1 Cuvântul, pre care-l văzu Isaia, fiul lui Amoz, despre Iuda şi Ierusalim: 2 În zilele depe urmă, Muntele casei Domnului Se va întemeia pe vârful munţilor, Şi se va înălţa preste colini; Şi vor curge la dânsul toate naţiunile. 3 Multe popoare se vor duce şi vor zice: „Veniţi, să ne suim pe muntele Domnului, La casa Dumnezeului lui Iacob; Şi ne va învăţa căile lui, şi vom umbla în cărările lui.” Căci din Sion va ieşi legea, Şi cuvântul Domnului din Ierusalim. 4 Şi el va judeca între naţiuni, Şi va hotărî între popoare multe; Şi-şi vor făuri săbiile lor în fiare de plug, Şi lăncile lor în cosoare; Popor asupra altui popor nu-şi va mai ridica sabia sa, Nici se vor mai deda resbelului. 5 Casă a lui Iacob, veniţi! Şi umblăm în lumina Domnului! 6 Căci ai părăsit pre poporul tău, pe casa lui Iacob, Pentru că ş’au umplut de idololatria răsăritului, Şi sunt vrăjitori, ca Filistenii, Şi s’au unit cu fiii străinilor. 7 Umplut este pământul lor de argint şi de aur, Şi tezaurele lor n’au sfârşit; Şi umplut este pământul lor de cai, Şi n’au sfârşit carele lor; 8 Şi umplut este pământul lor de idoli, S’au închinat la lucrul mânelor lor, La ceeace făcură degetele lor. 9 Deci omul se pleacă, Şi bărbatul se umileşte, Şi tu nu-i ierţi pe ei. 10 Întră în stâncă, şi ascunde-te în pulbere, De arătarea înfricoşată a Domnului şi de mărirea măreţiei sale; 11 Căci ochii cei mândri ai omului se vor umili, Şi trufia bărbaţilor se va pleca; Şi Domnul singur se va înălţa în ziua aceea. 12 Căci ziua Domnului, Dumnezeul oştirilor, va fi aceasta, Preste tot cel mândru şi înalt, Preste tot cel falnic, şi el se va umili; 13 Şi preste toţi cedrii Libanului, cei înalţi şi falnici, Şi preste toţi stejarii din Basan; 14 Preste toţi munţii cei înalţi, Şi preste toate colinele cele falnice; 15 Preste tot turnul înalt, Şi preste tot zidul întărit; 16 Preste toate corăbiile Tarşişului, Şi preste toate lucrurile de plăcere. 17 Mândria omului se va pleca, Trufia bărbaţilor se va umili, Şi Domnul singur se va înălţa în ziua aceea. 18 Şi idolii îi va pierde Domnul de tot. 19 Şi vor întra în peşterile stâncelor, Şi în crăpăturile pământului, De arătarea înfricoşată a Domnului şi de mărirea măreţiei sale, Când se va scula, ca să înspăimânte pământul. 20 În ziua aceea omul va arunca idolii săi de argint şi idolii săi de aur, Pre care i-a făcut, ca să li-se închine, La cârtiţe şi la lilieci: 21 Ca să între în găurile stâncelor, Şi în crăpăturile pietrilor, De arătarea înfricoşată a Domnului şi de mărirea măreţiei lui, Când se va scula, ca să înspâimânte pământul, 22 Lăsaţi deci pre om, în ale cărui nări este suflare; Căci în ce se poate ţinea socoteală de el?