1 Pusu-m’am la straja mea, Stam pe turn, Şi căutam, să văd ce mi se va zice, Şi ce să răspund eu la acel îndemn al meu, 2 Şi Domnul îmi răspunse şi zise: Scrie viziunea lămurit pe table, Aşa că oricine, chiar fugind, să o poată ceti. 3 Căci viziunea este pentru un timp hotărît; Ea se apropie de săvârşire, şi nu înşeală; Şi chiar de va întârzia, aşteaptă-o; Căci de sigur va veni, nu va lipsi. 4 Iată, inima sa se măreşte, ea nu este dreaptă într’însul; Dar cel drept prin credinţa sa va trăi.
5 Şi dacă hoţul cel îmbătat de vin, Bărbatul cel mândru, ce nu se poate ţinea liniştit, Ce-şi întinde lăcomia sa ca infernul, Şi este nesăţios ca şi moartea; Dacă îşi adună toate popoarele la dânsul, Şi strânge toate naţiunile la sine; 6 Au nu vor ridica toţi aceştia un proverb asupra lui, Şi vor spune cuvânt batjocoritor asupră-i, Şi vor zice: Vai celui ce a adunat ce nu era a lui, Până când va îngrămădi asupră-şi vina? 7 Au nu se vor ridica deodată chinuitorii tăi, Şi se vor deştepta strâmtorătorii tăi, Ca să le ajungi de pradă? 8 Fiind că tu ai prădat popoare multe. Deaceea şi pe tine te va prăda toată rămăşiţa popoarelor, Pentru sângele oamenilor şi pentru silnicia ta Asupra ţării, asupra cetăţii acesteia şi asupra tutulor celor ce locuesc în ea. 9 Vai celui, ce a câştigat câştig rău pentru casa sa, Ca să-şi pună sus cuibul său, Ca să scape de mâna răului! 10 Prin stârpire de popoare multe ai croit ruşinea casii tale, Şi ai păcătuit asupra sufletului tău! 11 Căci din părete strigă piatra; Şi ciotul din grindă îi răspunde. 12 Vai celui ce şi-a zidit cetatea cu sânge. Şi care şi-a întemeiat oraşul cu nedreptate! 13 Iată, au nu vine dela Domnul, Dumnezeul oştirilor, Că s’au ostenit popoarele pentru foc, Şi naţiunile pentru nimic au obosit. 14 Căci plin va fi pământul de cunoaşterea măririi Domnului. Precum apele acoper fundul mării. 15 Vai celui ce a dat de băut amicului său, Şi i-a turnat băutură spumegândă, şi l-a ameţit, Spre a-i vedea goliciunea! 16 Satură-te de ruşine în loc de mărire! Bea şi tu, şi-ţi arată goliciunea ta! Va ajunge şi la tine cupa dreptei Domnului. Şi scuiparea ocării asupra măririi tale. 17 Căci silnicia ta asupra Libanului te va acoperi, Şi stârpirea fiarelor lui, pe care tu le spăimântai, Pentru sângele oamenilor şi pentru apăsarea ta Asupra ţării, asupra cetăţii acesteia, şi asupra tuturor celor ce locuesc în ea. 18 Ce foloseşte chipul cioplit, că l-a cioplit făcătorul lui, Chipul vărsat, ce învaţă minciuni, Pentru ca cel ce l-a făcut să se încreadă în chipul său, Şi să facă idoli mulţi? 19 Vai celui ce zice către lemn: „Deşteaptă-te!” Către piatra cea mută: „Scoală-te:” Au doară ele îl vor învăţa? Iată el este suflat cu aur şi argint, Şi într’însul nu este nici o suflare de viaţă. 20 Dar Domnul este în templul său cel sfânt; Tacă tot pământul înaintea lui!