1 Într’adevăr aveà şi întâiul Aşezământ hotărîri pentru slujba dumnezeească şi templul pământesc.
2 Căci fù întocmit un cort întâiul, în care se aflà sfeşnicul şi masa şi punerea înainte a pânilor, care cort se cheamă loc sfânt.
3 Iar după a doua catepeteasmă fù întocmit un cort care se cheamă loc preasfânt.
4 Având tămâetoare de aur şi chivotul Aşezământului ferecat preste tot cu aur, în care erà un vas de aur având mană, şi toeagul lui Aaron, care odrăzlise şi tablele Aşezământului.
5 Iar de asupra lui Heruvimii măririi umbrind ispăşitorul: despre acestea nu este acum de vorbit cu deamănuntul.
6 Astfel fiind întocmite acestea, preoţi intră totdeauna în întâiul cort, săvârşind slujbele dumnezeeşti.
7 Iar în al doilea, odată pe an, numai arhiereul, nu fără sânge pe care-l aduce pentru sine şi pentru ale poporului greşeli din neştiinţă,
8 Învederat duhul sfânt aceasta: că calea locului celui prea sfânt să nu fie încă arătată, pe cât timp mai stă întâiul cort,
9 Ca unul care este o asemănare faţă de timpul de acum, potrivit căruia cort se aduc daruri şi jertfe, ce nu pot desăvârşì în ştiinţa ce sine pe cel care face slujbă dumnezeească.
10 Fiind pe lângă mâncări şi beuturi şi felurite spălări, numai întocmiri ale trupului puse până la timp de îndreptare.
11 Iar Hristos, venit arhiereu al bunurilor viitoare, prin cortul mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adecă nu al acestei făpturi,
12 Nici prin sânge de ţapi şi viţei, dar prin sângele tău, intră odată pentru totdeauna în locul cel preasfânt, după ce dobândì răscumpărare vecinică.
13 Căci dacă sângele de ţapi şi de tauri şi a junincei cenuşă, ce stropeşte pe cei spurcaţi, sfinţeşte spre curăţirea trupului.
14 Cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin duh vecinic, se aduse pe sine desăvârşit lui Dumnezeu, va curăţì cunoştinţa de sinevă a voastră de lucruri moarte, ca să slujiţi viului Dumnezeu.
15 Şi pentru aceasta este mijlocitor al unui Aşezământ nou, ca prin aceea că se făcù moarte spre răscumpărare de abaterile de supt întâiul Aşezământ, să ià cei chemaţi făgăduinţa moştenirii vecinice.
16 Căci unde este diată, este de neapărată trtebuinţă ca să fie moartea celui care face diată;
17 Pentru că o diată este temeinică la cei morţi, fiindcă niciodată nu are tărie, când trăieşte cel care face diata.
18 Deaceea nici întâiul Aşezământ n’a fost sărbătorit fără sânge.
19 Căci, după ce fiecare poruncă, potrivit legii, fù spusă de Moise la tot poporul, după ce luă sângele viţeilor şi al ţapilor, cu apă şi lână boită roşu şi isop, stropì atât cartea însăşi, cât şi tot poporul,
20 Zicând: „acesta este sângele Aşezământului pe care l-a poruncit vouă Dumnezeu.”
21 Şi stropì asemenea cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujba dumnezeească.
22 Şi aproape toate sunt prin sânge curăţite, potrivit legii, şi fără vărsare de sânge nu se face iertare.
23 Deci este într’adevăr de neapărată trebuinţă, ca închipuitura celui ce este în ceruri să fie curăţită prin acestea, iar însuşi cerescul templu să fie sărbătorit prin mai bune jerfe decât acestea.
24 Pentru că Hristos intră, nu în locul cel preasfânt făcut de mâni, închipuitură a celui adevărat, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea feţei lui Dumnezeu:
25 Nici nu intră în cer, ca să see aducă de mai multe ori jertfă de sine însuşi, după cum intră arhiereul, în fiecare an, cu sânge strein, în locul cel preasfânt;
26 Fiindcă altfel trebuià ca el să fi pătimit de mai multe ori dela întemeierea lumii; acum dar la sfârşitul veacurilor s’a arătat o singură dată spre desfiinţarea păcatului prin jertfirea sa.
27 Şi întru cât este hotărît oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea judecată,
28 Astfel şi Hristosul, fiind o singură dată adus jerfă ca să înlăture păcatele multora, de-a doua oară fără păcat se va arătà celor care cu stăruinţă îl aşteaptă spre mântuire.