1 Trimeteţi mielul domnitorului ţării Dela Şeba prin deşert Către muntele fiicei Sionului! 2 Căci, ca pasărea ce se rătăceşte, Gonită fiind din cuibul ei, Aşa sunt fiicele Moabului, Care stând la trecătorile Arnonului, zic: 3 „Sfătueşte-te, lucrează drept; Ca noaptea cea mai adâncă fă-ţi umbra ta în ameaza zilei; Ascunde pre cei goniţi, Nu da faţă pre cei fugari; 4 Cei goniţi ai mei din Moab rămână la tine, Să fii lor loc de scăpare de faţa prădătorului, Până va înceta apăsarea, Va trece dărăpânarea, Şi va pieri cel încălcător din ţară; 5 Căci prin iubire s’a întemeiat tronul tău, Şi şeade pe el cu credincioşie în cortul lui David Un judecător, ce caută judecata, şi se sileşte la dreptate. 6 Auzit-am mândria Moabului, (că mândru foarte este,) De fala lui, îngâmfarea lui şi mânia lui; Dar de nici un razăm nu mai sunt minciunile lui. 7 Pentru aceasta Moabul urlă pentru sine; Urlă cu toţii; Suspină pentru strugurii Kiru-Haresetului, Întristaţi cu totul. 8 Căci câmpiile Heşbonului lâncezesc, Via Sibmei se usucă; Domnii popoarelor i-au nimicit viţele cele mai alese, Care ajungeau până la Gazer, Rătăciau prin pustiu, Şi ale cărei ramuri se întinseră, trecuseră marea. 9 Deaceea cu plânsul Iazerei te plâng şi eu, via Sibmei; Şi te adap cu lacrimile mele, Heşbonule şi Elealule; Căci asupra culesului fructelor tale şi asupra secerişului tău A repezit strigăt de resbel. 10 S’a luat bucuria şi veselia din mânoasele tale câmpii, Şi în viile tale nu se mai cântă cântări de bucurie, nici se mai chiuieşte; Călcătorul nu va călca vin în linuri; Strigătul culesului tău făcutul-am să înceteze. 11 Deaceea măruntaiele mele fac vuet, ca citara, pentru Moab, Şi lăuntrul meu pentru Kir-Hareş. 12 Şi iată, Moabul, după ce s’a arătat, Şi s’a obosit pe înălţimi, Vine în templul său, ca să se roage; Dar nu isbuteşte. 13 Acesta este cuvântul, pre care l-a vorbit Domnul despre Moab de demult; 14 Dar acum Domnul vorbeşte, zicând: „În trei ani, cum sunt anii unui năimit, Mărirea Moabului se va înjosi, Cu toată marea mulţime a lui; Şi rămăşiţa lui va fi puţină, de tot nebăgată în seamă”.