1 Iar credinţa este încredere temeinică despre cele ce sunt nădăjduite, dovadă dobândită despre lucrurile ce nu sunt văzute.
2 Căci în aceasta avură dovadă bătrânii.
3 Prin credinţă pricepem, că veacurile au fost întocmite prin cuvântul lui Dumnezeu, ca ceea ce este văzut să nu fie făcut din cele ce se arată.
4 Abel credinţă având, aduse lui Dumnezeu mai bună jertfă decât Cain, prin care credinţă primì dovadă, că este drept, dând Dumnezeu mărturie la darurile lui, şi printr’însa vorbeşte încă,deşi a murit.
5 Pentru a sa credinţă Enoch fù strămutat, ca să nu vază moartea, şi „nu fù aflat pentru că Dumnezeu îl strămutase”. Căci, mai nainte de strămutarea sa, a fost dovedit că plăcuse lui Dumnezeu.
6 Fără credinţă dar nu este cu putinţă a plăceà lui Dumnezeu; pentru că cel care se apropie de Dumnezeu, trebue să crează că este şi că se face răsplătitor celor care-l caută.
7 Noe, după ce fù înştiinţat de Dumnezeu despre cele ce nu erau încă văzute, credinţă având, făcù cu luare aminte o corabie pentru scăparea casei sale, prin care credinţă osândì lumea, şi se făcù moştenitor al îndreptăţirii, potrivit credinţii.
8 Pentru a sa credinţă Abraam, chemat fiind, se supuse ca să iasă la locul pe care aveà să-l ià în moştenire, şi ieşì, neştiind încotro merge.
9 Credinţă având, stătù vremelnic în pământul făgăduinţii ca în pământ străin, locuind în corturi, cu Isaac şi Iacob, împreună moştenitori ai aceleaşi făgăduinţi;
10 Pentru că aşteptă cetatea ce are temelii, al cărei meşter şi întemeietor este Dumnezeu.
11 Şi chiar Sara, credinţă având, primì putere, spre întemeiere de urmaşi şi afară din timpul cuvenit al vârstei, fiindcă socotì credincios pe cel care făgăduì.
12 Pentru aceea şi dela unul, şi încă amorţit fiind, fură născuţi în mulţime ca stelele cerului şi ca nisipul cel nenumărat, ce este pe ţărmul mării.
13 Potrivit credinţii au murit aceştia toţi, neluând cu sine făgăduinţele, ci de departe văzându-le şi zicând bun venit, şi mărturisind că străini şi trecători sunt pe pământ,
14 Pentru că cei care zic unele ca acestea, arată că caută cu stăruinţă o patrie.
15 Şi într’adevăr, dacă aveau în minte pe aceea din care ieşiră, aveau timp ca să se întoarcă;
16 Dar acum doresc mai bună, adecă cerească. Pentru aceea Dumnezeu nu se ruşinează de dânşii, ca să fie numit Dumnezeul lor; căci le-a gătit cetate.
17 Abraam, având credinţă, a adus jertfă pe Isaac, când fù încercat, şi el care primì în sine făgăduinţele aduceà jertfă pe unicul născut,
18 El către care fù zis că „în Isaac ţi-se va numì urmaş”,
19 Gândind în sine, că puternic este Dumnezeu a sculà şi dintre morţi; deaceea îl luă cu sine şi din punerea în primejdie:
20 Credinţă având despre cele viitoare, binecuvântă Isaac pe Iacob şi pe Esau.
21 Credinţă având Iacob binecuvântă, când erà să moară, pe fiecare dintre fiii lui Iosif şi „se rugă răzâmat pe vârful toeagului său”.
22 Credinţă având Iosif, făcù, – pe când erà să se sfârşească, – aducere aminte despre ieşirea fiilor lui Israel şi dete poruncă în privinţa oaselor sale.
23 Credinţă fiind, Moise, după ce fù născut, a fost ascuns trei luni de către părinţii lui, pentru că l-au văzut copil plăcut şi nu se temură de porunca împăratului.
24 Credinţă având Moise, nu primì, – când fù mare, – ca să fie numit fiul unei fiice a lui Farao,
25 Alegând mai bine să sufere răul în acelaşi timp cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă o plăcere trecătoare a păcatului,
26 Socotind înfruntarea lui Hristos drept mai mare bogăţie, decât comorile Egiptului: pentru că îşi îndreptà privirea la răsplătire.
27 Credinţă având, părăsì Egiptul, netemându-se de mânia împăratului; pentru că stăruì cu stătornicie, ca zărind pe cel care nu este zărit.
28 Credinţă având, a rânduit Paştile şi stropirea sângelui, ca pierzătorul celor întâiu născuţi să nu atingă pe ai lor.
29 Credinţă având, trecură prin marea roşie ca pe pământ uscat, pe când Egiptenii, făcând încercare cu ea, fură înghiţiţi.
30 Credinţă fiind, zidurile Ierihonului căzură, după ce fură încunjurate şapte zile.
31 Credinţă având Raab desfrânata, nu pierì împreună cu cei neascultători, fiindcă primise cu pace pe iscoditorii poporului.
32 Şi ce mai zic încă? Căci timpul nu-mi va ajunge, spunând despre Ghedeon, Barac, Samson, Ieftai, David şi Samuel şi despre profeţi,
33 Care în puterea credinţii biruiră împăraţii, făcură dreptate, dobândiră făgăduinţi, astupară guri de lei,
34 Stinseră putere de foc, scăpară de ascuţişuri de spadă, se împuterniciră din slăbiciune, se făcură tari în războiu, înfrânseră tabere de străini:
35 Femei primiră prin înviere pe morţii lor; iar alţii întinşi pe roată fură chinuiţi neprimind scăparea, pentru ca să dobândească mai bună înviere;
36 Iar alţii suferiră batjocuriri şi biciuiri, ba încă legături şi închisoare;
37 Fură ucişi cu pietrii, fură ispitiţi, fură hierăstruiţi, muriră de moarte cu spada, umblară încoaci şi încolo îmbrăcaţi în piei de oaie, în piei de capră, în lipsă fiind, apăsaţi, suferind răul,
38 Ei, de care lumea nu erà vrednică, rătăciră în pustii şi în munţi şi în peşteri şi în crepăturile pământului.
39 Şi aceştia toţi, deşi primiră în puterea credinţii lor bună dovadă, nu luară cu sine făgăduinţă.
40 Rânduind mai nainte Dumnezeu ceva mai bun pentru noi, ca să nu fie ei desăvârşiţi fără noi.