9
Şi în luna a douăsprezecea, luna Adar, în a treisprezecea zi a ei, când porunca regelui şi edictul său erau aproape să fie îndeplinite, în ziua în care neamicii Iudeilor sperau să domnească asupra lor (deşi s’a întors lucrul, căci Iudeii domniau asupra celor, ce-i urau), se adunară Iudeii în cetăţile lor, în toate provinciile regelui Ahasver; ca să pună mâna pe cei ce căutau nenorocirea lor. Şi nimenea nu putu a-le sta înainte, căci frica de dânşi căzuse preste toate popoarele. Şi toţi mai marii provinciilor şi satrapii şi guvernatorii şi economii regelui ajutară pre Iudei; căci frica de Mordacheu căzuse preste ei. Căci Mordacheu era mare în casa regelui, şi faima lui străbătuse în toate provinciile; că omul acesta, Mordacheu, mergea mărindu-se.
Şi loviră Iudeii pre toţi neamicii lor cu lovitură de sabie, şi cu ucidere şi cu nimicire; şi făcură cu neamicii lor după voia lor. Chiar şi în Şuşan, cetatea palatului, Iudeii uciseră şi stârpiră cinci sute de bărbaţi. Şi pre Parşandata, Dalfon, Aspata, pre Porata, Adalia, Aridata, pre Parmaşta, Arisai, Arihai şi Caezata: 10 pre cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hammedata, neamicul Iudeilor, pre toţi îi uciseră; dar nu au întins mâna lor spre pradă.
11 Şi se spuse regelui în aceia zi numărul celor ucişi în Şuşan, cetatea palatului. 12 Şi regele zise către Estera, regina: În Şuşan, cetatea palatului, Iudeii au ucis şi stârpit cinci sute de bărbaţi, şi pre cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte provincii ale regelui? Şi acum, care este rugăciunea ta? Cere, şi ţi-se va da; şi care este cererea ta? Şi ţi-se va face.
13 Şi Estera zise: De-va plăcea regelui, să învoiască Iudeilor din Şuşan să facă şi mâne după edictul de astăzi; şi pre cei zece fii ai lui Haman să-i spânzure în spânzurători. 14 Deci porunci regele, ca să se facă aşa, şi proclamă edict în Şuşan. Şi spânzurară pre cei zece fii ai lui Haman. 15 Şi se adunară Iudeii în Şuşan şi în ziua a patrusprezecea a lunei Adar, şi uciseră trei sute de bărbaţi în Şuşan; dar nu au întins mâna lor spre pradă.
16 Şi Iudeii din celelalte provincii ale regelui se adunară, şi-şi apărară vieaţa lor, şi căpătară linişte din partea neamicilor lor, şi uciseră din neamicii lor şaptezeci şi cinci de mii. (Dar nu au întins mâna lor spre pradă.) 17 Fost-a aceasta în ziua a treisprezecea a lunei Adar; iar în ziua a patrusprezecea se liniştiră, şi o făcură zi de ospăţ şi de veselie. 18 Dar Iudeii cei din Şuşan se adunară în a treisprezecea zi a acestei luni, şi în a patrusprezecea; şi în a cincisprezecea zi a ei se liniştiră, şi o făcură zi de ospătare şi de desfătare. 19 Pentru aceasta Iudeii din sate, cari locuiau în cetăţi neîntărite, făcură a patrusprezecea zi a lunei Adar zi de desfătare şi de ospătare şi zi bună, şi de trimetere de daruri unul altuia.
20 Şi a scris Mordacheu lucrurile acestea, şi a trimes scrisori către toţi Iudeii din toate provinciile regelui Ahasver, către cei din apropiere şi către cei din depărtare. 21 Poruncitu-le-a, ca să păzească ziua a patrusprezecea a lunei Adar şi a cincisprezecea zi a acesteia, pe fiecare an, 22 zile, în care Iudeii s’au liniştit de neamicii lor, şi luna în care amărîciunea lor s’a prefăcut în bucurie, şi bocetul în zi bună; ca să le facă zile de ospătare şi de veselie, şi de trimetere de daruri unul altuia, şi de daruri săracilor. 23 Şi Iudeii primiră să facă ceeace au început, şi ceeace le-a scris Mordacheu. 24 Căci Haman, fiul lui Hanimedata, Agagheul, neamicul tuturor Iudeilor uneltise asupra Iudeilor, ca să-i peardă, şi aruncase Pur, adecă sorţi, ca să-i peardă şi ca să-i nimicească, 25 Dar cum a venit Estera înaintea regelui, a poruncit prin epistole, să se întoarcă asupra capului lui uneltirea lui cea rea, ce a uneltit asupra Iudeilor, şi spânzurat-au pre el şi pre fiii lui în spânzurători. 26 Pentru aceasta au numit zilele acestea Purim, dela numele Pur. De aceea după toate întâmplările scrisorei acesteia, şi ale celor ce ei au văzut în lucrul acesta, şi după cele ce s’au întâmplat lor, 27 au aşezat Iudeii şi au luat asupra lor şi asupra seminţiei lor, şi asupra tuturor celor ce s’au unit cu ei, să nu lipsească vreodată de a păzi aceste două zile, după cele scrise şi în timpul lor, în fiecare an; 28 şi zilele acestea să se amintească şi să se păzească în toată generaţiunea, în toată familia, în toată provincia, şi în toată cetatea; şi zilele acestea Purim să nu lipsească din mijlocul Iudeilor, şi să nu înceteze amintirea lor din seminţia lor.
29 Atuncia Estera, regina, fata lui Abihail, şi Mordacheu, Iudeul, au scris a doua oară în toată puterea, ca să întărească cele scrise pentru Purim. 30 Şi au trimes scrisori către toţi Iudei în cele o sută douăzeci şi şapte provincii ale regatului lui Ahasver; cuvinte de pace şi de adevăr; 31 ca să întărească zilele acestea, Purim, în timpurile lor, cum le-a hotărît lor şi Mordacheu, Iudeul, şi Estera, regina, şi cum le-a hotărît lor şi seminţiei lor. adăugând post şi rugăciune. 32 Şi edictul Esterei a întărit hotărîrea aceasta a Purimului, şi s’a scris în carte.