1 Deaceea trebue ca noi cu atât mai mult să luăm aminte la cele auzite, ca nu cumva să ne strecurăm pe lângă ele.
2 Căci dacă cuvântul vestit prin îngeri a fost temeinic, şi orice abatere şi neascultare a luat dreaptă răsplătire.
3 Cum vom scăpà noi, dacă vom fi fost nepăsători la o astfel de mântuire? Ca una care, vestită fiind din început prin Domnul, fù adeverită între noi de cei care auziră.
4 Dând Dumnezeu dovadă la aceasta, împreună cu dânşii, prin semne şi minuni şi felurite puteri şi prin ale duhului sfânt împărţiri după a lui voinţă.
5 Pentru că nu îngerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare despre care vorbim.
6 Dar a mărturisit oarecine undeva zicând: „Ce este omul că-ţi aduci aminte de dânsul? Sau Fiul omului că te uiţi cu luare aminte spre el?
7 Pusu-l-ai puţin timp mai pe jos de îngeri, cu mărire şi cinste l-ai încununat, şi l-ai pus preste lucrurile mânilor tale.
8 Tot ai supus supt picioarele lui”. Dar prin aceea că a supus lui pe toate, nimic n’a lăsat nesupus lui: acum însă nu vedem încă pe toate supuse lui:
9 Dar vedem pe cel pus puţin timp mai pe jos de îngeri, pe Iisus, cu mărire şi cinste încununat pentru patima morţii, cum prin darul lui Dumnezeu gustă moarte pentru fiecare.
10 Căci se cuveneà lui, pentru care sunt toate şi prin care sunt toate, fiindcă duse mulţi fii la mărire, să desăvârşească prin patimi pe începătorul mântuirii lor.
11 Pentru că şi care sfinţeşte şi care sunt sfinţiţi, dintr’unul sunt toţi: deaceea nu se ruşinează ca să-i numească fraţi.
12 Zicând: „Spune-voiu fraţilor mei numele tău, în mijlocul bisericei te voiu lăudà:”
13 Şi iar: „Eu mă voiu încrede într’însul;” şi iar: „Iată eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.
14 Deci, fiindcă copiii au avut împărtăşire de sânge şi trup, şi el se împărtăşì de ele în chip foarte apropiat, ca prin moartea sa să desfiinţeze pe cel care are stăpânirea morţii, adecă pe diavolul.
15 Şi să scape pe aceştia, câţi de frica morţii în toată viaţa erau ţinuţi în robie.
16 Căci, negreşit, nu de îngeri are grije, ci de urmaşii lui Abraam are grije.
17 Deaceea trebuià ca întru toate, ca să fie milos şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, spre a ispăşì păcatele poporului.
18 Căci pentru aceea a suferit, fiind însuşi ispitit, poate să ajute celor care sunt ispitiţi.