1 În timp ce Apolos era în Corint, Pavel a călătorit prin regiunile din interior şi a ajuns în Efes. Acolo a găsit câţiva ucenici
2 şi i-a întrebat: – Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Ei i-au răspuns: – Dar nici n-am auzit că este un Duh Sfânt!
3 El le-a zis: – Atunci cu ce botez aţi fost botezaţi? Ei i-au răspuns: – Cu botezul lui Ioan.
4 Pavel a zis: – Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea poporului să creadă în Cel Ce vine după el, adică în Isus.
5 Când au auzit ei aceasta, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6 Când Pavel şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei şi au început să vorbească în limbi şi să profeţească.
7 Erau, cu toţii, cam doisprezece bărbaţi.
8 Apoi a intrat în sinagogă. Timp de trei luni a vorbit cu îndrăzneală, purtând discuţii şi încercând să convingă cu privire la lucrurile despre Împărăţia lui Dumnezeu.
9 Dar fiindcă unii rămâneau încăpăţânaţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea înaintea mulţimii, Pavel s-a îndepărtat de ei, luându-i cu el şi pe ucenici. Şi în fiecare zi purta discuţii în sala de prelegeri a lui Tiranus.
10 Lucrul acesta a ţinut timp de doi ani, astfel că toţi cei ce locuiau în Asia, atât iudei, cât şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel,
12 aşa încât la cei bolnavi erau aduse până şi batistele sau şorţurile care îi atinseseră acestuia trupul, şi bolile îi părăseau, iar duhurile rele ieşeau din ei.
13 Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „În Numele lui Isus, pe Care-L predică Pavel, vă poruncesc să ieşiţi!“
14 Cei ce făceau lucrul aceasta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot conducător iudeu.
15 Dar duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?!“
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe toţi şi i-a bătut în aşa fel încât au fugit din casa aceea goi şi răniţi.
17 Lucrul acesta a fost cunoscut atât de către toţi iudeii, cât şi de către toţi grecii care locuiau în Efes; şi pe toţi i-a cuprins frica, iar Numele Domnului era preamărit.
18 Mulţi dintre cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să-şi spună faptele.
19 Şi mulţi dintre cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adunat cărţile şi le-au ars în faţa tuturor. Au socotit preţul acestora şi l-au găsit ca fiind de cincizeci de mii de arginţi.
20 Astfel, prin tăria Domnului, Cuvântul se răspândea şi se întărea.
21 După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. El îşi zicea: „După ce voi merge acolo, trebuie să văd şi Roma!“
22 I-a trimis în Macedonia pe Timotei şi pe Erastus, doi dintre ajutoarele lui, iar el a mai rămas un timp în Asia.
23 În perioada aceea, s-a stârnit o mare tulburare cu privire la Cale.
24 Un argintar pe nume Demetrius, făcea replici în argint ale templului lui Artemis şi aducea astfel lucrătorilor săi nu puţin câştig.
25 El i-a strâns la un loc, împreună cu alţi lucrători de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Bărbaţi, ştiţi că prosperitatea noastră vine din meseria aceasta
26 şi vedeţi şi auziţi că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins şi a dus în rătăcire o mare mulţime de oameni, spunând că zeii făcuţi de mâini nu sunt de fapt zei!
27 Prin urmare, există pericolul nu numai ca această muncă a noastră să ajungă de tot dispreţul, ci şi ca templul marii zeiţe Artemis să fie socotit ca o nimica şi chiar măreţia ei să fie distrusă, a ei, cea la care se închină toată Asia şi toată lumea!“
28 Când au auzit ei aceste lucruri, s-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Artemis a efesenilor!“
29 Cetatea s-a umplut de zarvă. S-au repezit într-un singur gând spre teatru, târându-i acolo şi pe macedoneenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii de drum ai lui Pavel.
30 Pavel voia să vină la norod, dar ucenicii nu l-au lăsat.
31 Chiar şi unii dintre conducătorii provinciei Asia, care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32 Unii strigau ceva, alţii strigau altceva, căci adunarea era în confuzie, iar cei mai mulţi nici nu ştiau de ce se adunaseră.
33 Unii din mulţime l-au înştiinţat pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau în faţă, spunându-i despre ce este vorba. Alexandru a făcut semn cu mâna, vrând să se apere înaintea norodului,
34 dar ei, recunoscându-l că este iudeu, au strigat cu toţii într-un glas, timp de aproape două ore: „Mare este Artemis a efesenilor!“
35 Funcţionarul cetăţii a reuşit să liniştească mulţimea, zicând: „Bărbaţi ai Efesului, cine este omul acela care să nu ştie că cetatea Efes este păzitoarea templului măreţei Artemis şi a imaginii ei căzute din cer?!
36 Întrucât aceste lucruri sunt de necontestat, ar trebui să vă liniştiţi şi să nu faceţi nimic nesăbuit.
37 Căci i-aţi adus aici pe bărbaţii aceştia care nu sunt nici jefuitori ai templului şi nici blasfemiatori ai zeiţei noastre!
38 Deci, dacă într-adevăr Demetrius şi lucrătorii lui au o acuzaţie împotriva cuiva, tribunalele sunt deschise şi există proconsuli; să se acuze acolo unii pe alţii!
39 Însă dacă vreţi ceva în plus, se va clarifica într-o adunare legală.
40 Căci, din cauza celor întâmplate astăzi, suntem în pericol să fim acuzaţi de răscoală, deoarece nu există nici o cauză pentru această zarvă, şi noi nu putem motiva agitaţia aceasta!“
41 Şi spunând aceste lucruri, a dat drumul adunării.