1 Piere dreptul, şi nimenea nu se sinchiseşte, Răpescu-se bărbaţii cuvioşi, şi nimenea nu ia aminte, Că cel drept se răpeşte de dinaintea neferi-cirii, 2 Întră în pace; se odihneşte în paturile lor, Cei ce au umblat fiecare în dreptatea lui. 3 Dar voi apropiaţi-vă aci, fiii fermecătoresei, Seminţie a adul-terului şi a meretricei! 4 De cine vă bateţi joc, asupra lui lărgiţi gura, Şi scoateţi limba? Au nu sunteţi fii ai fărădelegii, seminţia minciunei? 5 Cei ce vă aprindeţi după idoli, Supt tot ar-borele verde: Cei ce înjunghiaţi pre fiii voştri în văi, În crepăturile stâncilor? 6 Partea ta este între pietrile netede ale văii, Acestea, acestea sunt moştenirea ta; Şi acestora ai vărsat libaţiune, Ai adus dar de pâne; Au să nu mă răsbun pentru acestea! 7 Pusu-ţi-ai patul pe muntele înalt şi ridicat; Acolo te-ai urcat, ca să aduci jertfire. 8 Şi în do-sul uşelor şi al uşiorilor pus-ai aminti-rea ta; Că desgolitu-te-ai altuia decât mine; Suitu-te-ai, şi ţi-ai lărgit patul tău, Şi te-ai unit cu aceia; Iubit-ai patul lor, căutatu-ţi-ai loc îndemânatic. 9 Dusu-te-ai chiar la rege cu uleiuri scumpe, Şi ai îmmulţit mirurile tale; Ai trimis soli de departe, Şi te-ai umilit până la infern. 10 Ostenitu-te-ai în drumul tău cel îndelungat; Dar n’ai zis: „În deşert,” Aflat-ai încă putere în mâna ta; Deaceea nu te întristezi. 11 Şi de cine te-ai sfiit, sau te-ai temut, Ca să ajungi necredincioasă, Şi să nu-ţi aduci aminte de mine, nici să-ţi iei aceasta la inimă? Au doar pentru că eu îndelung am tăcut, Deaceea nu te-ai temut de mine? 12 Eu datu-ţi-am în ştire fericirea, dar faptele tale nu te folosesc. 13 Când vei striga, să te scape mulţimile tale de idoli! Dar vântul îi va răpi pre toţi, O suflare îi va lua; Dar cel ce se încrede în mine, Va moşteni ţara, Şi va stăpâni sfântul meu munte; 14 Şi va zice: Înălţaţi, înălţaţi, pregătiţi ca-lea, Scoateţi afară piedicele din calea poporului meu. 15 Căci aşa zice cel Prea Înalt şi Înălţat, Cel ce tronează în veci, Numele căruia este Sfântul: Eu lo-cuesc întru înălţime, şi în loc sfânt, Dar şi cu cel sdrobit şi umilit la suflet; Spre a reînsufleţi sufletul celor umi-liţi, Spre a reînsufleţi inima celor sdrobiţi. 16 Căci nu voiu certa în veci, Nici voiu fi totdeauna mânios; Fiindcă ar lipsi dinaintea mea spiritul, Şi sufle-tele ce le-am făcut, 17 Pentru ne-dreptatea sgârceniei sale m’am mâniat, şi l-am lovit; M’am ascuns, şi m’am mâniat; Atunci el a urmat cu neascultare drumul inimei sale. Am văzut căile lui, şi-l voiu vindeca, 18 Îl voiu conduce, şi-i voiu da iarăş mângăieri, Lui şi plân-gătorilor lui. 19 Eu sunt cel ce fac fructul buzelor; Pace, pace celui depărtat şi celui de aproape, Zice Domnul; şi-l voiu vindeca. 20 Dar nelegiuiţii sunt ca marea turburată, Când nu se poate linişti, Şi valurile ei aruncă afară tină şi lut. 21 Pacea nu este cu nelegiuiţii, zice Dumnezeul meu.