Iona
1
Cuvântul Domnului a venit la Iona, fiul lui Amitai, şi i-a zis:
„Scoală-te şi du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!“
Dar Iona s-a sculat să fugă la Tarşiş, departe de faţa Domnului. El s-a dus la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarşiş. După ce a plătit preţul călătoriei, s-a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarşiş, departe de faţa Domnului.
Domnul însă a dezlănţuit pe mare un vânt năprasnic şi astfel s-a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia ameninţa să se sfărâme.
Marinarilor li s-a făcut frică şi fiecare a strigat către zeul său, iar pentru a face corabia mai uşoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea. Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese şi adormise dus.
Căpitanul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Cum poţi să dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeul tău se va gândi la noi şi nu vom pieri!“
Apoi marinarii au zis unul către celălalt: „Haideţi să tragem la sorţi ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Iona.
Atunci ei l-au întrebat: – Spune-ne, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta şi de unde vii? Care este ţara ta şi din ce popor eşti?
El le-a răspuns: – Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea şi uscatul!
10 Bărbaţii aceia s-au înfricoşat foarte tare şi l-au întrebat: – De ce ai făcut lucrul acesta? (Ei aflaseră că fugea de faţa Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)
11 Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l-au întrebat iarăşi: – Ce să-ţi facem, pentru ca marea să se liniştească faţă de noi?
12 El le-a răspuns: – Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, iar marea se va linişti faţă de voi, întrucât ştiu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!
13 Bărbaţii aceia au încercat totuşi să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n-au reuşit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor.
14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieţii acestui bărbat! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut aşa cum Ţi-a plăcut!“
15 Apoi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare, iar marea şi-a potolit furia.
16 Atunci bărbaţii aceia s-au temut foarte tare de Domnul; ei I-au adus Domnului o jertfă şi au făcut juruinţe.
17 Domnul a trimis un peşte mare să-l înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui timp de trei zile şi trei nopţi.