1 Aşa zice Domnul: Păziţi judecată, şi faceţi dreptate; Că aproape este să vină mântuirea mea, Şi fericirea mea să se descopere. 2 Fericit bărbatul, ce face aceasta, Şi fiul omului, ce ţine tare de aceasta: Cel ce păzeşte sabbatul, ca să nu-l pângărească, Şi-şi stăpâneşte mâna, ca să nu facă nici un rău. 3 Şi fiul străinului, cel ce s’a lipit către Domnul, să nu spună, Zicând: Domnul m’a despărţit de poporul său, Nici eunuchul să nu zică: Iată, eu sunt arbore uscat. 4 Căci aşa zice Domnul către eununchi, Câţi păzesc sabbatele mele, Îşi aleg cele plăcute mie, Şi ţin tare de legământul meu: 5 Da-le-voiu în casa mea, Şi în lăuntrul zidurilor mele, loc şi nume, Mai bun decât al feciorilor şi al fecioarelor; Da-le-voiu nume veci-nic, Care nu se va stinge, 6 Şi pentru fiii străinului, care se lipesc către Domnul, ca să-i servească, şi să iubească numele Domnului, Ca să fie servii lui; Câţi păzesc sabbatul nepângărindu-l, Şi ţin tare de legământul meu; 7 Îi voiu aduce la sfântul meu munte, Şi-i voiu desfăta în casa mea de rugăciune; Arderile de tot şi jertfirile lor vor fi bineprimite pe altarul meu; Căci casa mea se va numi: Casă de rugăciune pentru toate popoarele. 8 Aşa zice Domnul, Dumnezeul, cel ce adună pre cei răspândiţi ai lui Israel: Voiu aduna încă şi pre alţii la dânşii, Afară de cei ce sunt acum adunaţi.
9 Veniţi, mâncaţi, toate vitele câmpului! Toate fiarele pădurii! 10 Orbi sunt păzitorii săi; toţi sunt fără înţelelegere; Toţi câni muţi, neputând să latre; Aiurează, stau tolăniţi, le place să doarmă. 11 Da, sunt câni lacomi, ce nu cunosc satul; Şi sunt păstori, ce nu înţeleg nimic; Toţi s’au întors în calea lor, Fiecare în partea sa pentru câştigul său. 12 Veniţi, zice fiecine, aduce-voiu vin, Şi să ne îmbătăm cu beutură îmbătătoare; Şi ziua de mâne să fie ca şi aceasta, Şi încă şi mai mare.