1 Aşa s-a sfârşit cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2 Şi sfârşind Dumnezeu în ziua a şaptea lucrările sale, pre care le-a făcut, s’a repausat în ziua a şaptea de toate lucrările sale, care le-a făcut. 3 Şi Dumnezeu binecuvântă ziua a şaptea, şi o sfinţi pre ea: că întru aceasta s’a repausat el de toate lucrările sale, pre care Dumnezeu le creă şi le făcu.
4 Aşa fu naşterea cerului şi a pământului, când acestea au fost create, în ziua în care Domnul Dumnezeu făcu pământul şi cerul; 5 Şi toată planta câmpului, care mai înainte nu era pe pământ, şi toată iarba câmpului care mai înainte nu răsărise: că Domnul Dumnezeu încă nu ploase pe pământ, şi om nu se afla, ca să lucreze pământul. 6 Şi aburi se suiau depe pământ, şi udau toată faţa pământului.
7 Şi Domnul Dumnezeu formă pre om din pulberea pământului, şi suflă în nările lui suflare de vieaţă, şi aşa se făcu omul în fiinţă vie.
8 Şi Domnul Dumnezeu plantă grădină în Eden despre răsărit, şi în aceasta puse el omul pre care l-a făcut. 9 Şi Domnul Dumnezeu făcu să răsară din pământ tot felul de arbori frumoşi la vedere şi buni la mâncare; şi pomul vieţii în mijlocul grădinii; şi pomul cunoştinţii binelui şi al răului. 10 Şi fluviu ieşia din Eden, ca să adăpe grădina, şi de acolo se despărţia în patru râuri. 11 Numele unuia Pison: acela e care încunjură tot pământul Havila, unde este aur. 12 Şi aurul acelui pământ este bun; acolo este bdeliu şi piatră onichină. 13 Şi numele râului al doilea Ghihon: acela e care încunjură tot pământul Cuş. 14 Şi numele râului al treilea Hiddekel: acela e care curge spre răsăritul Assiriei; şi râul al patrulea Eufrat.
15 Şi Dommul Dumnezeu luă pre om, şi-l puse în grădina Eden, ca să o lucreze, şi să o păzească.
16 Şi Domnul Dumnezeu porunci omului, zicând: Din toţi pomii acestei grădini vei mânca; 17 Dar din pomul cunoştinţii binelui şi al răului, dintr’acesta să nu mănânci, că în ziua în care dintr’însul vei mânca, vei muri.
18 Şi Domnul Dumnezeu zise: Nu este bine să fie omul singur; îi voiu face lui ajutor, care să fie asemenea lui. 19 Că Domnul Dumnezeu, după ce formă din pământ toate animalele câmpului şi toate pasările cerului, adusu-le-au la Adam, ca să vază, cum să le numească: şi la toată vieţuitoarea numele ce i l-a dat Adam, acesta fu numele ei. 20 Şi Adam puse nume la toate vitele şi la pasările cerului, şi la toate fiarele câmpului: şi pentru Adam nu se află ajutor, care să fie asemenea lui.
21 Şi Domnul Dumnezeu făcu să cadă preste Adam un somn adânc, şi el adormi; şi luă una din coastele lui, şi restrânse carnea la locul ei. 22 Şi Domnul Dumnezeu, din coasta pre care o luase din Adam, formă pre femeie, şi o aduse la Adam. 23 Atunci zise Adam: Astădată, da, aceasta este os din oasele mele, şi carne din carnea mea! aceasta se va numi bărbată (Işa) că din bărbat (Iş) este luată. 24 Deaceea bărbatul va lăsa pre părintele său şi pre mama sa, şi se va lipi de femeia sa; şi vor fi un corp: 25 Şi amândoi erau goi, Adam şi femeia sa, şi nu se ruşinau.