1 Corinteni
1
Pavel chemat apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu şi Sostene fratele
Bisericei lui Dumnezeu celei care este în Corint, sfinţilor în Hristos Iisus, chemaţi sfinţi, tuturor care în orice loc al lor şi al nostru cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Dar vouă şi pace dela Dumnezeu Tatăl nostru şi Domnul Iisus Hristos.
Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna pentru voi în puterea darului lui Dumnezeu, care fù dat vouă în Hristos Iisus,
Că în orice aţi fost îmbogăţit într’însul, în orice cuvântare şi în orice cunoştinţă.
După cum mărturisirea lui Hristos fù întărită în voi,
Astfel că voi nu sunteţi rămaşi pe urmă în nici un dar, aşteptând cu stăruinţă descoperirea Domnului nostru Iisus Hristos,
Care şi vă va întărì pe voi până în sfârşit ca să fiţi neînvinuiţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos.
Credincios este Dumnezeu prin care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul său Iisus Hristos, Domnul nostru.
10 Vă îndemn, fraţilor, prin numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să ziceţi aceeaşi şi să nu fie între voi desbinări, dar să fiţi învoiţi în acelaşi gând şi în aceeaşi părere.
11 Pentru că despre voi, fraţii mei, mi-s’a făcut cunoscut de către cei ai Choei, că între voi sunt priciri.
12 Şi zic aceasta, pentru că fiecare dintre voi zice: eu sunt al lui Pavel, şi eu al lui Apoline, şi eu al lui Chefa, şi eu al lui Hristos.
13 Împărţit este Hristos! Nu cumva Pavel fù răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost botezaţi?
14 Mulţumesc lui Dumnezeu, că pe nici unul dintre voi n’am botezat, decât numai pe Crispu şi pe Gaiu.
15 Ca să nu zică cineva, că aţi fost botezaţi în numele meu.
16 Am mai botezat şi casa lui Stefana: afară de aceştia nu ştiu dacă am botezat pe vreun altul.
17 Căci Hristos nu m’a trimis să botez, ci să binevestesc, nu în înţelepciunea cuvântului, pentru ca să nu fie golită crucea lui Hristos.
18 Căci cuvântul crucii este nemintoşie celor pieritori, iar nouă, care avem să fim mântuiţi este puterea lui Dumnezeu.
19 Căci scris este: „Pierde-voiu înţelepciunea înţelepţilor şi nimicì-voi priceperea celor cuminţi”.
20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este pricinuitorul veacului acestuia? Nu făcù Dumnezeu nemintoasă înţelepciunea lumii?
21 Căci, deoarece în înţelepciunea lui Dumnezeu lumea nu cunoscù pe Dumnezeu prin înţelepciunea ei, binevoì Dumnezeu prin nemintoşia predicei să mântuească pe cei care cred.
22 Deoarece şi Iudeii semne cer şi Elenii înţelepciune caută,
23 Noi predicăm pe Hristos răstignit, pentru Iudei sminteală, iar pentru neamuri nemintoşie.
24 Dar pentru cei chemaţi însăşi, atât Iudei, cât şi Eleni, predicăm pe Hristos puterea lui Dumnezeu, şi înţelepciunea lui Dumnezeu:
25 Că ce este nemintos al lui Dumnezeu este mai înţelept decât oamenii, şi ce este mai slab al lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.
26 Vedeţi dar chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după carne, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de neam strălucit;
27 Ci pe cele nemintoase ale lumii şi-le alese Dumnezeu ca să deà de ruşine pe înţelepţi, şi pe cele slabe ale lumii, şi le alese Dumnezeu, ca să le deà de ruşine pe cele tari.
28 Şi pe cele de neam de jos ale lumii şi pe cele despreţuite şi-le alese Dumnezeu, pe cele ce nu sunt, ca să desfiinţeze pe cele ce sunt,
29 Pentru ca să nu se laude nimenea înaintea lui Dumnezeu.
30 Dintr’însul dar sunteţi voi în Hristos Iisus, care se făcù pentru noi înţelepciune dela Dumnezeu, îndreptăţire şi sfinţire şi răcumpărare,
31 Pentru ca, după cum este scris: „cine se laudă, în Domnul să se laude”.