1 Şi Iosif veni şi spuse lui Faraon şi zise: Părintele meu şi fraţii mei cu turmele lor şi cirezile lor şi toate ale lor au venit din pământul Canaan, şi iată sunt în pământul Goşen. 2 Şi el dintre fraţii săi luă cinci bărbaţi, şi-i prezentă lui Faraon. 3 Şi Faraon zisu cătră fraţii lui Iosif: Care e meseria voastră? Ei răspunseră lui Faraon: Servii tăi sunt păstori de oi, atât noi cum şi părinţii noştri. 4 Şi mai ziseră lui Faraon: Noi venirăm, ca să petrecem în acest pământ: pentru că acolo nu este păşiune pentru vitele, care le au servii tăi: că foamete grea apasă pe pământul Canaan; acum dară, rogu-te, învoeşte servilor tăi ca să locuim în pământul Goşen.
5 Şi Faraon vorbi cătră Iosif, zicând: Părintele tău şi fraţii tăi veniră la tine. 6 Pământul Egiptului este înaintea ta; pune să locuească în partea cea mai bună a ţării pre părintele tău şi pre fraţii tăi; să locuească în pământul Goşen; şi dacă cunoşti, că între dânşii se află bărbaţi capabili, pune-i mai mari preste păstorii vitelor mele.
7 Şi Iosif aduse şi pre părintele său Iacob, şi-l prezentă lui Faraon: şi Iacob binecuvântă pre Faraon. 8 Şi Faraon zise lui Iacob: Câte sunt zilele anilor vieţii tale? 9 Şi Iacob zise lui Faraon: zilele anilor nemerniciei mele sunt o sută treizeci de ani: puţine şi rele au fost zilele anilor vieţii mele, şi n’ajunseră la anii vieţii părinţilor mei în zilele nemerniciei lor. 10 Şi Iacob binecuvântând pre Faraon, ieşi de dinaintea lui Faraon.
11 Şi Iosif aşezând pre părintele său şi pre fraţii săi în locuinţă, le dete lor stăpânire în pământul Egiptului în partea cea mai bună a ţării, în pământul Raamzes, dupre cum poruncise Faraon. 12 Şi Iosif susţinea pre părintele său, pre fraţii săi, şi toată casa părintelui său cu pâne, dupre familiile lor.
13 Şi în toată ţara era pâne; că foametea era grea foarte; şi pământul Egiptului şi pământul Canaan periau înaintea foametei. 14 Şi Iosif strânse tot argintul ce se afla în pământul Egiptului şi în pământul Canaan, pentru grâul ce ei cumpărau; şi Iosif aduse acel argint în casa lui Faraon. 15 Şi lipsind tot argintul în pământul Egiptului şi în pământul Canaan, toţi Egiptenii veniră la Iosif, zicând: Dăne pâne! Pentru ce să murim înaintea ta? Că argintul a lipsit. 16 Şi Iosif le răspunse: Aduceţi vitele voastre, şi eu vă voiu da pâne pentru vitele voastre, dacă argintul a lipsit. 17 Şi ei aduseră lui Iosif vitele lor, şi Iosif le dete lor pâne în schimb pentru cai, pentru turme şi pentru cirezi şi pentru asini. Astfel îi susţinea el cu pâne pentru toate vitele lor în anul acela.
18 Şi trecând acel an, ei veinră într’al doilea an, şi-i ziseră: Nu putem ascunde înaintea domnului nostru, că argintul nostru ne lipseşte, şi vitele noastre veniră la tine, domnul meu; şi n’a mai rămas înaintea domnului nostru decât corpurile noastre şi ţarinile noastre. 19 Pentru ce să murim înaintea ochilor tăi atât noi, cât şi pământurile noastre? Cumpără-ne şi pre noi, şi pământurile noastre pentru pâne; şi noi şi pământurile noastre vom fi robi lui Faraon; da, dă-ne seminţă, ca să trăim şi să nu murim, şi ca pământurile să nu se pustieze. 20 Şi Iosif cumpără toate pământurile din Egipt pentru Faraon, că Egiptenii îşi vândură fiecare ţarina lui; că foametea îi apăsa foarte; şi aşa pământul se făcu al lui Faraon. 21 Şi pre popor îl strămută prin cetăţi, dela o margine a Egiptului până la cealaltă margine. 22 Numai pământurile preoţilor nu le-a cumpărat, fiind ele porţie hotărîtă preoţilor de Faraon, şi ei trăiau din porţia ce o dedese lor Faraon; deaceea ei nu-şi vândură pământurile lor. 23 Şi Iosif zise cătră popor: Iată eu astăzi v’am cumpărat pentru Faraon, şi pre voi şi pământurile voastre; iată-vă şi semânţă, semănaţi-vă pământul, 24 Şi când va fi seceriş, veţi da lui Faraon a cincea parte; iar celelalte patru părţi vor fi ale voastre pentru semânţa câmpurilor, şi de mâncare vouă şi celor din casele voastre, şi de mâncare a copilaşilor voştri. 25 Şi ei ziseră: Tu ne-ai mântuit vieaţa! Să aflăm har în ochii domnului nostru, şi noi vom fi servi lui Faraon. 26 Şi Iosif făcu lege, care ţine până în ziua de astăzi, asupra pământului din Egipt, ca să-i dee lui Faraon a cincea parte; numai pământurile preoţilor nu fură a lui Faraon.
27 Şi Israel locui în pământul Egiptului, în ţinutul Goşen, unde se făcură proprietari, şi plodiră şi se îmmulţiră foarte. 28 Şi Iacob trăi în pământul Egiptului şaptesprezece ani; şi au fost zilele lui Iacob, anii vieţii sale: o sută patruzeci şi şapte de ani. 29 Şi apropiindu-se timpul, ca să moară Israel, el chemă pre fiul său Iosif, şi-i zise: De am aflat har în ochii tăi, rogu-te, pune mâna ta supt coapsa mea, şi-mi arată mie milă şi credinţă; rogu-te, să nu mă îmmormântezi în Egipt; 30 ci să dorm lângă părinţii mei; tu să mă duci din Egipt, şi să mă îmmormântezi în mormântul lor. Şi el răspunse: Voiu face dupre cuvântul tău. 31 Şi Israel zise: Jură-te mie! Şi-i jură. Şi Israel se aplecă spre capul patului.