1 Atuncia zise arhiereul: nu cumva acestea astfel sunt?
2 Iar el zise: bărbaţi, fraţi şi părinţi, ascultaţi. Dumnezeul măririi se arată părintelui nostru Abraam, fiind în Mesopotamia, mai nainte de-a locuì în Charan,
3 Şi zise către dânsul: „ieşi din pământul tău şi din rudenia ta, şi vino în pământul pe care ţi-l voiu arătà”.
4 Atuncia ieşind din pământul Chaldeilor, locuì în Charan; şi de acolo îl strămută, după moartea tatălui său, în acest pământ, în care locuiţi voi acum.
5 Şi nu-i dete aci moştenire, nici o urmă de picior; dar, pe când nu aveà încă copil, făgăduì ca să-l deà lui în stăpânire şi urmaşilor săi după dânsul.
6 Şi Dumnezeu vorbì astfel, că „urmaşii lui vor fi locuitori vremelnici în pământ strein, şi-i vor robì, şi-i vor năcăjì patru sute de ani;
7 Şi pe poporul, căruia îi vor fi robit, îl voiu judecà eu”, zise Dumnezeu, „şi după acestea vor ieşì şi-mi vor slujì mie în acest loc”.
8 Şi îi dete legământ de tăiere împrejur; şi astfel născù pe Isaac şi-l tăie împrejur în a opta zi, şi Isaac pe Iacob, şi Iacob pe cei doisprezece patriarhi.
9 Şi patriarhii pizmuind pe Iosif, îl vândură spre Egipt; dar Dumnezeu fù cu dânsul.
10 Şi-l scoase din toate năcazurile lui, şi-i dete dar şi înţelepciune înaintea lui Farao, împăratul Egiptului, şi-l făcù mai mare preste Egipt şi preste toată casa sa.
11 Atuncia venì foamete preste tot Egiptul şi Chanaan, şi strâmtorare mare; şi nu găseau hrană părinţii noştri.
12 Şi auzind Iacob, că în Egipt sunt grâne, trimise pe părinţii noştri mai întâiu;
13 Şi a doua oară Iosif fù cunoscut de fraţii lui, şi se făcù cunoscut lui Farao neamul lui.
14 Atuncia Iosif trimiţând chemă la sine pe Iacob, tatăl său, şi toată rudenia, şaptezeci şi cinci de suflete.
15 Deci Iacob venì în Egipt, şi se sfârşì, el şi părinţii noştri.
16 Şi fură strămutaţi la Sichem şi puşi în mormântul pe care-l cumpără Abraam, pentru un preţ în argint, dela fiii lui Emor în Sichem.
17 Şi cu cât se apropià timpul făgăduinţii, pe care Dumnezeu o dete prin jurământ lui Abraam, pe atât crescù poporul şi se înmulţì în Egipt.
18 Până când se ridică preste Egipt alt împărat, care nu ştià pe Iosif.
19 Acesta întrebuinţând meşteşugire împotriva neamului nostru, năcăjì pe părinţii noştri spre a face lepădaţi pe copiii lor, ca să nu fie păstraţi în viaţă.
20 În acel timp fù năcut Moise, şi erà plăcut lui Dumnezeu. El fù crescut trei luni în casa tatălui său:
21 Şi fiind el lepădat, îl ridică fiica lui Farao şi-l crescù mare, ca fiu al ei.
22 Şi Moise fù învăţat în orice ştiinţă a Egiptenilor: şi erà puternic în cuvintele şi faptele lui.
23 Iar când i-se împlinì un timp de patruzeci de ani, îi venì în minte ca să cereceteze pe fraţii săi, pe fii lui Israel.
24 Şi văzând pe unul nedreptăţit, îl apără, şi răsbună pe cel biruit, omorînd pe Egiptean.
25 Deci el gândeà, că fraţii săi înţeleg, că Dumnezeu le va dà mântuire prin mâna sa, dar nu înţeleseră.
26 Şi în ziua următoare li se arătă, pe când se băteau, şi îi îndemnă la pace zicând: bărbaţi, voi sunteţi fraţi; pentru ce vă faceţi nedreptate unul altuia?
27 Dar cel care nedreptăţià pe aproapele său, îl înlătură zicând: „cine te-a pus mai mare şi judecător preste noi?
28 Nu cumva voeşti să mă omorî, după cum ai omorît ieri pe Egiptean?”
29 La acest cuvânt Moise fugì, şi locuì vremelnic în pământul Madia, unde născù doi fii.
30 Şi după ce fură împliniţi patruzeci de ani, i-se arătă în pustia muntelui Sinaia îngerul Domnului într’o flacără de foc a unui rug.
31 Şi Moise văzând, se minună de vedenie: şi apropiindu-se el ca să privească, se făcù glasul Domnului către dânsul:
32 „Eu sunt dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Abraam şi Isaac şi Iacob”. Şi Moise tremurând, nu îndrăznì să privească.
33 Atuncia Domnul îi zise: „desleagă încălţămintea picioarelor tale: căci locul în care stai este pământ sfânt.
34 Am văzut cu adevărat năcazul poporului meu, care este în Egipt, şi am ascultat suspinul lor, şi m’am pogorît să-i scot: şi acum vino, te trimit în Egipt”.
35 Pe acest Moise, pe care îl tăgăduiră, zicând: „cinte te-a pus mai mare şi judecător?” Pe acesta îl trimise Dumnezeu, ca să fie şi mai mare şi răscumpărător împreună cu îngerul, care i-se arătă în rug.
36 Acesta îi scoase afară, făcând minuni şi semne în Egipt şi în Marea Roşie, şi în pustie patruzeci de ani.
37 Acesta este Moise, care zise fiilor lui Israel: „Dumnezeu va ridicà vouă un profet ca mine, dintre fraţii voştri”. de dânsul ascultaţi.
38 Acesta este, care la adunarea poporului în pustie, a fost de aproape cu îngerul, care îi vorbià în muntele Sinai şi cu părinţii noştri; acesta primì cuvinte vii, ca să ni-le deà nouă.
39 Căruia părinţii noştri nu voiră a-i fi ascultători, ci îl lepădară şi se întoarseră cu inimile lor spre Egipt,
40 Zicând lui Aaron: „fă-ne dumnezei, care vor merge înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din pământul Egiptului, nu ştim ce i-s’a întâmplat”.
41 Şi făcură un chip de viţel, în acele zile, şi aduseră jerfă idolului, şi se desfătau la lucrurile mânilor lor.
42 Dar Dumnezeu se întoarse dela ei şi-i dete să slujiască oştirii cereşti, după cum este scris în cartea profeţilor: „Casa lui Israel, nu cumva mi-aţi adus vite înjunghiate şi jertfe, în timp de patruzeci de ani în pustie?
43 Ba încă aţi purtat cortul lui Moloch, şi steaua dumnezeului Refan, chipurile, pe care le-aţi făcut să vă închinaţi lor: şi vă voiu strămuta dincolo de Babilon”.
44 Cortul mărturii erà pentru părinţii noştri în pustie, după cum a rânduit cel care vorbì lui Moise, ca să-l facă după chipul, pe care l-a văzut:
45 Pe acesta părinţii noştri după ce l-au luat în primire, îl şi aduseră cu Iozua, când luară în stăpânire neamurile, pe care le fugărì Dumnezeu dela faţa părinţilor noştri, până în zilele lui David;
46 Care află dar înaintea lui Dumnezeu şi se rugă să găsească o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacob.
47 Şi Solomon îi clădì casă.
48 Dar cel prea Înalt nu locueşte în cele făcute de mâni, după cum zice profetul:
49 „Cerul îmi este scaun, şi pământul aşternut al picioarelor mele; ce fel de casă îmi veţi clădì mie? Zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?
50 Oare nu mâna mea făcù acestea toate?”
51 Cerbicoşilor şi netăiaţilor împrejur, cu inimile şi cu urechile, voi totdeauna vă împotriviţi duhului sfânt; şi voi sunteţi ca părinţii voştri.
52 Pe care dintre profeţi nu-i urmăriră părinţii voştri? Ba încă omorîră pe cei care au vestit mai dinainte despre venirea Celui Drept, ai cărui trădători şi omorîtori v’aţi făcut voi acum,
53 Care aţi primit legea prin rânduieli de îngeri, şi pe care n’aţi păzit-o.
54 Auzind acestea erau sfâşiaţi de durere în inimile lor, şi scrâşneau cu dinţii împotriva lui.
55 Iar el plin fiind de duh sfânt, uitându-se neclintit spre cer, văzù mărirea lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu:
56 Şi zise: iată, zăresc cerurile deschise şi pe Fiul omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
57 Atuncia ei strigând cu glas tare, îşi ţinură urechile astupate şi într’o unire năvăliră asupra lui.
58 Şi scoţându-l afară din oraş îl omorau cu pietri. Şi martorii puseră jos vestmintele lor la picioarele unui tânăr numit Saul.
59 Şi pe când îl omorau cu pietri pe Ştefan, el se rugà şi ziceà: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu.
60 Şi îngenunchiând strigă cu glas tare: Doamne, nu le pune păcatul acesta. Şi aceasta zicând adormì. Iar Saul încuviinţà împreună cu aceia omorîrea lui.