4
Şi tu, fiul omului, ia-ţi o cărămidă, şi pune-o înaintea ta, şi sapă pe dânsa o cetate, Ierusalimul. Şi pune împresurare în juru-i, zideşte întărituri împotriva ei, şi ridică val în jurul ei; atuncia pune tabără împotriva ei, şi ridică berbeci asupră-i de jur-împrejur. Şi ia-ţi o placă de fier şi o pune ca zid de fier între tine şi cetatea, şi îndreaptă faţa ta spre ea, ca ea să fie împresurată, şi aşa o vei împresura. Semn va fi aceasta pentru casa lui Israel.
Şi tu culcă-te pe coasta stângă, şi pune fărădelegea casei lui Israel preste ea; după numărul zilelor, ce vei sta culcat pe ea, vei purta fărădelegea lor. Căci pune-voiu preste tine anii fărădelegii lor, după numărul zilelor, trei sute nouăzeci de zile; şi aşa vei purta fărădelegea casei lui Israel. Şi după ce vei fi împlinit aceste zile, culcă-te apoi pe coasta dreaptă; şi vei purta fărădelegea lui Iuda patruzeci de zile; eu pusu-ţi-am pentru un an ziua. Şi-ţi vei întoarce faţa spre împresurarea Ierusalimului, şi braţul tău va fi gol, şi vei profeţi asupră-i. Şi iată, punetevoiu în funii, şi nu te vei întoarce depe o coastă pe alta, până nu vei sfârşi zilele împresurării. Şi ia-ţi grâu, orz, bob, linte, meiu şi alac, şi le pune într’un vas şi fă-ţi din acestea pâni; după numărul zilelor, ce vei sta culcat pe coastă-ţi, trei sute nouăzeci de zile vei mânca din ele. 10 Şi mâncarea, ce vei mânca, va fi cu măsură douăzeci de sicli pe zi; din când în când vei mânca din ele. 11 Şi apă vei bea cu măsură, o şesime de hin; şi vei bea din când în când. 12 Şi o vei mânca, ca turte de orz, pre care le vei coace în balega lăpădăturei omului înaintea ochilor lor.
13 Şi a zis Domnul: Aşa vor mânca fiii lui Israel pânea lor, spurcată, între popoarele printre care îi voiu împrăştia.
14 Şi am zis; Ah! Doamne, Dumnezeule, iată sufletul meu nu s’a spurcat încă; căci din tânăreţea mea până acum n’am mâncat nici mortăciune şi sfâşiată; şi nici a întrat în gura mea carne de urîciune.
15 Şi zis-a către mine: Iată, îţi dau balegă de bou în loc de lăpădătura omului, şi cu aceasta vei coace pânea ta.
16 Şi zis-a către mine: Fiul omului, iată, eu voiu sfărâma în Ierusalim toiagul pânei; şi vor mânca pâne cu cumpănă şi cu grijă; şi vor bea apa cu măsură şi cu spaimă. 17 Căci vor duce lipsă de pâne şi de apă; şi vor căuta unul la altul cu înfiorare, şi vor pieri prin fărădelegea lor.