6
Luaţi aminte milostenia voastră să nu o faceţi înaintea oamenilor, spre a fi văzuţi de dânşii; iar de nu, plată nu veţi avea de la Tatăl vostru, care este în Ceruri.
Deci când faci milostenie, să nu trâmbiţezi înaintea ta; precum fac făţarnicii în adunări şi în uliţe, ca să se slăvească de oameni; Amin zic vouă, că îşi iau plata lor.
Iar tu făcând milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta.
Ca să fie milostenia ta întru ascuns; şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns, acesta va răsplăti ţie întru arătare.
Şi când te rogi, nu fii ca făţarnicii, că iubesc prin adunări, şi prin unghiurile uliţelor stând să se roage, ca să se arate oamenilor; Amin zic vouă, că îşi iau plata lor.
Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, şi încuind uşa ta, roagă-te Tatălui tău celui întru ascuns; şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la arătare.
Şi rugându-vă, să nu grăiţi multe precum păgânii; că li se pare că întru multă vorba lor, se vor auzi.
Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a cere voi de la dânsul.
Deci aşa să vă rugaţi voi: Tatăl nostru, carele eşti în Ceruri, sfinţească-se numele tău;
10 Vie Împărăţia ta, fie voia ta, precum în Cer şi pre pământ.
11 Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi;
12 Şi ne iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri;
13 Şi nu ne duce pre noi întru ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean; că a ta este Împărăţia, şi puterea, şi slava în veci, Amin.
14 Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc;
15 Iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşalele voastre.
16 Şi când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii trişti; că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor, postindu-se; Amin zic vouă, că îşi iau plata lor.
17 Iar tu postindu-te, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală.
18 Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău celui ce este întru ascuns; şi Tatăl tău cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la arătare.
19 Nu vă adunaţi vouă comori pre pământ, unde moliile şi rugina le strică; şi unde furii le sapă şi le fură.
20 Ci vă adunaţi vouă comori în Cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi de unde furii nu le sapă, nici le fură;
21 Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
22 Luminătorul trupului este ochiul; deci de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.
23 Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat; deci dacă lumina care este întru tine, este întunerec, dar întunerecul cu cât mai mult?
24 Nimenea nu poate a sluji la doi domni, că sau pre unul va urî, şi pre altul va iubi, sau de unul se va ţinea, şi de altul nu va griji; Nu puteţi lui Dumnezeu a sluji şi lui mamona.
25 Pentru aceasta grăiesc vouă: Nu vă grijiţi cu sufletul vostru ce veţi mânca, şi ce veţi bea, nici cu trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. Au nu sufletul mai mare este decât hrana, şi trupul decât haina?
26 Căutaţi spre pasările cerului, că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel Ceresc le hrăneşte pre dânsele; au nu voi mai multă deosebire aveţi de acestea?
27 Dar cine din voi grijindu-se, poate să-şi adauge statului său un cot?
28 Şi de haină ce vă grijiţi? Socotiţi crinii câmpului, cum cresc, nu se ostenesc, nici torc.
29 Iară grăiesc vouă: Că nici Solomon întru toată slava sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintr-aceştia.
30 Deci dacă pre iarba câmpului care astăzi este, şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, nu cu mult mai vârtos pre voi puţin credincioşilor?
31 Deci nu vă grijiţi zicând: Ce vom mânca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom îmbrăca.
32 Că acestea toate neamurile le caută; că ştie Tatăl vostru cel Ceresc, că trebuinţă aveţi de acestea toate.
33 Ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă.
34 Drept aceea nu vă grijiţi de ziua de mâine, că ziua de mâine se va griji de sine. Ajunge-i zilei răutatea ei.