1 Şi zis-a către mine: Fiul omului, mănâncă aceeace afli; mănâncă acest tuiu; şi mergi şi vorbeşte casei lui Israel. 2 Deci am deschis gura mea, şi-mi dădu să mănânc acel tuiu. 3 Şi zis-a către mine: Fiul omului, fă să mănânce pântecele tău, şi umple măruntaiele tale cu acest tuiu, ce-ţi dau. Şi l-am mâncat, şi era în gura mea dulce ca mierea.
4 Şi zis-a către mine: Fiul omului, mergi de te du la casa lui Israel, şi vorbeşte cuvintele mele către dânşii. 5 Căci nu eşti trimis către un popor adânc la cuvânt şi greu la limbă, ci către casa lui Israel; 6 Nu către popoare multe, adânci la cuvânt şi grele la limbă, a cărora cuvinte nu le înţelegi. Cu adevărat, de te-aş trimite către acestea, ele te-ar asculta. 7 Dar casa lui Israel nu va voi să te asculte, căci pre mine nu voiesc să mă asculte; căci toată casa lui Israel este sfruntată şi cu inimă îndărătnică. 8 Iată, am obrăznicia ta asupra obrăznicei lor, şi sfruntarea ta asupra sfruntării lor; 9 Şi făcut-am fruntea ta ca un diamant, mai tare decât cremenea; nu te teme de dânşii, şi nu te spăimânta de faţa lor, deşi sunt o casă încăpăţânată.
10 Şi zis-a către mine! Fiul omului, ia în inima ta şi ascultă cu urechile tale toate cuvintele mele, pre care ţi-le voiu zice. 11 Mergi şi te du la cei din prinsoare, la fiii poporului tău, şi le vorbeşte, şi spune-le: Aşa zice Domnul, Dumnezeul, sau te ascultă, sau nu.
12 Şi m’a ridicat spiritul, şi am auzit d’inapoia mea vuet de cutremur mare, care zicea: „Binecuvântată fie mărirea Domnului din locul său.” 13 Şi am auzit bătaia aripelor, animalelor care se loviau una de alta şi duruitul roatelor în acelaşi timp, şi vuet de cutremur mare. 14 Şi m’a ridicaţ spiritul, şi m’a luat; şi am mers cu amărăciune, şi aprinderea spiritului meu; şi mâna Domnului era tare preste mine.
15 Atuncia am venit la cei din prinsoare la Tel-Abib, cari locuiau lângă râul Chebar, şi am şezut şi eu acolo, unde şedeau ei, şi am rămas acolo între dânşii îngrozit şapte zile.
16 Şi la sfârşitul celor şapte zile, cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 17 Fiul omului, pusu-te-am păzitor preste casa lui Israel, ascultă deci cuvânt din gura mea şi povăţueşte-i din partea mea. 18 Când zic celui nelegiuit: „Vei muri”, şi tu nu-l vesteşti şi nu vorbeşti, ca cel nelegiuit să se întoarcă dela calea sa nelegiută, ca să-şi mântuiască vieaţa, acel nelegiuit muri-va în fărădelegea sa; dar din mâna ta voiu cere sângele său. 19 Iar de vei înştiinţa pre cel nelegiuit, şi el nu se va întoarce dela nelegiuirea sa şi dela calea sa nelegiuită, el muri-va în fărădelegea sa; dar tu îţi vei scăpa sufletul.
20 Aşa şi daca cel drept se va abate dela dreptatea sa şi va face fărădelege, pune-voiu piatră de poticnire înaintea lui, şi el va muri; dacă nu-l povăţueşti, el va muri în păcatul său; nu se vor aminti dreptăţile, pre care le-a făcut; dar din mâna ta voiu cere sângele său. 21 Dar dacă tu vei înştiinţa pre cel drept, ca cel drept să nu păcătuească, şi el nu va păcătui; el va trăi, pentru că a fost înştiinţat; şi tu îţi vei scăpa sufletul.
22 Şi a fost acolo mâna Domnului asupră-mi, şi zis-a către mine: Scoală-te, ieşi la vale, şi acolo voiu vorbi cu tine. 23 Deci m’am sculat şi am ieşit la vale; şi iată mărirea Domnului stă acolo, ca mărirea, pre care am văzut-o lângă râul Chebar; şi am căzut pe faţa mea. 24 Şi a întrat Duhul în mine, m’a pus pe picioarele mele, şi a vorbit către mine, şi a zis către mine: Mergi de te închide înlăuntrul casei tale. 25 Şi tu, fiul omului, iată pune-te-vor în funii, şi te vor lega cu dânsele, ca să nu ieşi între ei.
26 Şi voiu lipi limba ta de cerul gurei tale, vei fi mut, şi nu vei fi pentru dânşii om mustrător; căci sunt o casă neascultătoare. 27 Dar când voiu vorbi către tine, deschide-voiu gura ta, şi le vei zice: Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Cel ce aude să audă: şi cel ce neglijează să neglijeaze; căci sunt o casă neascultătoare.