1 Dacă vorbesc în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar iubire nu am, m’am făcut aramă sunătoare sau ţimbal sgomotos.
2 Şi dacă am profeţie şi ştiu tainele toate şi tot înţelesul lor adânc, şi dacă am toată credinţa încât să strămut munţi, iar iubire nu am, nimic nu sunt.
3 Şi dacă voiu fi dat de mâncare săracilor toată averea mea, şi dacă voiu fi dat corpul meu ca să fiu ars, iar iubire nu am, nimic nu folosesc.
4 Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este plină de bunătăţi, iubirea nu râvneşte, nu este lăudăroasă, nu se îngâmfă.
5 Nu este necuviincioasă, nu caută ale sale, nu întărâtă la mânie, nu pune în socoteală răul.
6 Nu se bucură de nedreptate, se bucură însă împreună cu adevărul;
7 Toate le sufere, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8 Iubirea niciodată nu cade; iar fie profeţii, vor fi desfiinţate; fie limbi, vor încetà; fie înţelesul adânc, va fi desfiinţat.
9 Căci în parte cunoaştem, şi în parte vorbim profetic;
10 Iar când va fi venit desăvârşitul, ce este în parte va fi desfiinţat.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, îmi dam părerea ca un copil; când m’am făcut bărbat am desfiinţat cele ale copilului.
12 Căci acum vedem printr’o oglindă într’un chip întunecos, dar atuncia faţă în faţă: acum cunosc în parte, dar atuncia voiu cunoaşte în tot, după cum am şi fost bine cunoscut.
13 Acum dar rămâne credinţa, nădejdea, iubirea, aceste trei: iar mai mare dintre acestea este iubirea.