1 Pentru că legea având o umbră a bunurilor viitoare, nu însăşi icoana lucrurilor viitoare, nu poate nici odată prin aceleaşi jertfe în fiecare an, pe care le aduc neîncetat, să desăvârşească pe cei care se apropie;
2 Căci n’ar fi încetat oare jertfele aduse, pentru aceea că cei care fac slujbă dumnezeească, curăţiţi fiind odată, nu mai au nici o cunoştinţă de păcate?
3 Dar într’însele este în fiecare an o aducere aminte de păcate.
4 Pentru că este cu neputinţă ca sânge de tauri şi de ţapi să înlăture păcate.
5 Deaceea intrând în lume zice: „Jertfă şi prinos n’ai voit, dar corp mi-ai întocmit.
6 Arderi de tot şi jertfe pentru păcat n’ai binevoit;
7 Atuncia am zis: iată eu vin, – în volumul cărţii este scris pentru mine – ca să fac voea ta, Dumnezeule!”
8 Zicând mai sus că „jertfe şi prinoase şi arderi de tot şi jertfe pentru păcate n’ai voit, nici n’ai binevoit”. – ca unele ce sunt aduse potrivit legii –
9 Atuncia a zis: „iată eu vin, ca să fac voinţa ta. Desfiinţează dar ce este zis întâiu ca să statornicească ce este zis a doua oară;
10 În care voinţă suntem sfinţiţi odată, pentru totdeauna, prin prinosul corpului lui Iisus Hristos.
11 Şi într’adevăr oricare preot stă liturgisind în fiecare zi şi aducând de mai multe ori aceleaşi jertfe, ca unele care nu pot niciodată să înlăture cu totul păcate;
12 Acesta însă, după ce aduse o singură jertfă pentru păcate, se aşeză pentru todeauna de-a dreapta lui Dumnezeu.
13 Aşteptând de acum până ce vor fi puşi vrăjmaşii săi scaun al picioarelor sale.
14 Căci printr’un singur prinos a desăvârşit pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.
15 Dar şi duhul sfânt ne dă dovadă; căci după ce a zis:
16 „Acesta este Aşezământul pe care-l voiu alcătuì faţă de dânşii, după acele zile, zice Domnul: dând legile mele în inimile lor, le voiu scrie şi în gândul lor.
17 Şi de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-mi voiu mai aduce aminte”.
18 Unde este dar iertare a acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.
19 Deci, fraţilor, având în sângele lui Iisus încredere temeinică spre intrarea în locul cel preasfânt.
20 Pe care intrare o deschise pentru noi ca o cale nouă şi vie prin catapeteasma, adecă prin trupul lui.
21 Şi având mare preot preste casa lui Dumnezeu.
22 Să ne apropiem cu inimă adevărată, în desăvârşită cunoştinţă de credinţă, fiindcă suntem curăţiţi în inimile noastre de ştiinţa rea de noi înşine:
23 Şi, fiindcă suntem spălaţi pe corp cu apă curată, să ţinem cu tărie mărturisirea statornică a nădejdii noastre, căci credincios este cel care făgăduì.
24 Şi să îndreptăm luarea aminte unii asupra altora, spre întraripare de iubire şi lucruri bune,
25 Nepărăsind adunarea noastră, după cum au unii obiceiu, ci îndemnându-ne şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi ziua apropiindu-se.
26 Căci dacă noi de bunăvoe păcătuim, după ce am luat cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate.
27 Dar rămâne o înfricoşetoare aşteptare a judecăţii şi o iuţime a focului viitor, ca să mistuească pe împotrivitori,
28 Cine a lepădat legea lui Moise „moare” fără milă „pe temeiul spusei a doi sau trei martori”;
29 Gândiţi, de cât mai rea pedeapsă va fi învrednicit cel care a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit de necurat al Aşezământului sânge, în care fù sfinţit, şi a întâmpinat cu dispreţ duhul darului.
30 Pentru că cunoaştem pe cel care a zis: „a mea este răsbunarea, eu voiu răsplătì”, şi iar: „Domnul va judecà pe poporul său”.
31 Înfricăşător este a cădeà în mânile viului Dumnezeu.
32 Aduceţi-vă dar aminte de zilele de mai nainte, în care după ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat o mare luptă de suferinţe.
33 Pe de-o parte, prin mustrări şi strâmtorări, fiind puşi spre privelişte, iar pe de alta făcându-vă părtaşi ai celor care se aflau astfel.
34 Pentru că aţi suferit împreună, atât cu cei închişi, cât şi răpirea averii voastre aţi primit-o cu bucurie, cunoscând că aveţi pentru voi o avere mai bună şi stătătoare.
35 Deci nu daţi la o parte îndrăzneala voastră, ce are negreşit răsplătire mare.
36 Căci aveţi trebuinţă de răbdare ca, după ce aţi făcut voea lui Dumnezeu, să luaţi cu sinevă făgăduinţa.
37 Pentru că puţin timp mai este, foarte puţin, „cel care este să vie va venì şi nu va întârzià;
38 Şi cel drept al meu va fi viu prin credinţă, şi dacă din sfială se va fi dat la o parte, sufletul meu nu binevoeşte într’însul”.
39 Dar noi nu suntem ai sfielii spre peire, ci ai credinţii, spre dobândirea sufletului.