8
În ziua aceea, regele Ahasver dădu reginei Estera casa lui Haman, neamicul Iudeilor. Şi veni Mordacheu înaintea regelui; căci Estera îi spusese ce-i era el. Şi scoţând regele inelul său, pre care l-a luat dela Haman, îl dădu lui Mordacheu. Şi Estera puse pre Mordacheu asupra casei lui Haman.
Şi iarăşi vorbi Estera către rege, şi căzu la picioarele lui, şi-l rugă cu lacrimi să se întâmpine răutatea lui Haman, Agagheul, şi uneltirea, ce el uneltise Iudeilor. Şi întins-a regele sceptrul de aur către Estera. Şi Estera se sculă, şi stătu înaintea regelui; şi zise: De va plăcea regelui, şi de-am aflat har înaintea lui, şi lucrul se va părea drept regelui, şi eu sunt plăcută în ochii lui, să se scrie, ca să desfiinţeze scrisorile cele uneltite de Haman, fiul lui Hammedata, Agagheul, pre care le scrise, ca să nimicească pre Iudei din toate provinciile regelui. Căci cum aş putea vedea răul, ce ar cădea preste poporul meu? Sau cum aş putea să văd pierderea rudelor mele?
Atuncia zis-a regele Ahasver către regina Estera, şi către Mordacheu, Iudeul: Iacă am dat Esterei casa lui Haman, şi pre el l-au spânzurat la spânzurătoare, pentru că a întins măna sa asupra Iudeilor. Deci scrieţi pentru Iudei, cum vi-se va părea mai bine, în numele regelui, şi sigilaţi cu inelul regelui; căci scrisoarea scrisă în numele regelui şi sigilată cu inelul regelui, nu se desfiinţează!
Şi chiemară atuncia pre scriitorii regelui în luna a treia, adecă luna Sivan, în a douăzeci şi treia zi a ei, şi se scrise în totul, după cum porunci Mordacheu către Iudei şi către satrapi şi guvernatori, şi mai marii provinciilor, dela Iudea până la Etiopia, o sută douăzeci şi şapte de provincii, la fiecare provincie după chipul scrierei sale, şi la tot poporul în limba sa, şi către Iudei, după scrierea lor şi în limba lor.
10 Şi scrise scrisori în numele regelui Ahasver, şi le sigilă cu inelul regelui, şi le trimese prin alergători călări, cari călăriau pe cai iuţi şi pe cătâri din iepe: 11 Scrisori, în cari regele învoia Iudeilor din orice cetate să se adune, şi să-şi apere vieaţa lor, să piardă, să omoare, şi să nimicească orice putere a poporului şi a provinciei, ce iar apăsa, stârpind copiii şi femeile, şi prădând averile lor. 12 Într’o zi, în toate provinciile regehui Ahasver, adecă în a treisprezecea, a lunei a douăsprezecea, luna Adar, se scrise.
13 Câte o copie depe această scrisoare s’a dat ca edict, şi s’a proclamat în fiecare provincie către toate popoarele, poruncind Iudeilor a fi gata în ziua aceea, ca să-şi răzbune de neamicii lor. 14 Şi aşa ieşiră alergătorii, călărind pe cai iuţi şi pe catâri, grăbiţi şi siliţi fiind din porunca regelui. Şi edictul se proclamă şi în Şuşan, cetatea palatului.
15 Iar Mordacheu ieşi de dinaintea regelui în vestmânt de rege vânăt şi alb, şi cu coroană mare de aur şi mantie de in subţire şi de purpur; şi cetatea Şuşan se bucură, şi se veseli. 16 Şi pentru Iudei fu lumină, veselie, bucurie şi onoare. 17 Şi în orice provincie şi cetate, unde sosi porunca regelui şi edictul său, bucurie şi veselie, ospătare şi zi bună era Iudeilor. Şi mulţi din poporul ţării se făcură Iudei; căci frica de Iudei căzuse preste ei.