25
În timp ce Israel locuia la Şitim, bărbaţii din popor au început să se destrăbăleze cu femei moabite,
care i-au invitat să ia parte împreună cu ele la jertfele pe care le aduceau zeilor lor. Poporul a mâncat şi s-a prosternat înaintea zeilor acestora.
Astfel Israel s-a alipit şi el de Baal-Peor. Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israel
şi i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului şi spânzură-i înaintea Domnului, în lumina soarelui, pentru ca mânia cea aprigă a Domnului să se depărteze de Israel.“
Moise le-a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare dintre voi trebuie să ucidă pe bărbaţii de sub conducerea lui care s-au alipit de Baal-Peor.“
La un moment dat a sosit un bărbat israelit aducând în familia lui o femeie midianită, sub privirea lui Moise şi sub privirea întregii adunări a lui Israel, care plângea la intrarea Cortului Întâlnirii.
Când preotul Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, a văzut acest lucru, s-a ridicat din mijlocul adunării, a luat o suliţă în mână
şi a intrat după bărbatul israelit în cort. I-a străpuns prin stomac pe amândoi, atât pe bărbatul israelit, cât şi pe femeia aceea. Astfel a fost oprită urgia împotriva israeliţilor,
dar cei care au murit în această urgie au fost în număr de douăzeci şi patru de mii.
10 Domnul i-a zis lui Moise:
11 „Fineas, fiul lui Elazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la israeliţi, căci a fost plin de râvnă ca şi Mine, în mijlocul lor, şi de aceea, în râvna Mea, nu i-am nimicit de tot pe israeliţi.
12 Să-i spui că închei cu el un legământ de pace.
13 Va fi pentru el şi pentru urmaşii lui un legământ al unei preoţii veşnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire pentru israeliţi.“
14 Numele bărbatului israelit care a fost ucis împreună cu femeia midianită era Zimri, fiul lui Salu, conducătorul unei familii de-a simeoniţilor.
15 Numele femeii midianite ucise era Cozbi, fiica lui Ţur, un conducător de clan şi de familie midianită.
16 Domnul i-a zis lui Moise:
17 „Pe midianiţi să-i priviţi ca duşmani şi să-i nimiciţi,
18 căci şi ei v-au privit ca pe nişte duşmani şi v-au înşelat prin vicleniile lor, folosindu-se de Peor şi de Cozbi, fiica acelui conducător midianit, femeia care a fost ucisă în ziua urgiei cauzate de închinarea înaintea lui Peor.“