1 Şi Iosif căzând pe faţa părinte-lui său, plânse preste dânsul, şi-l sărută pre el. 2 Apoi Iosif porunci servilor săi, medicilor, ca să îmbălsămeze pre părintele său, şi medicii îmbălsămară pre Israel. 3 Şi trecând patruzeci de zile, (că atâtea ţineau zilele îmbălsămării), Egiptenii îl plânseră şaptezeci de zile. 4 Deci trecând acele zile de plâns, Iosif vorbi cătră oamenii casei lui Faraon, zicând: Rogu-vă, de am aflat har înaintea ochilor voştri, vorbiţi lui Faraon, şi-i ziceţi: 5 părintele meu m’a jurat, zicând: Iată eu mor; îmmormântează-mă în mormântul pre care mi-l-am săpat eu în pământul Canaan! Acum lasă-mă, rogu-te, să mă sui să îmmormântez pre părintele meu, şi mă voiu întoarce. 6 Şi Faraon îi zise: Suie-te, şi îmmormântează pre părintele tău, cum te-a făcut să juri.
7 Şi Iosif se sui să îmmormânteze pre părintele său; şi cu dânsul se suiră servii lui Faraon, cei mai bătrâni ai casei lui, şi toţi bătrânii din pământul Egiptului; 8 şi toată casa lui Iosif şi fraţii săi şi casa părintelui său; numai copiii lor, şi turmele lor, şi cirezele lor lăsară ei în pământul Goşen. 9 Şi se suiră cu dânsul şi care şi călăreţi, în cât oştirea aceea fu foarte mare. 10 Şi ei ajunseră la aria Atad, care este dincolo de Iordan, şi făcură acolo plângere mare şi tare foarte. Şi Iosif făcu pentru părintele său jale de şapte zile. 11 Şi Canaaneii, locuitorii pământului, văzând jalea ce se făcu la aria Atad, ziseră: Jale mare este aceasta pentru Egipteni; deaceea s’a chemat numele ei Abel-Miţraim, iată este dincolo de Iordan. 12 Şi fiii lui Iacob făcură cu el după cum le poruncise el. 13 Îl duseră pre el fiii lui în pământul Canaan, şi-l îmmormântară pre el în peştera din ţarina Machpela, faţă cu Mamre, pre cane o cumpărase Abraam împreună cu ţarină dela Efron Heteul, ca moşie de îngropăciune. 14 Şi Iosif se înturnă în Egipt; el şi fraţii săi şi toţi ceice se duseră cu dânsul să îmmormânteze pre părintele său, după ce îmmormântă pre părintele său.
15 Şi fraţii lui Iosif văzând că părintele lor a murit, ziseră: Poate ca Iosif să aibă ură contra noastră, şi să ne reîntoarcă nouă tot răul acela, cât i-am făcut lui. 16 Şi ei trimiseră la Iosif să-i zică: Părintele tău înainte de a muri ne porunci zicând: 17 Aşa să ziceţi lui Iosif: Rogu-te, iartă acum fraţilor tăi nedreptatea lor şi păcatul lor, că rele ei ţi-au făcut ţie. Acum iartă-le lor, te rog, nedreptatea servilor Dumnezeului părintelui tău. Şi Iosif plângea, când îi vorbiau ei. 18 Apoi se duseră şi fraţii lui, şi se închinară înaintea lui, şi-i ziseră: Iată-ne, servi suntem ţie! 19 Şi Iosif le zise: Nu vă temeţi; au doară în locul lui Dumnezeu sunt eu? 20 Voi aţi avut cugete rele în contra mea, dară Dumnezeu le-a întors spre bine, ca să facă ceeace vedeţi astăzi, adecă să păstreze popor mult. 21 Acum dară nu vă temeţi; eu voiu îngriji de voi şi de copiii voştri. Astfel îi mângâiă pre ei, şi le vorbi dupre inima lor.
22 Şi Iosif locui în Egipt, el cu casa părintelui său; şi Iosif trăi o sută şi zece ani. 23 Şi Iosif văzu din fiii lui Efraim până într’a treia generaţiune; asemenea şi fiii lui Machir, fiul lui Manase se născură şi crescură pe genunchii lui Iosif.
24 Şi Iosif zise cătră fraţii săi: Eu mor; şi Dumnezeu pre voi vă va cerceta, şi vă va duce din pământul acesta în pământul, pre care cu jurământ l-a promis lui Abraam, lui Isaac şi lui Iacob. 25 Şi Iosif puse pre fiii lui Israel să jure, zicând: Dumnezeu vă va cerceta, şi voi să duceţi oasele mele de aici. 26 Şi Iosif muri, fiind de o sută şi zece ani. Şi-l îmbălsămară, şi-l puseră în sicriu în Egipt.