47
Atuncia m’a dus iarăşi la uşa casei: şi iată, apă ieşia de supt pragul casei despre răsărit: căci faţa casei era spre răsărit; şi apa curgea pe de desupt, dela laturea dreaptă a casei spre partea de cătră mează-zi a altarului. Şi m’a scos pe drumul porţii despre mează-noapte, şi m’a dus împrejur pe drumul de din afară până la poarta de din afară pe drumul ce caută spre răsărit; şi iată apa curgea de la laturea dreaptă.
Şi omul, ce avea măsura în mână, ieşind spre răsărit, a măsurat o mie de coţi, şi m’a trecut preste apă; apele îmi veniau până la glesne. Şi a măsurat încă o mie, şi m’a trecut preste apă; apele îmi veniau până la genunchi. Iarăşi a măsurat o mie, şi m’a trecut; apele îmi veniau până la coapse. Apoi a măsurat încă o mie; şi era un părău, pre care nu puteam să-l trec; căci apa era adâncă, apă de înnotat, părău ce nu se putea trece.
Şi zisu-mi-a: Văzut-ai, fiul omului? Atuncia m’a adus, şi m’a întors la malul părăului. Şi când m’am întors, iată, la malul părăului erau arbori mulţi foarte pe amândouă părţile. Şi zisu-mi-a: Apele acestea merg spre ţinutul de către răsărit, se pogoară în şes, şi se varsă în marea moartă; şi vărsându-se în mare, apele ei se vor vindeca. Şi toată vieţuitoarea ce foieşte, ori pe unde va curge acest părău, va trăi; şi va fi o nmlţime mare de peşti, curgând pe acolo apele acestea; apele mării se vor vindeca; şi vor trăi toate vieţuitoarele pe unde va curge părăul. 10 Şi pescarii vor sta pe dânsa; dela En-ghedi până la En-Englaim vor fi locuri de întins mrejele, şi o mulţime mare foarte de peşti de tot felul vor fi acolo, ca peştii mării celei mari. 11 Dar locurile mlăştinoase şi bortoase ale ei nu se vor vindeca; vor fi pentru sare. 12 Şi lângă părău, pe malul său de amândouă părţile, vor creşte arbori de tot felul pentru hrană; frunzele lor nu vor vesteji, şi fructul lor nu va lipsi; în toată luna va coace fructe din nou; căci apele ce-l hrănesc ies de supt templu; fructul lor va servi pentru hrană, şi frunza lor pentru vindecare.
13 Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Acestea vor fi hotarele, între cari veţi împărţi pământul celor douăsprezece seminţii ale lui Israel: Iosif va avea două părţi. 14 Dar veţi stăpâni, unul ca şi altul, pământul acesta, pentru care ridicatu-mi-am mâna, jurându-mă că-l voiu da părinţilor voştri; pământul acesta vă va cădea în moştenire prin sorţi. 15 Şi acesta va fi hotarul pământului în laturea despre mează-noapte dela marea cea mare, drumul hotarului la Heton, cum mergi la Zedad; 16 Hamatul, Berota, Sibraimul, ce este între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului; Hazar-Hatticonul, ce este lângă hotarele Hauranului. 17 Deci hotarul va fi: dela mare până la Hazar-Enan, hotarul despre mează-noapte al Damascului şi al Zefanului, şi hotarul Hamatului; acesta este hotarul despre mează-noapte. 18 Şi laturea despre răsărit o veţi măsura dela Hauran şi dela Damasc şi dela Galaad, şi dela pământul lui Israel din dincolo de Iordan, dela hotarul de către marea dela răsărit; acesta va fi hotarul spre răsărit. 19 Iar laturea despre mează-zi, despre mează-zi dela Tamar până la apele certei Kadeşului, până la râul, ce se varsă în marea cea mare. Acesta va fi hotarul despre mează-zi. 20 Şi laturea de către apus va fi marea cea mare, dela hotarul laturei de către mează-zi până în dreptul Hamatului. Acesta va fi hotarul de către apus.
21 Aşa veţi împărţi pământul acesta între voi, între seminţiile lui Israel. 22 Şi va fi când îl veţi împărţi spre moştenire vouă şi străinilor ce locuesc între voi, acei străini cari vor naşte fii, vă vor fi ca şi pământeni între fiii lui Israel; ei să aibă moştenire cu voi între seminţiile lui Israel. 23 În seminţia, în care străinul va locui, în ea să-i daţi moştenirea, zice Domnul, Dumnezeul.