1 Ruga lui Habakuk, profetul, pe Şighionot, 2 Doamne, auzit-am chemarea ta, şi m’am temut; Doamne, înnoeşte lucrul tău în mijlocul anilor! În mijlocul anilor fă-l cunoscut! În mânia ta aminteşte-ţi de îndurare! 3 Dumnezeu vine depe Teman, Şi Sfântul de pe muntele Paran, Sela: Măreţia lui acopere cerurile, Şi plin este pământul de lauda sa. 4 Strălucirea lui este ca a soarelui, Raze ies din mâna sa: Şi acolo este cortul puterii lui. 5 Ciuma păşeşte înaintea feţii sale, Şi pe urmele lui umblă moartea. 6 El se opreşte şi face pământul să se clatine, El caută împrejur, şi face ca popoarele să se cutremure; Munţii de veci se risipesc. Şi colinele străvechi s’afundă: El umblă în căile vecinice. 7 Eu văd corturile Cuşanului cuprinse de groază, Şi colibele pământului Medianului se sguduie. 8 Au asupra păraielor s’a mâniat Domnul? Aprinsu-s’a mânia ta asupra fluviilor, Aprinderea ta asupra mării, De călăreşti pe caii tăi, În cară de biruinţă? 9 Desvălitu-s’a arcul tău; Cu şeapte vergi pedepsitoare făcutu-s’a porunca ta, Sela: Cu păraiele despici pământul: 10 Munţii te văd, şi se sguduie; Vărsarea de apă cură; Adâncul face să răsune vocea sa, Şi ridică în sus mânile sale. 11 Soarele şi luna se opresc în locaşul lor, Trasu-s’au la lumina săgeţilor tale, Şi la clipirea lăncilor tale strălucitoare. 12 Cu furie păşeşti preste pământ, Cu mânie calci preste popoare. 13 Ieşit-ai pentru mântuirea poporului tău, Pentru mântuirea unsului tău; Sfărâmat-ai acoperişul din casa nelegiuitului, Şi ai desvelit temelia sa până la grumaz. Sela; 14 Străpuns-ai capul căpeteniei lor cu însăşi săgeţile sale, Când se repeziră, ca să mă risipească, Şi tresaltară, caşi cum ar voi să înghită pe un sărman în locul ascunderii sale; 15 Mers-ai cu caii tăi pe mare, Pe ape puternice în turbare. 16 Auzit-am, şi cele din lăuntrul meu s’au cutremurat, Buzele mele tremurau la auzul vocei; Fierul străbătu în oasele mele, şi în locul meu mă cutremuraiu. Fire-aşi în linişte până în ziua strâmtorării, Până se va sui cel ce va apăsa pe popor! 17 Căci smochinul nu mai înfloreşte, Şi fruct nu mai este pe viţă, Lipseşte fructul maslinului, Şi ogorul nu mai dă bucate; Oile lipsesc din târlă; Şi nici un bou nu mai este în grajduri. 18 Dar eu mă bucur în Domnul, Tresar în Dumnezeul mântuirii mele. 19 Tăria mea este Domnul, Dumnezeul, El face picioarele mele ca ale cerbului, Şi mă face să merg pe înălţimile mele, Maestrului de cântare pe neghinot.