1 Cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul curat! Pietrele sfinte stau risipite pe la fiecare colţ de stradă.
2 Cum fiii preţioşi ai Sionului, altădată preţuiţi ca aurul pur, sunt consideraţi acum ca ulcioarele de lut, lucrate de mâinile olarului.
3 Până şi şacalii îşi scot sânul ca să-şi alăpteze puii! Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă ca struţii pustiei.
4 Limba celui alăptat se lipeşte de cerul gurii, fiind uscată de sete. Copiii cer pâine, însă nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu delicatese zac acum părăsiţi pe străzi. Cei crescuţi în purpură se lipesc acum de un morman de cenuşă.
6 Vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei care a fost distrusă într-o clipă, fără a pune mâna cineva pe ea.
7 Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada şi mai albi decât laptele. Trupurile le erau mai roşii decât coralii, iar feţele le erau ca safirul.
8 Acum însă sunt mai negri la înfăţişare decât funinginea, astfel că nu-i mai recunoşti pe străzi. Pielea li s-a lipit de oase şi a devenit uscată ca lemnul.
9 Cei ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ucişi de foamete; lihniţi de foame, aceştia se sting din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile, care odată erau pline de milă, şi-au fiert copiii cu mâinile lor; ei le-au slujit drept hrană când fiica poporului meu era zdrobită.
11 Domnul Şi-a dezlănţuit toată furia, Şi-a revărsat mânia Lui aprigă! A aprins un foc în Sion, care i-a mistuit temeliile.
12 Regii pământului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii nu s-ar fi gândit că duşmanul şi vrăjmaşul vor intra pe porţile Ierusalimului.
13 S-a întâmplat din pricina păcatelor profeţilor lui şi a nelegiuirilor preoţilor lui care au vărsat în mijlocul lui sângele celor drepţi.
14 Ei rătăcesc acum ca orbii pe străzi, atât de mânjiţi de sânge, încât nimeni nu îndrăzneşte să se atingă de veşmintele lor.
15 „Plecaţi, necuraţilor!“ se strigă la ei; „Plecaţi! Plecaţi! Nu ne atingeţi!“ Fugind şi rătăcind printre neamuri, acestea spun: „Nu vor mai locui aici!“
16 Domnul Însuşi i-a împrăştiat, nemaiveghind asupra lor. Astfel, preoţilor nu li se mai arată respect, iar bătrânilor nu li se mai acordă cinste.
17 Ochii noştri obosiseră, aşteptând zadarnic ajutorul. Din turnurile noastre ne uitam după un neam care nu ne putea izbăvi.
18 Duşmanii ne luau urma, astfel că nu puteam ieşi în pieţe. Sfârşitul se apropia, zilele se împliniseră, căci ne venise sfârşitul.
19 Prigonitorii noştri au fost mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au urmărit pe munţi şi ne-au pândit în pustie.
20 Unsul Domnului, suflarea vieţii noastre, a fost capturat în gropile lor, el, despre care spuneam: „Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21 Bucură-te şi saltă de veselie, fiică a Edomului, tu, care locuieşti în ţara Uţ! Să ştii însă că potirul va trece şi pe la tine; te vei îmbăta şi te vei dezbrăca!
22 Fiică a Sionului, pedeapsa ta s-a sfârşit. El nu-ţi va mai prelungi exilul. Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi şi îţi va scoate la iveală păcatele.