1 Şi Iosif fiind dus în Egipt, Potifar dregătorul lui Faraon, şi capul gardei domneşti, bărbat Egiptean, îl cumpără dela Ismaeliţi, cari-l aduseră pre dânsul acolo. 2 Şi Dumnezeu era cu Iosif, şi era om carele prospera întru toate; şi era în casa stăpânului său, a Egipteanului. 3 Şi stăpânul său văzând, că Dumnezeu este cu dânsul, şi că toate câte el făcea, Dumnezeu le face să prospereze în mânile lui; 4 află Iosif har în ochii lui, şi el îi servia lui. Şi-l puse pre dânsul preste casa sa; şi toate câte avea el le dete în mâna lui. 5 Şi din timpul cel l-a pus pre el preste casa şi preste toate câte avea el, Dumnezeu binecuvântă casa Egipteanului pentru Iosif; şi binecuvântarea Domnului era preste toate ce avea el acasă şi la câmp. 6 Aşa lăsă el în mânile lui Iosif toate câte avea, şi nu ştia nimic ceeace el avea, decât numai pânea care o mânca. Şi Iosif era frumos la chip, şi frumos la faţă.
7 Şi după acestea femeia stăpânului său îşi înălţă ochii săi spre Iosif, şi-i zise: Culcă-te cu mine! 8 El însă refuză, şi zise femeiei stăpânului său: Iată stăpânul meu nu ştie nimic ce este în casa lui, ci toate câte le are el, le-a dat în mâna mea. 9 Nu este mai mare în casa aceasta decât mine, şi nimic nu mi-a oprit decât pre tine, fiindcă tu eşti femeia lui; cum dară să fac eu acest rău atât de mare, şi să păcătuesc împotriva lui Dumnezeu? 10 Şi ea vorbea cu Iosif în toate zilele, dară el nu o ascultă, să se culce lângă dânsa, nici să fie cu ea.
11 Şi se întâmplă într’una din zile, că Iosif întră în casă, ca să-şi facă lucrurile lui, şi nefiind nimenea din oamenii casei în casă, 12 ea îl apucă de vestmânt, şi-i zise: culcă-te cu mine! Iar el, lăsându-şi vestmântul în mânile ei, fugi şi ieşi afară. 13 Atunci văzând ea, că el îşi lăsă vestmântul său în mâna ei, şi fugi afară, 14 strigă pre oamenii casei, şi le zise lor: Vedeţi, el ne-a adus în casă un bărbat Ebreu, ca să-şi bată joc de noi! El veni la mine, ca sa se culc e cu mine; dară eu strigaiu cu voce tare; 15 şi auzând el, că eu înălţaiu vocea şi strigaiu, îşi lăsă vestmântul său lângă mine, şi fugind ieşi afară. 16 Şi ea ţinu vestmântul lui lângă dânsa, până ce veni stăpânul său în casă. 17 Apoi ea spuse lui tot acele cuvinte, şi zise: Servul Ebreu, pre care l-ai adus nouă, veni la mine, şi voi să-şi bată joc de mine. 18 Însă, înălţând eu vocea mea şi strigând, îşi lăsă vestmântul său lângă mine, şi fugi afară.
19 Şi auzind stăpânul său cuvintele ce i-le spuse femeia sa, zicând: Astfel îmi făcu servul tău, se aprinse de mânie. 20 Şi stăpânul lui Iosif îl luă pre dânsul, şi-l aruncă în închisoare, în locul unde cei închişi ai regelui se ţineau, şi el era acolo în închisoare.
21 Dar Dumnezeu era cu Iosif, şi-şi revărsă îndurarea sa preste dânsul, şi făcu ca el să afle har în ochii mai marelui închisorii. 22 Şi mai marele închisorii dădu în mânile lui Iosif pre toţi cei închişi, cei din închisoare, şi toate câte ei făceau aculo, el era cel ce le făcea. 23 Mai marele închisorii nu mai revedea nimic din toate câte erau date în mânile lui; că Dumnezeu era cu dânsul, şi Dumnezeu făcea ca toate să prospereze câte făcea el.