30
Şi va fi, după ce vor veni preste tine toate acestea, binecuvântarea şi blestemul, pre cari le-am pus înaintea ta, dacă tu le vei închide în inima ta, între toate naţiunile, între cari te va fi risipit Domnul Dumnezeul tău, şi tu te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău, şi vei asculta de vocea lui după toate câte-ţi poruncii eu astăzi, tu şi fiii tăi din toată inima ta, şi din tot sufletul tău, atuncia Domnul Dumnezeul tău va reîntoarce pre captivii tăi, şi se va îndura de tine, şi iarăşi te va aduna dintre toate naţiunile, între cari Domnul Dumnezeul tău te va fi risipit. Dacă cei risipiţi ai tăi vor fi până şi la marginea ceriului, de acolo te va aduna Domnul Dumnezeul tău, şi de acolo te va lua; şi te va aduce Domnul Dumnezeul tău, în pământul, pre care l-au stăpânit părinţii tăi, şi tu-l vei stăpâni; şi-ţi va face bine, şi te va îmmulţi mai mult, decât pre păr inţii tăi. Şi Domnul Dumnezeul tău va tăia împrejur inima ta şi inima seminţiei tale, ca să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, şi din tot sufletul tău, ca să trăeşti. Şi Domnul Dumnezeul tău, toate aceste blesteme le va pune preste neamicii tăi, şi preste aceia ce te urăsc şi te-au urmărit. Şi de te vei întoarce, şi vei asculta de vocea Domnului, şi vei face toate poruncile sale, pre cari ţi-le poruncesc astăzi, atuncia Domnul Dumnezeul tău te va face să prisoseşti întru toate lucrările mânilor tale, în fruptul pântecelui tău, şi în fruptul vitelor tale, şi în fruptul pământului tău, spre bine; că Domnul iarăşi se va bucura de tine spre binele tău, cum s’a bucurat de părinţii tăi, 10 dacă vei asculta de vocea Domnului Dumnezeului tău, păzind poruncile lui şi legile lui, cari sunt scrise în această carte a legii, şi dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi tot sufletul tău.
11 Că porunca aceasta, pre care ţi-o poruncesc astăzi, nu este nici prea grea pentru tine, nici este departe: 12 Nu este în cer, ca să zici: Cine să se sue pentru noi în cer şi să-l aducă nouă ca noi auzindu-l să-l facem? 13 Nici este dincolo de mare, ca să zici: Cine va trece pentru noi dincolo de mare, şi să-l aducă nouă ca noi auzindu-l să-l facem? 14 Ci cuvântul acesta aproape foarte de tine este: în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci.
15 Iată! Eu astăzi pun înaintea ta vieaţa şi binele, moartea şi răul. 16 Că astăzi îţi poruncesc, ca să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, să umbli întru căile lui, şi să păzeşti poruncile lui şi legile lui şi judecăţile lui, ca să trăeşti şi să te îmmulţeşti, şi ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvinteze în pământul, în care intri ca să-l stăpâneşti. 17 Dară dacă inima ta se va întoarce, şi tu nu vei asculta, şi tu te vei amăgi, şi te vei pleca înaintea altor zei, şi lor le vei servi, 18 Eu vă mărturisesc astăzi, că voi întru adevăr veţi peri, şi că nu veţi fi multe zile în pământul pentru care treci Iordanul, ca să intri într’însul şi să-l stăpâneşti. 19 Ceriul şi pământul chiem astăzi de mărturie contra voastră, că eu v’am pus înainte-vă vieaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege dară vieaţa, ca să trăeşti tu şi seminţia ta, 20 iubind pre Domnul Dumnezeul tău, şi ascultând de vocea lui, şi lipindu-te de dânsul; că aceasta este vieaţa ta, şi lungime zilelor tale; ca să locueşti în pământul ce Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Abraam, lui Isaac şi lui Iacob, că ţi-l va da.