1 Deaceea şi noi, fiindcă avem împrejurul nostru un aşà de mare nour de martori, lepădând orice greutate şi păcatul ce lesne împresoară, să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte,
2 Îndreptând privirea la începătorul şi desăvârşitorul credinţii, Iisus, care după ce despreţuì ruşinea, suferì crucea pentru bucuria ce-i stă înainte, şi şade de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.
3 Uitaţi-vă dar bine le cel care a suferit în sine dela cei păcătoşi o aşà de mare împotrivire cu vorba, pentru ca să nu obosiţi, fiind în sufletele voastre osteniţi.
4 Nu v’aţi împotrivit încă, până la sânge, luptându-vă împotriva păcatului,
5 Şi aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii? „Fiul meu, nu socotì drept puţin înţelepţirea dela Domnul, nici nu ostenì, când eşti mustrat de dânsul;
6 Căci pe care-l iubeşte Domnul, îl înţelepţeşte, şi biciueşte pe oricare fiu pe care dânsul îl primeşte la sine”.
7 Spre înţelepţire suferiţi, Dumnezeu se poartă cu voi ca cu fiii: căci care fiu este pe care nu-l înţelepţeşte Tatăl?
8 Iar dacă sunteţi fără înţelepţire, de care toţi s’au împărtăşit, sunteţi dar fii fireşti şi nu sunteţi fii adevăraţi.
9 Apoi aveam înţelpţitori pe părinţii noştri după trup şi ne sfiam; nu ne vom supune cu mult mai vârtos Tatălui duhurilor şi vom fi vii?
10 Pentru că ei după a lor găsire cu cale ne înţelepţeau pentru puţine zile, iar acesta spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia lui.
11 Orice înţelepţire la starea de acum, nu pare într’adevăr că este de bucurie, ci de întristare, dar mai în urmă dă celor deprinşi prin ea ca rod de pace al dreptăţii.
12 Deaceea îndreptaţi iar mânile obosite şi genunchii slăbănogiţi.
13 Şi faceţi urme drepte cu picioarele voastre, ca ce este şchiop şă nu se abată, ci mai vârtos să fie vindecat.
14 Căutaţi pace cu toţii şi sfinţirea, fără de care nimenea nu va vedeà pe Domnul,
15 Îndreptând cu îngrijire luarea aminte, ca nu rămânând vreunul în urmă dela darul lui Dumnezeu, „ca nu vreo rădăcină de amărăciune crescând în sus să bântue” şi printr’însa cei mulţi să fie molipsiţi,
16 Ca să nu fie vreun desfrânat sau vreun lumesc ca Esau, care pentru o singură mâncare dete dreptul său de întâiu născut.
17 Pentru că ştiţi că şi mai în urmă, când dorì să moştenească binecuvântarea, nu fù luat înseamă, căci nu află loc pentru schimbare de gând, deşi cu lacremi o cerù.
18 Căci nu v’aţi apropiat de munte ce se pipăe şi aprins de foc, şi de nour întunecos şi de întunecime şi de furtună.
19 Şi de sunet de trâmbiţă şi de al cuvintelor glas, pe care auzindu-l ei, se rugară ca să nu li-se mai vorbească;
20 – Căci nu sufereau porunca: chiar dobitoc dacă va fi atins muntele, va fi omorît cu pietri sau cu săgeată va fi străpuns;
21 Şi – astfel de înfricoşătoare erà arătarea! – Moise zise: „înspăimântat sunt şi tremur!”
22 Ci v’aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea viului Dumnezeu, de Ierusalimul ceresc, şi de zecimi de mii de îngeri,
23 De adunare spre serbare şi de adunare de întâiu născuţi, scrişi în ceruri, şi de judecător, Dumnezeul tuturor, şi de duhuri ale drepţilor desăvârşiţi,
24 Şi de Iisus mijlocitorul Aşezământului de curând şi de al stropirii sânge, care vorbeşte mai bine decât Abel.
25 Luaţi seama, nu părăsiţi pe cel care vă vorbeşte: căci dacă aceia n’au scăpat când părăsiră pe cel care rosteşte pe pământ cuvinte dumnezeeşti, mult mai vârtos noi vom scăpà, noi care ne întoarcem, dela cel care rosteşte cuvinte dumnezeeşti din cer.
26 Al cărui glas sguduì atuncia pământul, iar acum făgăduì zicând: „eu voiu clătinà încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul”.
27 Iar acest „încă o dată” arată schimbarea celor ce sunt sguduite ca a unor lucruri făcute, pentru ca să rămâe cele ce nu sunt sguduite.
28 Pentru aceea, fiindcă primim împărăţie neclintită, mulţumim, prin care mulţumire să slujim lui Dumnezeu cu bună plăcere, cu luare aminte şi sfială;
29 Căci şi este Dumnezeul nostru „foc mistuitor”.