1 După ce în multe părţi şi în multe chipuri vorbì Dumnezeu de demult părinţilor în profeţi, la sfârşitul acestor zile ne vorbì în Fiul.
2 Pe care l-a pus preste toate moştenitor, prin care şi făcù veacurile:
3 Care, – fiind strălucire a măririi lui şi chip al fiinţii lui şi ducând toate cu cuvântul puterii sale, după ce săvârşì curăţire de păcate, – a şezut de-a dreapta măririi în cele de sus.
4 Fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a moştenit nume mai deosebit decât dânşii.
5 Căci cărui dintre îngeri a zis vreodată: „Fiul meu eşti tu, eu azi te-am născut?” Şi iarăşi, zice: „Eu îi voiu fi Tată şi el îmi va fi Fiu?”
6 Şi, când va fi adus iar în lume pe Întâiul născut, zice: „Şi să se închine lui toţi îngerii lui Dumnezeu”.
7 Şi de îngeri zice: „Cel ce face pe îngerii săi vânturi şi pe slujitorii săi pară de foc”.
8 Iar de Fiul zice: „Tronul tău, Dumnezeule, este în veacul veacului, şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţii tale.
9 Iubit-ai dreptatea şi ai urît nedreptatea: deaceea, Dumnezeule, Dumnezeul tău te-a uns pe tine cu untdelemn al bucurii mai presus de părtaşii tăi”.
10 Şi: „Tu Doamne, în început întemeiat-ai pământul, şi lucruri ale mânilor tale sunt cerurile;
11 Ele vor pierì, dar tu rămâi pururea: şi toate ca o haină se vor învechì.
12 Şi ca pe un vestmânt le vei schimbà şi schimbate vor fi, dar tu acelaşi eşti şi anii tăi nu vor încetà”.
13 Şi către cine dintre îngeri a zis vreodată: „Şezi de-a dreapta mea, până ce voiu fi pus pe vrăjmaşii tăi scaun al picioarelor tale?”
14 Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise spre slujbă, pentru cei care au să moştenească mântuirea?