1 Vai de cei ce hotăresc hotărîrile nedreptăţii, Şi de scriitorii, ce scriu nefericirea; 2 Ca să depărteze pre sărac dela dreptate, Şi să răpească dreptul lipsiţilor poporului meu, Ca să facă văduvele prada lor, Şi să despoaie pre orfani. 3 Şi ce veţi face în ziua pedepsii, şi a peirii ce vine de departe? La cine veţi fugi pentru ajutor? Şi unde veţi lăsa mărirea voastră? 4 Părăsiţi de mine, vor îngenunchia între prinşi, Vor cădea între ucişi. Deaceea mânia sa nu se va întoarce, Şi mâna lui tot întinsă stă.
5 Vai de Asirian, toiagul mâniei mele! Biciul din mâna lui este urgia mea, 6 Asupra unei naţiuni nelegiuite l-am trimis, Şi asupra poporului mâniei mele i-am dat porunci, Ca să prade prăzi, şi să răpească răpiri, Şi să-l calce, ca pre tina de pe uliţă. 7 Dar el nu cugetă aşa, Şi inima sa nu se gândeşte astfel; Ci în inima lui este să piarză. Şi să stârpească nu puţine naţiuni. 8 Căci zice: „Oare toţi mai marii mei nu sunt regi? 9 Au nu este Calnoul ca şi Carchemişul? Au nu este Hamatul ca şi Arpadul? Au nu este Samaria ca şi Damascul! 10 Precum mâna mea a lovit împărăţiile idolilor, Ale căror chipuri cioplite erau mai multe decât ale Ierusalimului şi ale Samariei; 11 Precum am făcut Samariei şi idolilor săi, Au nu tot astfel voiu face şi Ierusalimului şi chipurilor sale?” 12 Deaceea după ce Domnul va sfârşi tot lucrul său În muntele Sion şi în Ierusalim, Voiu pedepsi gândurile îngâmfatei inimi a regelui Asiriei, Şi trufia sumeţilor săi ochi. 13 Fiindcă a zis: „Prin puterea mânei mele am făcut aceasta, Şi prin înţelepciunea mea; căci sunt cuminte; Am strămutat hotarele popoarelor, Şi tezaurele lor le-am prădat; Am surpat, ca un viteaz, locuitorii lor, 14 Şi mâna mea a găsit, ca pre un cuib, avuţia popoare-lor; Şi precum se strâng ouăle părăsite, Aşa am strâns eu tot pământul, Şi nimenea n’a fost, care să bată din aripi, Să deschidă gura, sau să cârâiască.” 15 Au făleşte-se săcurea asupra celui ce taie cu dânsa? Au mândreşte-se ferestreul asupra celui ce-l mişcă? Ca şi când toiagul ar mişca pre cei ce-l ridică! Ca şi când băţul ar ridica pre om! 16 Deaceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimete Uscăciune celor graşi ai săi, Şi supt mărirea lui va arde arşiţă, Ca arşiţa focului. 17 Şi lumina lui Israel în foc se va preface, Şi Sfântul său în flacără, Ce va aprinde şi va înghiţi spinii săi, Şi scaii săi tot într’o zi. 18 Şi va nimici mărirea pădurei sale şi a mănoasei sale câmpii, Dela suflet până la carne, De va fi ca şi peirea bolnavului. 19 Şi rămăsiţa arborilor pădurei sale va fi puţină, Aşa ca un copil va putea-o scrie.
20 Şi în ziua aceea Nu se va mai răzâma rămăşiţa lui Israel, Şi cei scăpaţi ai casei lui Iacob, Pe cel ce i-a lovit; Ci se vor răzima pe Domnul, Sfântul lui Israel, cu încredere. 21 Rămăşiţa se va întoarce, Rămăşiţa lui Iacob, către puternicul Dumnezeu. 22 Căci chiar de ar fi poporul tău Israel ca nisipul mării, Numai o rămăşiţă din ei se va întoarce; 23 Căci nimicirea este hotărîtă, revărsătoare de dreptate. Căci nimicire, da, nimicire hotărîtă, va face Domnul, Dumnezeul oştirilor, În mijlocul ţării întregi. 24 Deaceea aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Nu te teme, poporul meu, cela ce locueşti Sionul, de Asirianul, Care te loveşte cu toiag, Şi care ridică biciul său asupra ta, după chipul Egiptului. 25 Căci, încă foarte puţin, şi urgia mea va înceta, Şi mânia mea se va îndrepta spre nimicirea lor. 26 Şi va ridica Domnul, Dumnezeul oştirilor, biciul asupra lui, Ca în bătaia Madianului la stânca Horeb; Şi toiagul său îl va înălţa preste mare, Precum cândva în Egipt. 27 Şi în ziua aceea Se va depărta sarcina sa depe umărul tău, Şi jugul său depe grumazul tău, Şi se va sfărâma jugul de multă grăsime. 28 El a venit la Aiat; a trecut prin Migron, a lăsat în Micmaş uneltele sale; 29 A trecut trecătoarea, A rămas în Gheba; Rama se cutremură, Ghibea a lui Saul fuge. 30 Înalţă vocea ta, fiică a Gallimului! Ascultă, Laişo! Sermane Anathot!
31 Madmena fuge, Locuitorii Gebimului fug grămadă, 32 Astăzi se mai opreşte în Nob; El ridică deja mâna sa asupra muntelui fiicei Sionului, Asupra colinei Ierusalimului. 33 Iată, Domnul Dumnezeul oştirilor, Va rupe ramurile cu putere cumplită, Şi cei înalţi la statură se vor tăia, Şi se vor umili cei sumeţi. 34 Cu fer va tăia desimea pădurei, Şi Libanul va cădea de mână puternică.