1 Şi Iosif nu mai putu să se stăpânească înaintea tutulor celor ce erau de faţă, şi strigă: Scoateţi pre toţi afară dela mine; Şi nimenea nu rămase cu dânsul, când Iosif se descoperi fraţilor săi. 2 Şi el plângând înălţă vocea sa; şi auziră Egiptenii, ba încă şi casa lui Faraon auzi. 3 Şi Iosif zise fraţilor săi: Eu sunt Iosif; trăeşte încă părintele meu? Dară fraţii lui nu-i putură răspunde, că se uimiră înaintea lui.
4 Şi Iosif zise fraţilor săi: Rogu-vă, apropiaţi-vă de mine! Şi ei se apropiară. Şi el zise: Eu sunt Iosif fratele vostru, pre care l-aţi vândut la Egipt. 5 Şi acum să nu vă întristaţi, nici să vă pară rău, că m’aţi vândut aici; că Dumnezeu pentru păstrarea vieţii m’a trimis pre mine înaintea voastră, 6 Că deja doi ani este foamete în ţară, şi mai sunt încă cinci ani, în care nu va fi nici arătură nici seceriş. 7 Şi Dumnezeu m’a trimis pre mine înaintea voastră ca prin mine să vă păstreze rămăşiţă pe pământ, şi să vă păstreze vieaţa prin scăpare mare. 8 Acum dară nu voi m’aţi trimis pre mine aici, ci însuşi Dumnezeu, care m’a pus de părinte lui Faraon, şi de domn preste toată casa lui, şi guvernător preste tot pamântul Egiptului. 9 Suiţi-vă curând la părintele meu, şi ziceţi lui: Aşa zice fiul tău Iosif: Dumnezeu m’a făcut domn preste tot Egiptul, coboară-te la mine; nu întârzia. 10 Şi vei locui în pământul Goşen şi vei fi aproape de mine, tu şi fiii tăi şi fiii fiilor tăi, şi oile tale şi boii tăi, şi toate câte sunt ale tale. 11 Şi eu te voiu susţine acolo; că mai sunt încă cinci ani de foamete; ca să nu peri de lipsă, tu şi casa ta, şi toate câte sunt ale tale. 12 Şi iata ochii vostri văd, şi ochii lui Beniamin fratele meu văd, că gura mea vorbeşte cu voi. 13 Şi spuneţi părintelui meu toată mărirea mea în Egipt, şi toate câte aţi văzut; şi grăbiţi-vă să aduceţi pre părintele meu încoace.
14 Apoi căzând el pe grumazul lui Beniamin fratelui său, plânse; şi Beniamin plânse pre grumazul lui. 15 Şi el sărută pre toţi fraţii săi, şi plânse asupra lor. Şi după aceasta fraţii lui vorbiau cu dânsul.
16 Şi îndată se răspândi vuet în casa lui Faraon, zicând: Fraţii lui Iosif au venit; aceasta plăcu lui Faraon şi servilor săi. 17 Şi Faraon zise lui Iosif: zi fraţilor tăi: Aceasta să faceţi: Încărcaţi-vă vitele voastre, şi vă duceţi în pământul Canaan; 18 şi luând pre părintele vostru şi familiile voastre, veniţi la mine, şi eu voiu da vouă cele mai bune din pământul Egiptului, şi veţi mânca grăsimea pământului. 19 Şi ţie, Iosife, poruncesc să le zici: Faceţi acestea: Luaţi-vă care din pământul Egiptului pentru copiii voştri şi pentru femeile voastre; şi luaţi pre părintele vostru, şi veniţi. 20 Şi să nu vă pară rău de uneltele voastre, că cele mai bune din tot pământul Egiptului ale voastre sunt.
21 Şi fiii lui Israel făcură aşa. Şi Iosif le dete care dupre porunca lui Faraon; le dete încă şi merinde pentru cale. 22 Şi el le dărui fiecăruia câte un rând de vestminte de schimbat, dară lui Beniainn îi dete trei sute de arginţi, şi cinci rânduri de vesminte de schimbat. 23 Şi părintelui său îi trimise: zece asini, încărcaţi cu cele mai bune lucruri din Egipt, şi zece asine, încărcate cu grâu, cu pâne şi cu alte nutriminte pentru părintele său pe cale. 24 Şi el slobozind pre fraţii săi, ca să plece, le zise lor: Nu vă certaţi pre cale.
25 Şi se suiră din Egipt, şi veniră în pământul Canaan la Iacob părintele lor; 26 şi-i spuseră, zicând: Iosif trăeşte încă, şi este guvernător preste tot pământul Egiptului. Însă inima lui rămânea neatinsă, că nu-i credea pre dânşii. 27 Dară spuindu-i ei toate cuvintele câte le zise Iosif, şi văzând el şi carele, pre care le trimise Iosif, ca să-l ducă pre dânsul, reînviă spiritul lui Iacob, părintele lor. 28 Şi Israel zise: Ajunge atâta! Iosif fiul meu trăeşte încă; duce-mă-voiu, şi-l voiu vedea pre dânsul mai înainte de a muri.