1 Strigă cu gură mare, nu te opri, Ca o trâmbiţă înalţă vocea ta, Şi spune poporului meu fărădelegile lui, Şi casei lui Iacob păcatele sale. 2 În toate zilele mă caută, Le place să afle căile mele, Ca un popor, ce lucrează dreptatea, Şi n’a părăsit porunca Dumnezeului său; Cer dela mine hotărîri drepte, Le place să se apropie de Dumnezeu. 3 Cum postim, zic ei, şi tu nu vezi? Chinuim sufletul nostru, şi tu nu ţii seamă? Iată, pentrucă în zilele posturilor voastre vă găsiţi plăcerile voastre, Şi necăjiţi pre toţi servii voştri! 4 Iată, postiţi spre ceartă şi sfadă, Şi bateţi cu pumnul nelegiuirii: Nu postiţi cum se cade în acea zi, Ca să se audă sus vocea voastră. 5 Oare acesta este postul, pre care l-am ales? Să-şi chinuească omul sufletul o zi! Să-şi plece capul ca papura, Şi supt dânsul să-şi aştearnă sac şi cenuşă! Post vei numi acesta şi zi bine primită Domnului? 6 Au nu este acesta postul, pre care l-am ales? Să deslegi lanţurile nelegiuirii, Să desfaci legăturile jugului, Să laşi liber pre cei apăsaţi, Şi să sfărâmi orice jug? 7 Au nu este, ca să împărţi pânea ta celui flămând, Şi să duci în casa ta pre săracii cei fără adăpost? Când vezi pre cel gol, să-l îmbraci, Şi să nu te ascunzi de însăşi carnea ta? De vei face aceasta, 8 Atuncia lumina ta va răsări ca zorile, Şi sănătatea ta iute va creşte; Fericirea ta va merge înaintea ta, Şi mărirea Domnului va fi coada armiei tale. 9 Atuncia vei chema, şi Domnul va răspunde, Vei striga, şi el va zice: Iată-mă! De vei depărta din mijlocul tău jugul, Arătarea cu degetul şi vorbirea nelegiuirii. 10 De vei întinde sufletul tău către cel flămând, Şi vei sătura sufletul întristat; Atuncia lumina ta va răsări în întunerec, Şi întunerecul tău va fi ca mează-ziua; 11 Şi Domnul te va conduce pururea, Va sătura sufletul tău în secetă, Şi va întări oasele tale; Şi vei fi ca o grădină adăpată, şi ca un izvor de apă, Apele căruia nu lipsesc. 12 Şi cei dela tine vor rezidi ruinele cele vechi; Vei ridica temeliile multor naţiuni; Şi te vei numi: Întocmitorul stricăciunilor, Restatornicitorul căilor de locuire. 13 De vei trage piciorul tău din sabbat, Nefăcând plăcerea ta în sfânta mea zi; Şi de vei numi desfătăciune sabbatul, Zi sfântă, cinstită a Domnului; Şi de o vei cinsti, neurmând căile tale, Nefăcând plăcerea ta, Nici bolborisind vorbe deşerte: 14 Atuncia te vei desfăta întru Domnul; Şi eu te voiu face să te sui pe înălţimile pământului, Şi te voiu face să guşti moştenirea părintelui tău, Iacob; Căci gura Domnului a cuvântat.