1 În urmă după patrusprezece ani iar m’am dus la Ierusalim cu Barnaba, luând împreună cu mine şi pe Titu:
2 Şi m’am dus potrivit unei descoperiri, şi am istorisit înaintea lor evangelia pe care o predic între neamuri, iar la o parte celor însemnaţi, dacă nu cumva alerg în deşert sau am alergat.
3 Dar nici Titu care erà cu mine, Elen fiind, nu fù silit ca să fie tăeat împrejur.
4 Pentru fraţii mincinoşi furişaţi, ca unii care veniră de faţă ca să iscodească starea noastră de sine înşine pe care o avem în Hristos Iisus, pentru ca să ne robească cu desăvârşire:
5 Acestora nici un ceas măcar nu le-am intrat în voie cu supunerea, pentru ca adevărul evangeliei să rămâe neclintit la voi.
6 Iar dela cei care se socotesc a fi ceva – oricum erau ei altădată nimic nu-mi foloseşte; Dumnezeu nu este părtinitor omului: – mie însă cei însemnaţi nimic nu mi-s’au destăinuit,
7 Ci dimpotrivă după ce văzură că îmi este încredinţată evangelia netăierii împrejur, după cum lui Petru a tăierii împrejur.
8 – Pentru că cel care a lucrat pentru Petru faţă de apostolia tăierii împrejur a lucrat şi pentru mine faţă de neamuri, –
9 Şi dupăce cunoscură darul care îmi fù dat mie, Iacob şi Chefa şi Ioan, care se ocotesc a fi stâlpi, îmi deteră mie şi lui Barnaba dreptele lor de însoţire, pentru ca noi să binevestim între neamuri, iar ei în tăierea împrejur;
10 Numai de săraci să ne aducem aminte, ceea ce m’am şi silit să fac chiar aceasta.
11 Iar când venì Chefa la Antiohia, de faţă m’am împotrivit lui fiindcă erà învinuit.
12 Căci mai nainte de-a fi venit unii dela Iacob mâncà împreună cu neamurile; iar când veniră, se dà la o parte şi se deosebeà, temându-se de cei din tăierea împrejur;
13 Şi se făţărniciră împreună cu dânsul şi ceilalţi Iudei, încât şi Barnaba fù amăgit prin făţăria lor.
14 Dar când am văzut că nu calcă drept potrivit adevărului evangeliei, am zis lui Chefa înaintea tuturor: dacă tu Iudeu fiind trăieşti ca neamuri şi nu ca Iudeu cum sileşti neamurile după datinele Iudeilor?
15 Noi prin fire suntem Iudei, şi nu din neamuri păcătoşi.
16 Ştiind însă că omul nu este îndreptăţit din lucruri ale legii, decât prin credinţa în Hristos Iisus. Şi noi am crezut în Hristos Iisus ca să fim îndreptăţiţi din credinţa în Hristos şi nu din lucruri ale legii, pentru că „din lucruri ale legii nimeni nu va fi îndreptăţit”.
17 Iar dacă noi căutând ca să fim îndreptăţiţi în Hristos am fost aflaţi şi înşine păcătoşi, oare Hristos este slujitor al păcatului? Să nu fie.
18 Căci dacă pe cele ce le-am dărâmat, pe acestea iar le clădesc, mă învederez ca călcător al legii pe mine însumi.
19 Pentru că eu prin lege am murit faţă de lege, ca să fiu viu faţă de Dumnezeu.
20 Am fost împreună răstignit cu Hristos, viu însă nu mai sunt eu, dar negreşit este viu în mine Hristos; iar ceea ce trăesc acum în trup, trăesc în credinţa în al lui Dumnezeu Fiu, care m’a iubit şi s’a dat pe sine însuşi pentru mine.
21 Nu lapăd darul lui Dumnezeu, căci dacă prin lege vine îndreptăţire, Hristos a murit deci fără cuvânt.