1 În anul al unsprezecelea, în ziua întâia a lunei, a fost către mine cuvântul Domnului, zicându-mi: 2 Fiul omului, pentru că Tirul a zis asupra Ierusalimului: „Ha, ha! cea care era poarta popoarelor s’a sfărâmat, Aceasta a trecut la mine; Eu mă voiu umplea” căci ea a ajuns un deşert”; 3 Deaceea aşa zice Pomnul, Dumnezeul: Iată, eu sunt asupră-ţi, Tirule! Şi voiu ridica asupră-ţi popoare multe, Precum marea ridică valurile sale. 4 Acestea vor strica zidurile Tirului, Şi vor surpa turnurile lui; Eu voiu rade pulberea lui depe dânsul, Şi-l voiu preface în stâncă seacă; 5 Şi va fi locul de unde să se întindă mrejele în mijlocul mării; Căci eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeul: Şi va ajunge de pradă popoarelor. 6 Şi cetăţile lui cele din câmp se vor nimici de sabie; Şi vor cunoaşte, că eu sunt Domnul. 7 Căci aşa zice Domnul, Dumnezeul; Iată, eu voiu aduce asupra Tirului Pe Nebucodonosor, regele Babilonului, Regele regilor, dela meazănoapte, Cu cai şi cu cară, Cu călăreţi şi cu adunătură de multe popoare: 8 El va nimici cu sabia cetăţile tale cele din câmp; Va clădi întăriri asupră-ţi, Va ridica valuri asupră-ţi, Şi va înălţa paveze împotrivă-ţi. 9 Va da bătăi de berbeci zidurilor tale, Şi cu sacurile sale va dărâma turnurile tale. 10 Pulberea dela mulţimea cailor săi te va acoperi; Zidurile tale vor tremura de vuetul călăreţilor, Al roatelor şi al carelor, Când va întra în porţile tale, Cum întră oamenii într’o cetate stricată. 11 Cu copitele cailor lui va călca toate uliţele tale; Pe poporul tău îl va omorî cu sabie, Şi stâlpii tăi cei tari vor fi trântiţi la pământ. 12 Apoi vor prăda avuţiile tale, Vor răpi mărfurile tale; Vor dărâma zidurile tale, Vor ruina casele tale cele frumoase; Şi vor arunca pietrile tale, lemnele tale şi pulberea ta, În mijlocul apei. 13 Voiu face să înceteze vuetul cântărilor tale, Şi nu se va mai auzi sunetul citarelor tale; 14 Te voiu face stâncă seacă; Vei ajunge un loc de unde să se întindă mrejele; Şi nu te vei mai rezidi; Căci eu Domnul am vorbit, zice Domnul, Dumnezeul. 15 Aşa zice Domnul, Dumnezeul, către Tir: Au nu vor tremura ţărmurile la vuetul căderii tale, Când răniţii tăi vor geme, Când uciderea va fi în mijlocul tău? 16 Atuncia toţi mai marii mării se vor pogorî depe tronurile lor, Se vor desbrăca de mantiele lor, şi se vor desbrăca de vestmintele lor cele brodate, Şi se vor îmbrăca cu spaimă; Vor şedea la pământ, Vor tremura în toată clipa; Şi se vor îngrozi de tine; 17 Şi vor ridica plângere asupră-ţi, şi-ţi vor zice: „Cum ai pierit tu, cel ce erai locuit de cei ce se duc pe mări, Cetate renumită, care erai tare pe mare, Tu şi locuitorii tăi, Care însuflau spaimă la toţi, câţi locuiau lângă dânsul: 18 Acum ţărmurile tremură în ziua căderii tale, Da, ţărmurile din mare sunt încremenite de peirea ta”. 19 Căci aşa zice Domnul, Dumnezeul: Când te voiu preface în cetate deşeartă, Ca pe cetăţile nelocuite: Când voiu aduce asupră-ţi adâncul, Şi ape multe te vor acoperi; 20 Când te voiu pogorî Cu cei ce se pogoară în groapă, la poporul străvechiu, Şi te voiu pune în cele dedesupt ale pământului, în locurile deşerte din vechime, Cu cei ce se pogoară în groapă, ca să nu mai fii locuit; Şi când voiu pune mărirea mea în pământul celor vii: 21 Într’o clipă te voiu pierde, ca să nu mai fii; Vei fi căutat, şi nu vei mai fi aflat în veci, zice Domnul, Dumnezeul.