4
Şi Adam cunoscu pre Eva femeia sa, care concepu, şi născu pre Cain, şi a zis: Am dobândit om prin Domnul. Şi ea mai născu pre fratele lui, pre Abel; şi Abel era păstor de oi, şi Cain era lucrător de pământ.
Şi după câtva timp Cain a adus din fructele pământului dar Domnului. Şi Abel aduse şi el din cele întâiu-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi Domnul căută spre Abel şi spre darul lui; şi spre Cain şi spre darul lui nu căută; şi Cain se aprinse foarte, şi fruntea i-se plecă. Şi zise Domnul cătră Cain: Pentru ce te-ai mâniat? şi pentru ce fruntea ţi-s’a plecat? Au doară tu, când faci bine, nu eşti cu fruntea râdicată? şi când nu faci bine, pedeapsa păcatului să nu fie la uşă? De tine se ţine dorinţa lui, şi tu poţi să-l stăpâneşti pre el.
Şi Cain vorbi lui Abel fratelui său. Şi când erau ei la câmp, s’a sculat Cain asupra fratelui său Abel, şi l-a omorât pre el.
Şi Domnul zise cătră Cain: Unde-i Abel, fratele tău? Şi el îi răspunse: Nu ştiu; au nu cumva păzitorul fratelui meu sunt eu? 10 Şi Dumnezeu zise: Ce-ai făcut? Vocea sângelui fratelui tău strigă din pământ cătră mine. 11 Şi acum blestemat să fii tu, isgonit din acest pământ, care şi-a deschis gura sa, să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 12 Când vei lucra tu pământul, el să nu-ţi mai dea ţie puterea sa; şi tu rătăcind şi fugitiv vei fi pe pământ. 13 Şi Cain zise cătră Dumnezeu: Pedeapsa mea este mai mare decât pot eu purta. 14 Iată tu mă alungi astăzi depe acest pământ, şi dela faţa ta să mă ascund: rătăcind voiu fi şi fugitiv pe pământ; şi va fi că oricine mă va afla, mă va omorî. 15 Şi Dumnezeu îi zise: Deaceea oricinc va ucide pre Cain, de şapte ori mai mult se va pedepsi. Şi Dumnezeu puse semn lui Cain, pentru ca oricine l-ar afla pre el, să nu-l omoare.
16 Şi Cain ieşi dela faţa lui Dumnezeu, şi locui în pământul Nod, spre răsăritul Edenului.
17 Şi Cain cunoscu pre femeia sa, care concepu, şi născu pre Enoch; şi el zidi cetate, şi cetatea o chemă Enoch, dupre numele fiului său. 18 Şi lui Enoch se născu Irad; şi Irad născu pre Mehujael; şi Mehujael născu pre Metusael; şi Metusael nascu pre Lamech.
19 Şi Lamech îşi luă două femei, numele uneia era Ada, lar numele celeilalte Ţila. 20 Şi născu Ada pre Iabal; acesta fu părintele locuitorilor în corturi şi al păstorilor de vite. 21 Şi numele fratelui său era Iubal; acesta fu părintele tutulor cântătorilor cu citară şi cu cimpoiu. 22 Şi Ţila născu pre Tubal-Cain, care era bătător de tot felul de instrumente de aramă şi de fer; şi sora lui Tubal-Cain era Noema. Şi Lamech zise femeilor sale:
23 Ada şi Ţila, ascultaţi vocea mea, voi, femeile lui Lamech, luaţi în urechi cuvântul meu; eu am ucis bărbat pentru ranele mele, 24 Şi tânăr pentru vânătăile mele; Dacă pentru Cain fu răsbunarea de şapte ori, apoi pentru Lamech va fi de şaptezeci de ori câte şapte.
25 Şi Adam cunoscu pre femeia sa, care născu un fiu, şi ea chemă numele lui Set, zicând: Mi-a dat Dumnezeu altă semânţă în locul lui Abel, pre care-l ucise Cain. 26 Încă şi lui Set se născu fiu, şi el chemă numele lui Enos. Atunci începură a invoca numele Domnului Dumnezeu.