1 Fost-a către mine cuvântul Domnului, zicând: 2 Fiul omului, pune o cimilitură, şi spune parabola aceasta casei lui Israel, 3 Şi zi: Aşa zice Domnul: Un vultur mare cu aripi mari, Cu aripi lungi, plin de pene pestriţe, Venit-a în Liban, şi a răpit din cedru ramura cea mai de sus: Rupt-a vârfurile vlăstarelor lui, 4 Şi dusu-le-a într’o ţară de negoţ; Pusu-le-a într’o ţară de neguţători. Atunci a luat din sămânţa ţării 5 Şi a pus-o în ţarină de sămânătură: A dus-o lângă ape multe, a sădit-o ca pre o salcie. Şi ea a crescut, şi s’a făcut butuc de vie, puternic, dar mic; 6 Viţele sale se îndreptau spre dânsul, şi rădăcinile sale supt dânsul: Aşa a ajuns butuc de vie. A făcut viţe, şi a dat butaşi. 7 Şi mai era un vultur mare, cu aripi mari şi cu pene multe; Şi iată, butucul de vie şi-a plecat rădăcinile sale spre dânsul, Şi şi-a întins viţele sale spre el. Pentru ca să o adape în straturile sădirii sale; 8 Deşi era sădită în pământ bun, lângă ape multe, Ca să facă viţe, Şi să dea fruct, Şi aşa să ajungă o vie aleasă. 9 Zi: Aşa zice Domnul, Dumnezeul; izbuti-va? Vulturul cel dintâiu au nu va rupe rădăcinile ei, Şi nu va tăia fructul ei, ca ele să se usuce, Şi să sece toate frunzele odraslelor sale, Fără să fie nevoie de o putere mare sau de un popor mult, ca să o scoată din rădăcinile ei? 10 Iată, este sădită! dar oare izbuti-va? Au nu se va usca, ca şi cum un vânt de răsărit s’ar atinga de ea? Usca-se-va în straturile, unde creşte. 11 Şi a mai fost către mine cuvântul Domnului, zicând: 12 Zi acum casei celei neascultătoare: Au nu ştiţi ce înseamnă acestea? Zi-le: Iată, regele Babilonului a venit în Ierusalim, A luat pe regele lui şi pe mai marii lui, Şi i-a adus la sine în Babilon: 13 Şi a luat pe unul din neamul regelui, a încheiat legământ cu el, Şi l-a pus să jure, Luând cu sine şi pe cei fruntaşi ai ţării; 14 Ca regatul să se umilească, Şi să nu se mai ridice; Ci numai păzind legământul său să poată sta. 15 Dar el răsculatu-s’a, trimiţând solii săi în Egipt, Ca să-i dea cai şi popor mult. Izbuti-va oare? Scăpa-va cel ce face acestea? Oare călcând legământul mântui-se-va? 16 Viu sunt, zice Domnul, Dumnezeul: Unde locueşte regele, care l-a pus pe dânsul rege, Al cărui jurământ l-a despreţuit, şi al cărui legământ l-a călcat, Acolo cu dânsul va muri, în Babilon. 17 Şi Faraon, cu toată oastea lui cea puternică şi cu mulţimea lui cea mare, nu va face pentru dânsul nimic în resbel, Când inamicul va înălţa valuri şi va zidi întăriri, ca să stârpească suflete multe. 18 Căci a despreţuit jurământul, călcând legământul; Şi iată, după ce a dat mâna sa, A făcut toate acestea; el nu va scăpa. 19 Deaceea aşa zice Domnul, Dumnezeul: Viu sunt, pe jurământul meu, ce l-a despreţuit, Şi pe legământul meu, pe care l-a călcat, Le voiu răsplăti pe capul lui. 20 Voiu întinde mreaja mea asupră-i, Şi se va prinde în firele mele; h voiu aduce în Babilon, Şi acolo mă voiu judeca cu dânsul pentru abaterea lui, Cu care s’a abătut dela mine. 21 Şi toţi fugarii lui şi toate cetele lui vor cădea de sabie, Şi cei rămaşi vor fi împrăştiaţi în toate vânturile; Şi veţi cunoaşte că eu Domnul am vorbit. 22 Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Voiu lua din ramura cea mai de sus a cedrului celui înalt, şi o voiu sădi; Voiu tăia din mlădiţele lui cele tânăre o mlădiţă fragedă, Şi o voiu sădi pe munte înalt şi ridicat; 23 Pe muntele cel înalt al lui Israel o voiu sădi; Şi va face mlădiţe, va da fruct, şi se va face un cedru mare; Supt dânsul va locui tot felul de sburătoare şi toată paserea; La umbra ramurelor sale vor locui. 24 Şi toţi arborii câmpului vor cunoaşte, Că eu Domnul am umilit pre arborele cel înalt, şi am înălţat pre arborele cel mic, Uscat-am pre arborele cel verde, şi făcut-am să înverzească arborele cel uscat; Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut.