1 Şi Domnul, zise lui Moisi: Întră la Faraon, că eu am învârtoşat inima lui şi inima servilor lui, pentru ca să fac între dânşii aceste semne ale mele; 2 Şi pentru ca tu să spui în urechile fiului tău şi ale fiului fiului tău, cele ce am făcut eu în Egipt, şi semnele mele, care le-am făcut în mijlocul lor, şi să cunoaşteţi că eu sunt Dumnezeu.
3 Moisi dară şi Aaron întrară la Faraon, şi-i zise: Aşa zice Domnul, Dumnezeul Ebreilor: Până când nu vei voi tu de a te umili înaintea mea? 4 Lasă poporul meu să meargă, ca să servească mie; că dacă nu vei voi de a lăsa poporul meu, iată eu mâne voiu trimite locuste în cuprinsul tău, 5 şi vor acoperi toată faţa pământului, aşa că pământul nu se va vedea; şi vor mânca toată rămăşiţa ce a scăpat şi ce va rămas de grindină; şi vor mânca şi toţi arborii ce vă înverzesc pe câmp; 6 şi vor umplea casele tale, şi casele tutulor servilor tăi, şi casele tutulor Egiptenilor, ceeace n’au văzut părinţii tăi, nici părinţii părinţilor tăi, de când sunt pe pământ până în ziua de astăzi. Şi întorcându-se se duse dela Faraon.
7 Şi servii lui Faraon ziseră lui: Până când va fi nouă cursă acest om? Lasă pre oameni să meargă şi să servească Dumnezeului lor. Au nu vezi tu încă, că Egiptul este perdut? 8 Şi ei întoarseră pre Moisi şi pre Aaron la Faraon, care le zise lor: 9 Duceţi-vă şi serviţi Dumnezeului vostru! Dară cine sunt acei cari vor să meargă? Şi Moisi răspunse: Noi vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu feciorii noştri, şi cu fetele noastre, cu turmele noastre şi cu cirezile noastre; că sărbătoare avem a serba lui Dumnezeu. 10 Şi el le zise: Aşa să fie Dumnezeu cu voi, precum vă voiu lăsa eu pre voi şi pre copiii voştri! Vedeţi că cuget rău aveţi. 11 Nu aşa; ci mergeţi voi bărbaţii, şi serviţi lui Dumnezeu, că aceasta aţi şi cerut. Şi-i goniră pre ei afară dela Faraon.
12 Şi Domnul zise lui Moisi: Întinde-ţi mâna ta spre pământul Egiptului pentru locuste, ca să vină preste pământul Egiptului, şi să mănânce toată iarba pământului, tot ce a mai rămas de grindină. 13 Şi Moisi îşi întinse toiagul său spre pământul Egiptului; şi Domnul aduse preste pământ un vânt de răsărit toată ziua aceea şi toată noaptea; şi dimineaţă acel vânt de răsărit aduse locustele. 14 Şi locustele veniră preste tot pământul Egiptului, şi se aşezară în tot ţinutul Egiptului în aşa mare mulţime, încât înaintea lor nici odată n’au mai fost atâtea, şi nici după acestea vor mai fi atâtea; 15 Că ele acoperiră privirea a tot pământul, şi pământul s’a întunecat, şi ele mâncară toată iarba pământului, şi toate fructele pomilor, pre care grindina le mai lăsase: Nu rămase nimica verdeaţă pe lemne, nici în iarba câmpului, în tot pământul Egiptului.
16 Şi Faraon chemă curând pre Moisi şi pre Aaron, şi le zise: Păcătui-am Domnului Dumnezeului vostru şi vouă. 17 Iar acum, rogu-te, iartă-mi păcatul meu numai astădată; şi vă rugaţi Dumnezeului vostru, ca el să depărteze dela mine numai moartea aceasta. 18 El dară ieşi dela Faraon, şi se rugă lui Dumnezeu. 19 Şi Domnul aduse un vânt de apus puternic foarte, care râdică locustele, şi le aruncă în Marea-Roşie: şi nici o locustă nu mai rămase în tot cuprinsul Egiptului. 20 Dară Domnul învârtoşă inima lui Faraon, şi el nu lăsă pre fiii lui Israel.
21 Atunci zise Dumnezeu lui Moisi: Întinde-ţi mâna ta spre cer, şi se va face întunerec preste tot pământul Egiptului, încât întunerecul se va putea pipăi. 22 Şi Moisi întinse mâna sa spre cer, şi se făcu întunerec foarte mare preste tot pământul Egiptului, trei zile. 23 Nu se vedea unul pre altul, şi nimenea nu se scula din locul său trei zile; dară toţi fiii lui Israel aveau lumină în locuinţele lor.
24 Atunci Faraon chemă pre Moisi, şi-i zise: Mergeţi, serviţi lui Dumnezeu; numai turmele şi cirezile voastre vor rămânea; chiar şi pruncii voştri se pot duce cu voi. 25 Şi Moisi răspunse: Tu vei da nouă şi sacrificiile şi olocaustele, ca să le facem Domnului Dumnezeului nostru; 26 şi chiar şi vitele noastre vor merge cu noi, fără să rămână măcar unghie de ele; că dintr’însele avem să luăm, ca să servim Domnului Dumnezeului nostru; şi noi nu ştim cu ce vom servi lui Dumnezeu, până ce nu vom merge acolo.
27 Şi Domnul învârtoşă inima lui Faraon, şi el nu voi să-i lase să meargă. 28 Şi Faraon zise lui Moisi: Du-te dela mine, şi fereşte-te, ca tu mai mult să nu vezi faţa mea; că în ziua, în care vei vedea faţa mea, vei muri. 29 Atunci Moisi răspunse: Bine ai zis! Eu mai mult nu voiu vedea faţa ta.