1 Atunci Dumnezeu zise lui Moisi: Întră la Faraon, şi zi lui: Aşa zice Domnul, Dumnezeu Ebreilor: Lasă pre poporul meu, să meargă, ca să-mi servească! 2 Căci dacă nu vei voi a-l lăsa, şi-l vei mai ţinea, 3 iată mâna Domnului va fi preste vitele tale cele depe câmp, preste cai, preste asini, preste cămile, preste boi şi preste oi; şi va fi ciumă mare. 4 Şi Domnul va pune despărţire între vitele Israeliţilor şi între vitele Egiptenilor, şi nimica nu va muri din ale fiilor lui Israel. 5 Şi Dumnezeu îi însemnă lui şi timpul, zicând: Mâne va face aceasta Domnul în pământul acesta.
6 Şi Domnul făcu aceasta de a doua zi, şi toate vitele Egiptenilor muriră; dar din vitele fiilor lui Israel nici una nu muri. 7 Şi Faraon trimise să vadă, şi iată nici una din vitele fiilor lui Israel nu murise. Şi totusi inima lui Faraon rămase învârtoşată, şi nu lăsă pre popor să meargă.
8 Şi Dumnezeu zise lui Moisi şi lui Aaron: Luaţi-vă mânile pline de spuză din cuptor, şi Moisi să o arunce spre cer înaintea lui Faraon. 9 Şi aceasta va spulbera preste tot pământul Egiptului, şi dintr’însa se vor face bube, ieşind în băşici preste oameni şi preste vite, în tot pământul Egiptului. 10 Ei dară luară spuză din cuptor, şi stătură înaintea lui Faraon; şi Moisi o râsipi spre cer; şi se făcu bube cu beşici, ieşind la oameni şi la vite. 11 Şi descântătorii nu putură sta înaintea lui Moisi din causa bubelor; că şi descântătorii aveau bube, ca şi toţi Egiptenii. 12 Şi Domnul învârtoşă inima lui Faraon, şi nu ascultă pre ei, după cum zisese Dumnezeu lui Moisi.
13 Şi Dumnezeu zise lui Moisi: Scoală-te mâne de dimineaţă, şi stă îmlintea lui Faraon, şi-i zi: Aşa zice Domnul, Dumnezeul Ebreilor: Lasă pre poporul meu să meargă, ca să-mi servească! 14 Căci eu astădată voiu trimite toate plăgile mele preste tine şi preste servii tăi şi preste poporul tău, ca să cunoşti, că nu e altul asemenea mie preste tot pământul. 15 Că eu acum mi-aş putea întinde mâna şi să te bat cu moarte pre tine şi pre poporul tău, şi tu să fii pierdut depe faţa pământului. 16 Dară eu pentru aceea te las să trăeşti, pentru ca să-ţi arăt puterea mea, şi ca nunlele meu să se facă cunoscut preste tot pământul. 17 Au te mai scoli tu asupra poporului meu, ca să nu-l laşi să meargă? 18 Iată eu mâne tot la această oră voiu face să cază grindină mare foarte, cum nu a fost asemenea în Egipt din ziua în care s’a întemeiat şi până astăzi. 19 Acum dară, trimite să adune şi toate vitele tale, şi tot ce ai tu pe câmp; că toţi oamenii şi toate vitele câte se vor afla pe câmp, şi nu vor fi strânse în casă, căzând preste dânşii grindină, vor muri.
20 Acela dintre servii lui Faraon, care se temu de cuvântul lui Dumnezeu, îşi scăpă pre servii săi, şi vitele sale în casă. 21 Dară care nu luă aminte la cuvântul Domnului, îşi lăsă pre servii săi şi vitele şale pe câmp.
22 Şi Domnul zise lui Moisi: Întindeţi mâna ta spre cer, şi va cădea grindină preste tot pământul Egiptului, preste oameni şi preste vite şi preste toată iarba câmpului în pământul Egiptului. 23 Moisi dară întinse toiagul său spre cer; şi Dumnezeu dete tunete şi grindină, şi foc curgea pe pământ, şi ploua Dumnezeu grindină preste pământul Egiptului. 24 Şi era grindină şi foc arzător în grindină aşa de mare, că asemenea nu a mai fost în tot pământul Egiptului, de când a stat pe dânsul popor. 25 Şi grindina lovi în tot pământul Egiptului totul depe câmp, dela om până la vită; mai lovi şi toată iarba câmpului, şi strică toţi arborii depe câmp. 26 Numai în pământul Goşen, unde erau fiii lui Israel, acolo nu a fost grindină.
27 Şi Faraon trimise să cheme pre Moisi şi pre Aaron, şi le zise: Eu această dată am păcătuit; Domnul este drept, dară eu şi poporul meu suntem vinovaţi. 28 Rugaţi-vă dară Domnului, (că acum ajunge), ca să nu mai fie tunete şi grindină; şi eu vă voiu lăsa să mergeţi şi nu veţi mai rămânea.
29 Şi Moisi zise cătră dânsul: Îndată ce voiu ieşi din cetate, îmi voiu întinde mânile mele cătră Dumnezeu, şi tunetele vor înceta, şi grindina nu va mai cădea, că tu să cunoşti, că a lui Dumnezeu este pământul. 30 Cât pentru tine şi servii tăi, ştiu bine că încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu.
31 Şi inul şi orzul fură bătute, că orzul înspicase, şi inul înflorise. 32 Dară grâul şi alacul nu se stricară, pentru că acestea se făcură mai târziu.
33 Şi Moisi ieşind dela Faraon afară din cetate, îşi întinse mânile sale cătră Domnul, şi tunetele şi grindina încetară, şi ploaia nu se mai vărsă pe pământ. 34 Şi Faraon, văzând că ploaia încetă, precum şi tunetele şi grindina, adaose a păcătui, şi-şi învârtoşă inima sa, el şi servii lui. 35 Şi aşa inima lui Faraon învârtoşindu-se, el nu lăsă pre fiii lui Israel stă meargă, după cum zisese Dumnezeu prin Moisi.