta plângerea, iudeilor;
15 dar, întrucât este o dispută cu privire la cuvinte, la nume şi la Legea voastră, vă priveşte! Eu nu vreau să fiu judecător în aceste lucruri!“
16 Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.
17 Atunci ei l-au apucat pe Sostenes, conducătorul sinagogii, şi l-au bătut chiar în faţa scaunului de judecată, fără ca lui Galio să-i pese de aceasta.
18 Pavel a rămas mai multe zile acolo. Apoi şi-a luat rămas bun de la fraţi şi a plecat pe mare spre Siria, împreună cu Priscila şi Aquila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse un jurământ.
19 Au ajuns în Efes, şi Pavel i-a lăsat acolo pe însoţitorii lui. El a intrat în sinagogă şi a purtat discuţii cu iudeii.
20 Aceştia l-au rugat să rămână la ei mai mult timp, dar el nu a vrut,
21 ci şi-a luat rămas bun de la ei, zicând: „(Trebuie neapărat ca sărbătoarea care vine s-o ţin în Ierusalim.) Dacă Dumnezeu vrea, mă voi întoarce din nou la voi!“ Şi a plecat din Efes, pe mare.
22 S-a dat jos în Cezareea, s-a dus şi a salutat biserica din Ierusalim şi apoi a coborât la Antiohia.
23 După ce a petrecut un timp acolo, a plecat străbătând din loc în loc ţinutul Galatiei şi al Frigiei şi întărindu-i pe toţi ucenicii.
24 Un iudeu pe nume Apolos, de neam din Alexandria, care era un vorbitor elocvent şi un bun cunoscător al Scripturii, a venit în Efes.
25 El era instruit în ce priveşte Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat şi dădea învăţătură cu acurateţe despre lucrurile privitoare la Isus, deşi cunoştea numai botezul lui Ioan.
26 A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila şi Aquila l-au auzit, l-au luat acasă şi i-au explicat şi mai amănunţit Calea lui Dumnezeu.
27 Pentru că el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au încurajat şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor ce, prin har, deveniseră credincioşi.
28 Căci el îi înfrunta pe iudei în public, dovedind pe baza Scripturilor că Isus este Cristosul.